Neîncetat este timpul potrivit pentru lucrarea duhovnicească

Am pășit în noul an civil calendaristic având încă în memorie slovele rugăciunilor ce se rostesc la inaugurarea noului timp al mântuirii noastre. Biserica binecuvântează și acest soroc laic colectiv prin săvârșirea Sfintei Liturghii și a altor rânduieli speciale, la fel cum face și la momentele individuale ale vieții fiecărui om (nașterea, căsătoria, moartea etc.). Pe de altă parte, Biserica are propriul an numit bisericesc, care începe la 1 septembrie, când, la fel, înalță rugăciuni de mulțumire pentru timpul trecut și de binecuvântare a etapei care a început. În conștiința colectivă s-a pierdut însemnătatea începutului anului bisericesc din toamnă, însă este cinstit și marcat în mod special acest început de la 1 ianuarie, iar acum, printr-o rânduială specială, Biserica binecuvântează ceea ce omul, iată, consideră că trebuie să rețină în memorie și să marcheze. Acest pogorământ de binecuvântare și a anului civil calendaristic este foarte înțelept, pentru că reperele timpului, prin rugăciunea Bisericii, devin și repere ale timpului duhovnicesc sau spiritual al omului. Iar faptul că se binecuvântează începutul unui nou an civil chiar în ziua de după Odovania Crăciunului are o sem­nificație aparte.

În spiritualitatea ortodoxă începutul are un rol important. Mereu suntem chemați să punem început bun - o expresie foarte prezentă în cărțile duhovnicești. Acest început bun are legătură cu transformarea noastră interioară, știind că începutul trimite la starea omului dinainte de cădere. Într-un fel exprimăm dorința de a fi ca la început, adică cum eram în copilărie, sau într-o stare paradiziacă, de curăție și inocență, dar și de familiaritate cu Dumnezeu. Acest gând nu este însă naiv, ci are în vedere faptul că noi nu mai trăim acum viața pe care ne-a dat-o Dumnezeu să o petrecem în comuniune cu El.

Cuviosul Isaia Pustnicul spune foare frumos: „Nu voiesc să nu ştiţi, fraţilor, că la început, când a făcut Dumnezeu pe om, l-a lăsat în Rai, având simţirile sănătoase şi stăruind în ceea ce îi era firesc; dar când a ascultat de înşelătorul lui, s-au strămutat toate în ceea ce e contrar firii; atunci simţirile lui au fost aruncate din slava lor. Dar Domnul nostru a făcut mila Lui cu neamul omenesc pentru multa Lui iubire. Căci Cuvântul «trup s-a făcut» (Ioan 1, 14), adică om deplin arată; s-a făcut în toate cele ca noi, «întru toate afară de păcat» (Evrei 4, 15), până la a schimba ceea ce e contrar firii în ceea ce e conform firii prin Sfântul Lui trup. Şi făcând milă cu omul, i-a întors iarăşi în Rai, după ce a înviat, pe cei ce merg pe urmele Lui şi împlinesc poruncile Lui, pe care ni le-a arătat nouă, până ce vom putea să biruim pe cei ce ne-au scos pe noi din slava noastră. Căci El ne-a arătat slujirea sfântă şi legea curată, pe care omul trebuie să le păzească până se va statornici în firea în care l-a făcut Dumnezeu” (Filocalia, volumul 12, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2017, pp. 60-62).

În acest consistent cuvânt se arată pe de o parte care era starea de la început a omului spre care tindem și noi - „având simţirile sănătoase şi stăruind în ceea ce îi era firesc”; și cum firea a fost restabilită la starea inițială prin venirea în trup a Fiului lui Dumnezeu, Care „a schimbat ceea ce e contrar firii în ceea ce e conform firii prin Sfântul Lui trup”. Iar Cuviosul Isaia Pustnicul ne și prezintă felul în care noi putem impropria această stare realizată de Fiul lui Dumnezeu întrupat - prin împlinirea poruncilor Lui: „i-a întors iarăşi în Rai pe cei ce merg pe urmele Lui şi împlinesc poruncile Lui, pe care ni le-a arătat nouă”. Acest început bun nu este numai o întoarcere la o stare trecută, ci este o viziune dinamică orientată spre viitor, căci suntem învățați că trebuie să lucrăm neîncetat atât timp cât suntem în trup, iar această lucrare are nevoie de o înnoire din când în când. Aceste soroace temporale au rolul de a trezi în om tocmai nevoia de reîmprospătare a lucrării și stării lui sufletești în permanentizarea binelui.

În acest sens, Sfântul Grigorie Palama spune că orice timp este folositor pentru om, căci oricând este chemat să făptuiască ceea ce este conform firii lui. Părintele spune: „Orice vreme este potrivită a pune început bun pentru petrecerea spre mântuire. Așa a grăit și marele Pavel: «Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii» (2 Corinteni 6, 2); «Să lepădăm faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios ca ziua» (Romani 13, 12-13). Căci nu a zis că vremea potrivită pentru mântuire este o oră anume sau o zi anume, ci că, după întruparea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, orice vreme este potrivită” (Omilia 42 a Sfântului Grigorie Palama, din Omilii, vol. 3, Editura Anastasia, București, 2007).

Mântuitorul Iisus Hristos spune Apostolilor Săi: „Umblaţi cât aveţi lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge” (Ioan 12, 35). Pe de o parte, acest îndemn privește faptul că omul trebuie să își lucreze mântuirea cât este în trup, dar se poate referi și la faptul că această lumină este chiar Domnul Hristos Însuși, numit în troparul Nașterii Sale „Răsăritul cel de sus”. Aceste expresii nu sunt doar simple metafore, ci ele arată că omul poate lucra, pune început bun numai dacă este luminat de Domnul Hristos, iar Nașterea Sa arată că pentru om a venit timpul ca el să își pună început bun al vieții sale. În legătură cu Crăciunul putem vedea cât de importantă este și binecuvântarea anului nou civil, ca marcarea unui nou început pentru om pe plan duhovnicesc. În acest sens, și Sfântul Grigorie Palama face comparație între soarele material, astral, ca orânduitor al timpului omului, cu Soarele nematerial Care este Domnul Hristos: „Căci așa cum, când pe pământ răsare soarele cel simțitor, este vreme potrivită oamenilor pentru ostenelile trupești, precum și David zice: «Soarele a răsărit și va ieși omul la lucrarea lui până seara» (Psalmi 103, 22), la fel și când S-a arătat nouă în trup Soarele dreptății, după întruparea Lui, orice vreme este potrivită pentru lucrarea celor duhov­nicești, ceea ce însuși profetul o arată după ce vorbește despre stăpâneasca venire: «piatra pe care nu au luat-o în seamă ziditorii aceea a ajuns în capul unghiului» (Psalmi 117, 22-24) și adaugă: «aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne veselim și să ne bucurăm în aceasta». Însă cu privire la ziua soarelui celui sensibil, aceea este întreruptă de noapte, căci zice: «va ieși omul la lucrul său până seara» (Psalmi 103, 23), în vreme ce neînserat și neapus este Soarele dreptății şi, după spusa Apostolului, că «nu are mutare sau umbră de schimbare» (Iacov 1, 17), neîncetat este timpul potrivit pentru lucrarea duhovnicească”.