Nemuritorul Hristodoulos, fericitul arhiepiscop

Oamenii mari nu mor niciodată. Ei trăiesc în fiecare semen, în toţi aceia în care au dăruit câte ceva din sufletul lor.

Aşa a fost fericitul întru pomenire Hristodoulos, Arhiepiscopul Atenei şi al Întregii Elade. Un ierarh mare cât un „munte“, cald la suflet, competent, puternic, înfocat, misionar, liturg strălucit, prietenos, binevoitor, smerit, iertător. Părinte cu inimă deschisă pentru toţi deopotrivă.

Marele ierarh al Bisericii a fost printre cei mai cunoscuţi slujitori ai Ortodoxiei de pretutindeni. A călătorit în toată lumea şi a avut prieteni în nenumărate ţări, oraşe şi mănăstiri. Am avut bucuria şi privilegiul să-l întâlnesc în câteva rânduri şi să slujesc în soboare prezidate de fericita sa persoană. Te impresiona din primul moment şi păstrai apoi, ca şi cum l-ai fi cunoscut „de când lumea“, amintirea unui om de neînlocuit.

Inima lui a bătut doar pentru Ortodoxie

Arhiepiscopul Hristodoulos a fost călugăr de vocaţie. Şi-a început ucenicia „aproape de cer“, la Mănăstirea Varlaam, de pe stâncile Meteorei, şi a iubit apoi înălţimile teologiei şi ale iubirii creştine, devenind un slujitor devotat al Bisericii ca ierodiacon, arhimandrit şi arhiereu.

Prin ce a rămas celebru arhiepiscopul Hristodoulos? În primul rând printr-un spirit organizatoric desăvârşit, care a ridicat mult prestigiul Bisericii. A pus ordine în toate instituţiile eclesiale şi a rânduit slujitori pricepuţi, cu vocaţie misionară şi elan tineresc.

A fost un orator iscusit, un model în domeniu, captivând auditoriul în mod total. Aşa se face că, la îndemnul lui s-au adunat, în Atena, peste două milioane de credincioşi, într-o zi de duminică, apărând drepturile Bisericii şi demnitatea credinţei ortodoxe. La fel l-au aşteptat oamenii la Tesalonic şi-n alte oraşe importante ale Greciei.

S-a adresat în multe rânduri tinerilor, îndemnându-i să trăiască conform conceptelor evanghelice, să aibă curajul mărturisirii iubirii lui Dumnezeu în viaţa lor şi a societăţii secularizate.

Apărând Biserica, pe slujitorii şi credincioşii ei, arhiepiscopul Hristodoulos şi-a făcut mulţi duşmani din diverse cercuri şi poziţii sociale. Inima lui a bătut doar pentru Ortodoxie, pentru frumuseţile şi valorile ei, pentru creştinătatea întreagă, afirmând adeseori necesitatea unui mesaj creştin pentru bătrânul continent european.

Purta în fiinţa lui dorul după slujirea totală a sfântului altar

În vizitele pe care le-a făcut la Iaşi arhiepiscopul Hristodoulos i-a impresionat pe toţi deopotrivă. În catedrală a slujit dumnezeieşte, ca odinioară în istoricul Constantinopol, cu distincţie şi eleganţă liturgică. A cuvântat ca un mare ierarh, cu suflet şi cu trăire înaltă, cu multă căldură şi miez. S-a bucurat de întâlnirea cu oamenii, cu studenţii teologi şi cu mulţimea de clerici. Avea un zâmbet curat pentru fiecare şi un cuvânt bun, după zisa psalmistului.

La o agapă a cântat de mai multe ori în româneşte imnul patriarhal care-i plăcea şi, de asemenea, multe cântări din tezaurul de cult al Bisericii Ortodoxe. Era îndrăgostit de muzică şi purta în fiinţa lui dorul după slujirea totală a sfântului altar. Se observa acest lucru din felul lui de a se manifesta, nu doar în lăcaşurile de cult, ci şi în afara lor.

Fericitul arhiepiscop a fost şi un prieten adevărat. Mulţi păstrează amintirea acestei dăruiri totale pentru alţii şi a bunătăţii lui fără margini, chiar şi atunci când unii nu o meritau.

