Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Naşterea Domnului sau Crăciunul?

Naşterea Domnului sau Crăciunul?

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 15 Ian, 2008

▲ Neo-păgânii de astăzi serbează Crăciunul prin aprinderea focurilor, prin îmbrăcarea în costume de animale, pentru a îmblânzi zeul ca necuvântătoarele să nu fie omorâte în acea iarnă, prin purtarea unor măşti pe faţă ▲

Deşi sărbătoarea Naşterii Domnului a trecut la noi de câteva săptămâni şi un text despre aceasta ar părea cel puţin întârziat, aş vrea totuşi să aduc în faţa cititorului câteva gânduri legate de marele praznic. Mai ales că subiectul are legătură cu Rusia, unde creştinii ortodocşi au serbat de curând Crăciunul.

Sărbătoarea Naşterii Domnului are o rezonanţă deosebită în sufletele tuturor creştinilor, iar la români aceasta este legată profund de relaţiile din familie. M-a întristat atunci când un bătrân a exclamat într-un autobuz, văzând pe cineva cu o crenguţă de brad: „Pentru mine nu vine nimic; nu am pe nimeni“. Probabil că acel bătrân nu mergea la biserică sau nu se simţea membrul vreunei comunităţi care să suplinească lipsa reală a unor oameni la el acasă. Cu toate acestea, el lega sărbătoarea care se apropia, căci era înainte de 25 decembrie, de o întâlnire cu familia, cu rudele. Este firesc să fie aşa, căci orice naştere are loc într-o familie şi pentru orice copil există părinţi şi rude, naşterea după trup a Domnului încadrându-se foarte bine în legile firii umane.

Dar românii creştini mai au ceva deosebit legat de sărbătoarea aceasta, plină de bucurie: asocierea ei cu un nume ciudat: Crăciunul. S-a scris mult despre provenienţa cuvântului. Am văzut diverse trimiteri ale acestuia la teologia profundă, prin asemănarea cuvântului cu „creaţie“. Cuvântul s-a pus şi pe seama numelui moşului, care, în Occident, a apărut în cinstea Sfântului Nicolae. În acelaşi timp, moşului i s-a oferit şi o nevastă, baba Crăciunoaia, cu tot cu poveştile legate forţat de Naşterea Domnului. S-a ajuns şi la a explica asemănarea cuvântului maghiar Karaczony prin influenţa românească asupra câmpiei panonice.

Toate acestea mă lăsau destul de indiferent, mai ales că nu am fost pasionat niciodată prea mult de căutarea etimologiei cuvintelor. Şi aceasta, până când am găsit o ştire care anunţa prăznuirea în Rusia, de către o asociaţie de renaştere a păgânismului slav, a Caraciunului. Atunci am început să caut mai multe despre această sărbătoare şi mi-am dat seama că, cel mai probabil şi mai puţin forţat, în ton cu valurile istoriei, care aduc şi cultură şi religie, nu numai năvăliri şi războaie, Crăciunul ne vine dinspre nord, de la scandinavi, pe filieră păgâno-slavă.

Un zeu slav al întunericului şi îngheţului poartă numele de Caraciun. Acesta, conform mitologiei slave, aducea moartea iarna, mai ales în rândul animalelor. Numele zeului a fost transferat zilei solstiţiului de iarnă, 22 decembrie, atunci când Caraciun voia să înghită total lumina, pentru ca să fie doar întuneric. Neo-păgânii de astăzi serbează Caraciunul prin aprinderea focurilor, prin îmbrăcarea în costume de animale, pentru a îmblânzi zeul ca necuvântătoarele să nu fie omorâte în acea iarnă, şi prin purtarea unor măşti pe faţă. În acelaşi timp, ei sar peste foc, pentru a simboliza trecerea soarelui într-o nouă stare, începutul scurtării nopţii şi venirea unor zile din ce în ce mai îndelungate. Iată câte asemănări găsim în acest comportament de reînviere a păgânismului slav cu tradiţiile româneşti de Anul Nou şi Crăciun. Ce înseamnă oare mascaţii noştri, capra, ursul şi celelalte? Cine ştie să răspundă exact de ce se maschează oamenii tocmai în chipuri de animale?

Slavă Domnului că în cadrul slujbelor bisericeşti încă nu se pomeneşte nimic de Crăciun şi că slujbele din Minei slăvesc Naşterea cea după trup a Domnului Iisus Hristos. Fără a fi în vreun fel prea rigorist, aş vrea doar să atrag atenţia asupra semnificaţiei tradiţiilor legate de Naşterea Domnului şi Anul Nou. Creştinii ortodocşi trebuie să ştie care este diferenţa între slujbele Bisericii, cântările liturgice, colindele care slăvesc Naşterea Domnului şi tradiţiile care au origini suspecte, pentru a delimita clar credinţa creştină de superstiţiile care capătă din ce în ce mai multă forţă în viaţa de zi cu zi a poporului.