„N’am făcut decât să reintrăm în plenitudinea Bisericii lui Hristos”

În contextul trecerii recente la Domnul a ilustrului părinte arhimandrit Placide Deseille, ctitorul și starețul Mănăstirii „Sfântul Antonie cel Mare” din Franța, semnalăm apariția în lumea francofonă a ultimei sale lucrări: „De l’Orient à l’Occident”. Orthodoxie et catholicisme (De la Răsărit la Apus. Ortodoxie și catolicism). Apărut cu doar două luni în urmă, la Geneva (Éditions des Syrtes), volumul adună în cele 348 de pagini o serie de studii mai vechi dar încă foarte actuale, ce exprimă reflecții legate de Ortodoxie și Catolicism. Prezentăm în continuare o evaluare a acestei prețioase cărți, semnată de bine-cunoscutul teolog francez Jean-Claude Larchet.

Este excelentă ideea de a aduna, în acest volum, bogatele studii ale arhimandritului Placide Deseille, multe dintre ele datând dintr-o epocă deja îndepărtată, în care el susținea conferințe dese și foarte căutate la Montgeron, și care, în ciuda trecerii anilor, nu au îmbătrânit deloc. Aceste texte fuseseră publicate sub formă de fascicule de către mănăstirea sa, motiv pentru care nu au cunoscut toată difuzarea pe care o meritau.

Strângerea lor laolaltă ne permite să le avem pe toate, dar mai ales organizarea unui ansamblu coerent, consacrat în esență unei reflecții istorice, teologice și duhovnicești asupra raporturilor dintre Răsăritul și Apusul creștin, înainte și după schismă. Mai precis, se arată cum și de ce creștinismul occidental s-a îndepărtat progresiv de creștinismul oriental, Romano-Catolicismul arătându-se în anumite puncte în ruptură totală cu Ortodoxia, dar conservând în alte puncte elemente ale rădăcinilor lor comune. Ortodoxia la rândul ei a păstrat legături puternice cu sfinții occidentali ai primului mileniu, asumând total ceea ce în tradiția latină a primului mileniu era în deplin acord cu Tradiția ortodoxă.

Cele 17 studii care alcătuiesc această antologie pot fi împărțite în două părți. Într-o primă parte, părintele Placide arată cum Apusul a fost evanghelizat prin intermediul Răsăritului, cum monahismul occidental și-a tras originea din monahismul pustiurilor Egiptului, fiind profund impregnat de către acesta (mai ales în tradiția benedictină), iar apoi cum au apărut puncte de ruptură odată cu teologia Sfântului Augustin, înainte de a se produce o ruptură între ceea ce a devenit Roma­no-Catolicism și Ortodoxie. Dife­ren­țele, iar apoi divergențele s-au extins la spiritualitate, anumite convergențe subzistând însă, destule elemente putându-se vedea la Pascal și la „Domnii de la Port-Royal”, mari iubitori ai spiritualității Părinților greci, pe care i-au editat, și până astăzi la cele mai vechi ordine monahale, precum cel care mai urmează regula Sfântului Benedict.

Într-o a doua parte, autorul analizează mai ales raporturile Europei cu Ortodoxia în epoca modernă, precum și chestiunile legate de diasporă, de uniație și de ecumenism. Lucrarea se încheie cu o reflecție asupra modului de a fi creștin ortodox astăzi și asupra formulării câtorva exigențe de viață creștină.