În perioada grea a suferinţei prin care a trecut, mulţi au încercat să-l lovească, aşa cum de altfel s-a întâmplat şi în urmă cu trei sau patru ani. N-a răspuns în acelaşi mod şi nu i-a privat pe aceştia de zâmbetul lui prietenesc şi cald.

„Primul şi în preferinţa lumii“

Arhiepiscopul Hristodoulos a întins mâna celor aflaţi în necazuri şi-n mari suferinţe. Astfel, populaţia săracă din multe ţări ale lumii a primit, sub formă de ajutoare, alimente, haine şi bani prin fundaţia „Solidaritatea“ a Arhiepiscopiei Atenei.

A fost „primul şi în preferinţa lumii“, după cum titra un cotidian elen, şi a condus „cârma Bisericii cu mâini puternice“. Cu vorbire înfocată şi înflăcărată, arhiepiscopul s-a adresat mereu inimilor care aşteptau cuvântul mântuitor.

Cine ar putea uita omiliile rostite la Iaşi în timpul vizitelor oficiale pe care le-a făcut Mitropoliei Moldovei în 2000 şi 2003? Cum am putea trece în uitare „zicerile“ lui la întâlnirile pe care le-am avut în toţi aceşti ani?

Arhiepiscopul Hristodoulos, acum de fericită pomenire, s-a mutat în Ceruri, să cânte cu îngerii înaintea Prea Sfintei Treimi.

A fost odată, la cumpăna dintre milenii, în vremuri zbuciumate, un ales păstor în pământurile vechii Elade. Faptele lui trecuseră în toate ţinuturile, până la marginile lumii. Iubirea lui era asemeni unui izvor care curgea mereu. Din el se adăpau toţi cei vrednici, dar şi cei nevrednici, mulţi la număr.

Zâmbetul lui avea strălucirea ră-săritului din apele azurii ale Mediteranei. Cuvântul lui asemenea cu al ierarhilor din veacurile de aur ale Bisericii. Umplea văzduhul şi sufletele.

Au fost toate acestea adevărate şi altele multe s-ar putea spune. Despre el vom afla din cele scrise în cărţile din ceruri. Se află acolo tomuri peste tomuri adunate. Pe pământ nu are nevoie de omagii. Ele trec odată cu toate ale lumii acesteia.

„Conducătorii popoarelor nu mor niciodată“

Arhiepiscopul Hristodoulos nu a murit. S-a mutat la veşnicele bunătăţi, pregătite celor care-L caută pe Domnul vieţii. La înmormântarea sa, jumătate din populaţia Atenei a ieşit în stradă să primească ultima binecuvântare a păstorului celui bun. Trupul lui, sfinţit de suferinţă grea, a fost aşezat pe un afet de tun şi a fost purtat, într-o grandioasă ceremonie, pe străzile principale din centrul Atenei.

Marile bulevarde deveniseră neîncăpătoare. Oamenii strigau „nemuritorul“, „vrednic este“ şi chiar „sfânt“, printre lacrimi şi revărsări de petale de flori.

Pe un banner uriaş era scris cu litere de-o şchioapă: „Conducătorii popoarelor nu mor niciodată“…

Aşa l-au considerat grecii pe arhiepiscopul Hristodoulos: un mare conducător. Un om care i-a iubit şi le-a deschis braţele tuturor, ca un părinte bun şi iertător.

Considerat personalitatea publică cea mai iubită în Grecia, păstorul Bisericii încreştinate de Marele Pavel a fost omul care se naşte „odată la o sută de ani“, cum afirmau canalele media în zilele trecerii sale în veşnicie.

Când am văzut respectul pe care oamenii l-au arătat mi-am zis că lupta lui n-a fost în zadar. Cuvintele lui n-au fost spuse în vânt. Ele au căzut, până la urmă, în pământ bun şi au rodit însutit.

M-am dus la Atena, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel, să-l mai văd încă o dată. Eram de fapt dator. În urmă cu cinci ani, când a plecat de la Iaşi către Atena, la scara avionului, arhiepiscopul mi-a spus: „te aştept la Atena“.

De atunci nu ne-am mai întâlnit. Eram, aşadar, dator cu o vizită. Mi-am plătit datoria în ultimul ceas. El, nemuritorul Hristodoulos, va înţelege aceasta…