Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Multul și puținul

Multul și puținul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 16 Sep, 2022

Îl preocupa puținul.

Atunci când îl găsea, și-l găsea peste tot, îl aduna într-o grămadă mare. Era atât de mult puțin în grămada aceea, că-i trebuiau sute de trenuri de marfă ca să-l poată căra acasă.
Puținul nu devenea niciodată mult, oricât de mult ar fi fost. Tot puțin rămânea. Atât de puțin încât, ca să-i mulțumească pe toți cei ce-i cereau, și-i cereau mulți, iar el nu putea să refuze pe nimeni, îl împărțea în grămăjoare mici. Cu cât era grămăjoara de puțin mai mică, cu atât de mult creștea în dimensiuni. Pentru ca toți cei ce primeau să poată da și ei din puținul lor altora. Și dădeau.

Puținul nu lipsea de nicăieri. Niciodată. Ba chiar prisosea, d-asta și era mereu împărțit. Cu cât era împărțit mai mult, cu atât se mărea grămăjoara din care luai. Se poate spune că puținul se înmulțea prin împărțire. Sporea prin împuținare. 

În vreme ce multul era întotdeauna puțin, oricât ar fi fost de mult. 

Pe aceeași stradă cu cel care aduna puținul, locuia un împătimit de mult. Zicea că n-are nici pentru el, când venea cineva să-i ceară, deși multul pe care-l avea era mult, cu mult mai mult decât îi trebuia unui om. Se micșora însă atunci când venea vorba de toți. Chiar în timp ce-l vedeai crescând fără oprire, multul nu făcea altceva decât să se micșoreze.

Devenea tot mai mult, împuținându-se. Însă oricât de mult s-ar fi împuținat, rămânea în toate împrejurările mult. Mai cu seamă atunci când puneai în loc să iei. Împătimitul de mult punea tot timpul, neputând să înțeleagă de ce mai multul în care se transforma multul, apoi și mai multul, ce lua locul mai multului, nu-i ajungeau niciodată. Nu dădea, oricât de puțin i-ar fi cerut cineva, nimănui din el, în timp ce celălalt găsea mereu de unde să rupă din puținul lui o fărâmă ca să i-o ofere altuia. De aceea i se și înmulțea puținul, făcând un om bogat din el. Spre deosebire de multul celuilalt, care nu se oprea niciodată din creștere, împuținând, până la sărăcie lucie, averea din ce în ce mai mare a acestuia!