Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Necunoscutul care oferă tot

Necunoscutul care oferă tot

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 23 Mai, 2022

Femeia din Sihar a devenit pe bună dreptate un exemplu pentru creştini. A primit şi un nume legat de lumina lui Hristos. Chiar dacă din Evanghelie nu reiese că ar fi făcut ceva ieşit din comun. Dimpotrivă, ea L-a contrazis pe Hristos şi a stat de vorbă cu El ca şi cu un om obişnuit. Numai la auzul trecutului ei tumultuos a stat pe gânduri şi a început să întrebe despre locul de închinare. Răspunsul Mântuitorului ne dă peste cap aproape orice credem noi despre biserici, aşa cum a dat peste cap credinţa contemporanilor despre rugăciune şi relaţia omului cu Dumnezeu. Templul din Ierusalim era pentru poporul evreu atunci un loc de pelerinaj fără care nu se putea concepe credinţa mozaică. Samarinenii îşi formaseră, din motive istorice, un alt loc înalt de închinare. Se certau despre locul acesta şi femeia ţine neapărat să întrebe un om al lui Dumnezeu, un proroc, cine are dreptate? Mântuitorul nu dă dreptate nimănui în acest caz. El doar spune că abordarea este greşită. Acest discurs al lui Hristos a fost interpretat literal mai ales de tradiţia protestantă, atunci când aceasta a înţeles că ar putea renunţa la ideea de lăcaş sfânt sau simbol religios şi să considere întreaga lume loc de închinare. Mântuitorul însă nu desfiinţează templul, ci spune că atitudinea omului este mai importantă decât locul unde se roagă şi Persoana Căreia omul se roagă face ca rugăciunea să aibă sens şi finalitate.

Ne întâlnim adesea şi astăzi cu oameni care văd în biserici nişte rămăşiţe ale unei aşa-zise abordări infantile a relaţiei cu divinitatea. Pentru ei divinitatea poate însemna aproape orice lucru de pe pământ sau din Univers, iar relaţia omului cu aceasta nu trebuie intermediată de nimeni. În acest fel, contemporanii noştri au transformat ateismul într-un fel de religie în care nimicul care umple tot devine un ecou ce răspunde previzibil oricărei interogări sau oricărui apel din partea omului. Să încerci să crezi că Dumnezeu este şi om în acelaşi timp nu are nici un rost în astfel de circumstanţe...

Dacă ne întoarcem la femeia samarineancă vom vedea că Necunoscutul care i-a cerut apă S-a transformat în timpul discuţiei într-un proroc demn de crezare, iar la final în Cel despre care a meritat să propovăduiască în oraşul ei, chiar dacă oamenii ar fi putut să nu aibă încredere în cuvintele ei. Cu toate aceste riscuri, femeia a devenit apostol şi Hristos S-a făcut cunoscut, prin apelul ei, măcar unora din acel oraş.

Necunoscutul acesta care poate să ne ceară apă în cele mai neaşteptate condiţii este Dumnezeu,  Cel care ne cunoaşte inimile şi aşteaptă să-I răspundem, chiar dacă am mai pune întrebări ca să primim răspunsuri suplimentare. Ideea e să-L lăsăm să Se apropie de noi şi să mergem acolo unde ne indică, după ce ne cere apa. Numai aşa vom putea găsi, la rândul nostru, apa de care avem atâta nevoie.

Citeşte mai multe despre:   Duminica Samarinencei