În timpurile în care trăim constatăm cu îngrijorare că mulţi oameni care se declară creştini au foarte puţine lucruri care să-i lege de creştinism. Ei au primit botezul în numele Persoanelor Preasfintei
28 Apr, 2024
Nebunia avvei Ammonas
Când avva Ammonas a fost silit de împrejurări să fie judecător peste oameni, nu a făcut-o cu prea multă convingere. Nu a încercat să obţină profit din asta, nu s-a supraordonat celorlalţi, ci s-a străduit pe cât i-a stat în putinţă să se eschiveze.
O astfel de situaţie este relatată de apoftegma 9: „Se spunea că au venit odată unii să fie judecaţi de către dânsul. Dar bătrânul o făcea pe nebunul. O femeie din apropiere zice: «Bătrânul acesta e nebun!». Bătrânul a auzit-o şi i-a zis: «Vai, câtă osteneală mi-am dat prin pustietăţi ca să dobândesc nebunia aceasta şi acum să o pierd pentru tine?»“
Viaţa părinţilor pustiei este străbătută, de la un capăt la celălalt, ca de o linie directoare, de smerenie. Această stare a inimii irupe de peste tot. Smerenia avvei Ammonas se observă din scurta povestire de mai sus. Putem bănui că bătrânul era deja episcop (apoftegma anterioară relatează un caz similar petrecut în perioada episcopatului său). Avea deci o poziţie respectabilă, care îl impunea conducător spiritual şi judecător al celorlalţi. Cu toate acestea acceptă cu smerenie să fie numit nebun de către o femeie care prea puţin pricepe din căile pe care calcă ascetul. Ba mai mult, nu doar că acceptă acuza aruncată cu atâta uşurinţă, ci şi-o asumă şi chiar merge mai departe.
Avva Ammonas, dispreţuit pentru păruta lui nebunie, îşi face din ea un blazon, pentru a arăta foarte limpede raportul în care se găseşte cu lumea orice creştin adevărat. Dacă înţelepciunea lumii acesteia este nebunie în ochii lui Dumnezeu, reciproca este şi ea valabilă. Înţelepciunea lui Dumnezeu poate părea nebunie în ochii lumii. Ammonas, pustnicul ajuns episcop, nu se potrivea cu lumea şi cu mersul ei. Era, în felul său un, un nonconformist, asemenea tuturor celor care populau deşertul egiptean. Un om care nu se conforma valorilor tranzitorii şi impregnate de vanitate ale lumii.
Atitudinea aceasta, ne lasă avva Ammonas să înţelegem, nu era spontană. Nebunia lui în faţa lumii s-a născut din cultivarea îndelungată şi plină de efort a voii lui Dumnezeu, în deşert. Acolo unde tot ce e accesoriu, detaliu insignifiant dispare pentru a face loc întâlnirii personale cu Dumnezeu. Iar un asemenea eveniment nu este lipsit de consecinţe. Modifică radical scara valorilor. Cel care Îl cunoaşte pe Dumnezeu se repoziţionează axiologic. Şi de aici, inevitabil, se naşte nebunia în ochii lumii: cum altfel se pot înţelege renunţarea la putere, nejudecarea, iubirea vrăjmaşilor şi toate celelalte virtuţi cu adevărat nebuneşti?
Nebunia aceasta nu are în ea nimic patologic. Nu este scrânteală, ci mai degrabă este o anumită nepotrivire cu majoritatea care dă tonul. În spiritul acelui cuvânt al avvei Antonie care zicea că vine o vreme când toţi vor înnebuni, iar cei rămaşi sănătoşi vor fi socotiţi nebuni de către cei cu minţile stricate. E ceea ce trăieşte şi avva Ammonas, cel care înaintase duhovniceşte atât de mult încât nu mai ştia ce este răutatea. Această nebunie este cea la care ţine bătrânul şi nu este dispus să renunţe la ea doar pentru a plăcea lumii, pentru că o asemenea stare se obţine cu mare dificultate. Dar oricine ia în serios Evanghelia Domnului Hristos ajunge într-un fel sau altul să cunoască această nebunie.