Competența deosebită a părintelui Placide Deseille în a analiza divergențele și convergențele (statice și dinamice) dintre Orientul și Occidentul creștin al primului mileniu, iar apoi dintre Ortodoxie și Romano-Catolicism, ține de formarea sa bivalentă și de itinerarul său personal, expuse în autobiografia care deschide volumul: nașterea sa în 1925, prima sa formare în sânul catolicismului, revelația precoce a vocației sale religioase, intrarea lui în monahism la vârsta de 16 ani în 1942, formarea lui, viața și activitățile lui în sânul monahismului cistercian (unde a fost chiar îndrumător al novicilor, a dezvoltat un sector care se ocupa de monahismul răsăritean și apusean în cadrul colecției „Sources chrétiennes” [Izvoare creștine], fondând totodată colecția „Spiritualité orientale” [Spiritualitate răsăriteană] în cadrul Editurii Bellefontaine), întemeierea în 1966 a unei comu­nități de rit bizantin la Aubazine, apoi criza stârnită de Conciliul Vatican II, descoperirea progresivă (deja dinainte de acest moment) a Bisericii Ortodoxe și a câtorva dintre marii săi Părinți duhovnicești de-a lungul pelerinajelor în țările ortodoxe, conști­entizarea faptului că ritul bizantin din sânul catolicismului nu era decât un biet surogat căruia îi lipsea esențialul (referitor la acest aspect, a se vedea cartea lui precedentă: Mărturia unui călugăr ortodox. Convorbiri cu Jean Claude Noye), intrarea lui prin botez în Biserica Ortodoxă în 1977, precum și fondarea în Franța a Mănăstirii „Sfântul Antonie cel Mare”, în Vercors, și a Mănăstirii Solan, două metocuri ale Mănăstirii Simonos Petra din Muntele Athos.

Convertirea părintelui Placide și a comunității sale franceze nu a fost nici o expatriere, nici un exil, și nici o acomodare culturală: prin aceasta el nu a făcut altceva decât să descopere rădăcinile profunde ale Occidentului latin și ale Franței, creștinismul de la originile lor, așa cum explică el însuși în ultimele rânduri ale acestei autobiografii: „Un călugăr bătrân de la Muntele Athos, acum decedat, părintele Ghelasie de la Simonos Petra, ne-a spus într-o zi: «Voi nu sunteți romano-catolici convertiți la Ortodoxia greacă. Voi sunteți creștini din Occident, membri ai Bisericii Romei, care intrați din nou în comuniune cu Biserica universală. Acest lucru este mult mai mare și mai important». Și, în timp ce spunea aceasta, lacrimi mari îi curgeau pe obraji… Noi ne-am «convertit», desigur, în sensul că am trecut la Biserica Ortodoxă de la Biserica romană - față de care păstrăm însă o imen­să recunoștință pentru tot ce am primit în sânul familiilor noastre și al acestui popor creștin care ne-a purtat atât de mult timp. Însă această Biserică Ortodoxă nu este o Biserică «răsăriteană», o expresie orientală a credinței creștine: ea este Biserica lui Hristos. Tra­diția sa a fost tradiția comună a tuturor crești­nilor de-a lungul primelor secole, și intrând în comuniune cu ea nu făceam decât să revenim la acest izvor. Nu ne-am «schimbat Biserica»: n’am făcut decât să reintrăm în plenitudinea unicii Biserici a lui Hristos”.

Bine documentată, dar fără să fie o demonstrație de erudiție, clară și pedagogică, vie (căci născută din conferințe), foarte echilibrată și nuanțată în judecățile sale, și hrănită dintr-o lungă și bogată experiență profesională, această serie de analize este indispensabilă tuturor ortodocșilor care trăiesc în Occident, tuturor occidentalilor care sunt inte­resați de rădăcinile lor creștine cele mai adânci și mai autentice, și tuturor celor care doresc să înțeleagă, fără orbire, compromisuri sau exagerări de proastă calitate, ceea ce distinge, separă sau apropie Romano-Catolicismul de Ortodoxie, atât în teologia lor, cât și în spiritualitatea și mentalitatea lor. (Autor: Jean-Claude Larchet; sursă: https://orthodo­xie.com­/re­cen­sion-pere-pla­cide­-de­seille-de-lorient-a­-lo­cci­dent-or­tho­­doxie-ca­tholicis­me/; traducere din franceză de Io­nuț-Aurelian Marinescu)