Muzica bizantină

Muzica pe care o auzim interpretată la strană în Biserica Ortodoxă poartă şi numele de muzică bizantină. Ea s-a format în spaţiul imperialităţii romane răsăritene, cunoscută în istorie ca bizantină, care a avut drept centru al civilizaţiei timp de un mileniu Constantinopolul (capitala Imperiului Bizantin).

Protopsaltul Bisericii „Maicii Domnului Faneroméni” din Vouliagmeni - Atena, Stamátios Kíssas, vorbind despre muzica bisericească din Constantinopol, precizează: „Tradiția muzicală constantinopolitană concentrează în sine întreaga tradiție muzicală grecească antică, ehurile muzicii vechi, și, fiindcă Constantinopolul a fost capitală atâta timp, era firesc ca aici să înflorească artele, una dintre acestea fiind și arta muzicii, în general, și cea bisericească, în special” (pemptousia.ro).

Această muzică s-a răspândit în toate provinciile Imperiului Bizantin şi a marcat spaţiul ortodox la nivel global. După căderea Constantinopolului, în 1453, centrul muzicii bizantine se mută către Muntele Athos şi creşte în intensitate în spaţiul ortodox aflat în afara ocupaţiei otomane. Totuşi ea continuă să existe în interiorul spaţiului stăpânit de turci, fiind un element de identitate pentru creştinii orto­docşi din Imperiul Otoman.

De veacuri, muzica bizantină este muzica liturgică a Bisericii Ortodoxe, cea prin care se exprimă imnografia cărţilor de cult, alcătuită de Părinţii Bisericii ca sinteză a Teologiei Ortodoxe. Ea înfrumuseţează aceste texte liturgice fiind veşmântul lor muzical. Prin această muzică inimile creştinilor se umplu de bucuria duhovnicească a pregustării frumuseţii paradisiace prin profunzimea slujbelor noastre bisericeşti. De aceea „cântarea bizantină a constituit şi constituie o experienţă vie, sădită de veacuri în sufletele creştinilor ortodocşi” (Fílippos Oikonómou, Cântarea bizantină între Răsărit şi Apus, pemptousia.ro).

Fără muzica bizantină s-ar pierde specificul nostru liturgic ortodox cristalizat în spaţiul civilizaţiei şi culturii bizantine. Această muzică este proprie ortodoxiei bizantine şi definitorie pentru spaţiul răsăritean al lumii creştine. Prin ea ortodoxul exprimă identitatea sa creştină bizantină şi profunzimea trăirii sale duhovniceşti, atunci când Îl slăveşte pe Dumnezeu psalmodiind imnografia bisericească.