Muzica şi inteligenţa copiilor

Suprema investiţie din viaţa unei familii este buna creştere a copiilor. Parafrazând o vorbă înţeleaptă, pot zice că, dacă îmi spui ce fac copiii tăi, eu voi afla cine eşti tu. Sfântul Apostol Pavel zice că „nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinţi, ci părinţii pentru copii“ (II Cor.12, 14). Iată de ce părinţii şi statul au obligaţia să investească în educaţia copiilor.

Dintre toate binefacerile educaţiei muzicale, fie pasivă (audiţia), fie activă (cântarea), dezvoltarea capacităţilor intelectuale a copiilor ni se pare a fi cea mai spectaculoasă.

Inteligenţa este de două feluri: cognitivă, de care este responsabilă emisfera stângă din creierul omului, şi emoţională, de care este responsabilă emisfera dreaptă a aceluiaşi creier. Emisfera stângă controlează deci gândirea, raţionamentele, iar emisfera dreaptă controlează afectivitatea, imaginaţia, creativitatea, relaţiile interumane etc. Deşi inteligenţa emoţională nu poate fi cuantificată la fel de precis, prin teste specifice, ca cea cognitivă, ea este cea care asigură succesul în viaţă, deoarece ea favorizează atitudinea pozitivă, optimistă, socializarea şi comunicarea, cu alte cuvinte inteligenţa cognitivă este activată şi flexibilizată corespunzător de inteligenţa emoţională. După americanul Thomas Stanley, primii cinci factori responsabili pentru succesul în viaţă sunt: „1. cinstea faţă de cei din jur, 2. disciplina, 3. relaţiile bune cu cei din jur, 4. un partener de viaţă susţinător şi 5. mai multă muncă decât majoritatea celor din jur“. Toate acestea sunt componente ale inteligenţei emoţionale, care se dezvoltă la copiii sensibili, a căror emisferă dreaptă a fost stimulată prin mijlocirea artelor. Cele două emisfere se potenţează reciproc, ele aflându-se în raport de corespondenţă; evoluţia intelectuală depinde de intensitatea vieţii afective, iar sentimentele înalte se dezvoltă paralel cu intelectul şi sunt rezultatul activităţii intelectuale. Spre bucuria unora dintre noi, trebuie spus că inteligenţa emoţională se poate dezvolta şi la vârstă înaintată. Trebuie spus că numai muzica este disciplina de învăţământ care angajează ambele emisfere cerebrale şi le dezvoltă unitar.

Muzica este atât ştiinţă, cât şi artă. Ca ştiinţă, ea este exactă, realistă, explicată matematic de la Pitagora încoace, este „ordine, măsură, proporţie, echilibru, simetrie şi armonie“ sau, după cum o denumea matematicianul Octav Onicescu, este „matematica sunetelor“. Prin această dublă calitate a sa, muzica formează şi dezvoltă o serie de procese psiho-intelectuale, priceperi şi deprinderi, cum ar fi: gândirea logică, memoria, atenţia distributivă, afectivitatea, voinţa, imaginaţia, creativitatea, spiritul de ordine şi disciplină, punctualitatea, responsabilitatea etc. Toţi copiii trebuie să facă muzică nu pentru a se consacra în specialitate şi nici măcar pentru cultura lor generală, ci pentru a-şi dezvolta capacităţile intelectuale într-un mod plăcut. Muzica este o disciplină prin excelenţă practică şi ea se învaţă numai practicând-o, iar mesajul ei se pătrunde şi se receptează cel mai bine tot în practică, de aceea ea are un pronunţat rol formativ pentru intelect; când cântă, copilul îşi exersează, din plăcere şi nu cu scop didactic, operaţiile gândirii: analiza, sinteza, comparaţia, asocierea, disocierea, abstractizarea, generalizarea şi concretizarea. Ar fi necesară aici o exemplificare, dar profilul acestui cotidian nu o permite.

Şcoala are menirea de a realiza la elevi performanţe ale gândirii care să se exprime prin supleţe, originalitate şi creativitate. Flacăra valorilor morale şi materiale trebuie predată din generaţie în generaţie, pentru ca omenirea să nu o ia mereu de la început, şi această flacără, precum la o olimpiadă, o poartă performerii. Mântuitorul ne îndeamnă: „fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este“ (Matei 5, 48). Copiii sunt îngeri întrupaţi, sunt un colţ de paradis în viaţa noastră, iar sfinţenia lor constituie o premiză sigură pentru performanţe spirituale şi intelectuale, însă societatea ne perverteşte pe toţi în proporţii diferite, după felul cum ne călăuzeşte paşii. Încercaţi un exerciţiu de imaginaţie şi închipuiţi-vă cât de frumoasă ar fi o lume cu capacităţile noastre intelectuale, dar cu inocenţa, neprihănirea sufletească a copiilor.

Copiii şi tinerii care au activat timp mai îndelungat într-o formaţie muzicală sau ca solişti au o vorbire mai nuanţată, o dicţie mai clară, o frazare corectă, au faţa mai expresivă şi o scriere mai corectă, deoarece ei sesizează după auz elementele de ortografie. Este, de asemenea, recunoscut că auzul lor fonematic îi ajută în respectarea ortoepiei şi în învăţarea limbilor străine. Cercetări comparative efectuate de subsemnatul între anii 1972-1975 pe elevii unei şcoli de muzică au atestat adevărul că muzica dezvoltă capacităţile intelectuale ale elevilor; astfel, dacă la terminarea clasei I numai 48% dintre ei aveau media generală la obiectele de cultură generală peste 8, la terminarea clasei a IV-a, doar după trei ani de muzică, proporţia lor a fost de 97%. Aceeaşi constatare o facem şi acum la corul Symbol, care poate fi supranumit şi „corul premianţilor“; când este perioada olimpiadelor, participă marea lor majoritate, iar la sfârşitul anului şcolar 80% dintre symbolişti obţin premii la şcolile de unde provin. Această influenţare în bine a capacităţilor lor intelectuale prin muzică este direct proporţională cu vechimea în formaţie a fiecăruia. Parafrazându-l pe Nicolae Iorga, vom spune că inteligenţa „nu se împrumută cu carul, ci se câştigă cu bobul“.

Iată că investiţia de timp pentru predarea Educaţiei muzicale în şcoală nu este nicidecum în defavoarea celorlalte obiecte de învăţamânt, ci, paradoxal, tocmai în favoarea acestora. Capacităţile intelectuale dezvoltate în mod plăcut prin muzică devin productive la oricare altă disciplină şcolară şi acest adevăr pedagogic ar trebui luat în calcul de către părinţi şi, mai ales, de către factorii de decizie din domeniul învăţământului.