Nepământeanul părinte Cleopa (II)

De ce părintele Cleopa a devenit o icoană smerită a Ortodoxiei? Pentru că iubirea lui faţă de Dumnezeu a fost fără margini. Era misionarul cu zel neîmpuţinat, gata să-şi pună viaţa la picioarele Crucii. Avea curajul mărturisirii martirilor din alte vremuri şi puterea de a-i înfrunta pe mai-marii zilei.

Urmărit de serviciile secrete ale puterii nou-instalate la Bucureşti, arhimandritul Cleopa s-a ascuns în munţi şi a petrecut mulţi ani precum sihaştrii de odinioară, hrănindu-se cu bureţi şi fructe culese din pădure sau cu puţini cartofi pe care-i aducea un pădurar evlavios din Negrileasa Sucevei. Curajul şi devotamentul lui rămân paradigmatice. Anii petrecuţi în munţi, atât cei de noviciat, cât şi cei de disidenţă, au însemnat răstimpuri în care părintele Cleopa a gustat profund din taina rugăciunilor şi din tezaurul învăţăturilor Bisericii. Memoria bună l-a ajutat mai târziu să reproducă "ad literam" pagini întregi din Sfânta Scriptură ori din scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, a căror operă le-a continuat-o, devenind el însuşi un Părinte iscusit, un scriitor şi mai ales un trăitor autentic.

Arhimandritul Cleopa Ilie a coborât într-o zi din munţi şi a revenit în mănăstirea inimii sale, la Sihăstria. Vreo 30 de ani s-a numărat printre călugării de rând, smerindu-se înaintea ucenicilor săi, sporind în toţi aceşti ani renumele mănăstirii până departe, în lumea cea mare.

S-a legat sufleteşte de marele şi Cuviosul părinte Paisie Olaru, de alţi monahi minunaţi care au lucrat mult pentru mântuirea sufletelor lor şi a credincioşilor care au venit spre Sihăstria cu dorul dobândirii vieţii veşnice.

Arhimandritul Cleopa Ilie a dus mai departe duhul asprului egumen Ioanichie Moroi, al Sfântului Ioan Iacob, de care l-a legat o sfântă prietenie, şi al altor călugări mari, dar rămaşi aproape necunoscuţi, dintr-un veac zbuciumat.

Arhimandritul Cleopa a primit în chilia sa ierarhi din ţară şi din toate colţurile lumii, călugări şi oameni de rând, oameni celebri şi ţărani năpăstuiţi, vorbindu-le despre nemărginita iubire a lui Dumnezeu şi dorindu-le bucuria Raiului. Aceasta era, de fapt, urarea şi rugăciunea bunului părinte Paisie, pe care a învăţat-o ca un ucenic ascultător. Cine ar putea uita vreodată cuvintele pe care le repeta cu o naturaleţe uimitoare: "Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce...".

Mi-aduc mereu aminte de grăirile frumoase şi de vieţuirea sa nepământească. Când ieşea pe cerdac, la ceas de vecernie, omiliile lui aveau ceva din profunzimea cuvintelor profeţilor întâlnite în paginile Scripturilor. Rămâneai întotdeauna fără replică. Arta vorbirii frumoase, populare, fără să aibă numaidecât parfumul academic, fascina pe toţi ascultătorii. Valea Sihăstriei răsuna de glasul propovăduitorului pocăinţei. În sufletul fiecărui pelerin se producea o transformare. Nu aveai cum să rămâi indiferent. Cuvintele lui schimbau mersul lucrurilor. Te urmăreau şi putem spune că trezeau conştiinţe.

Arhimandritul Cleopa Ilie a fost unul dintre oamenii mari ai acestui pământ; atât de mare încât, după trecerea lui din lumea aceasta, credincioşii au cerut stăruitor să fie editată (şi în parte reeditată) întreaga sa operă, până la ultimele cuvântări şi convorbiri înregistrate (din întâmplare) pe benzi de magnetofon, casete, camere video etc.

Cărţile părintelui Cleopa s-au bucurat de un interes considerabil, mai mult decât orice altă literatură de acelaşi gen. Citat mereu de cei care l-au cunoscut ori i-au parcurs paginile, părintele Cleopa este aidoma unei candele cu lumină lină, tainică, binefăcătoare. Lumina învăţăturilor sale, primită din lumina lui Hristos-Domnul, a luminat şi va mai lumina multe suflete aflate în întuneric şi-n umbra morţii.

Am urcat de multe ori cărarea care duce la chilia marelui avvă. Era drumul pe care doreai să-l faci cât mai des. La întoarcere erai efectiv un alt om. Cuvintele părintelui şi atmosfera specială din chilia simplă lucrau de fapt în interiorul oamenilor, acolo unde se pătrunde atât de greu.

Mărturisesc acum, ca şi-n urmă cu mulţi ani: monahi de talia părintelui Paisie Olaru şi a părintelui Cleopa Ilie se întâlnesc o dată la o sută de ani sau chiar mai rar.

De aceea, când vorbim despre ei, putem spune că ne e dor şi lăcrimăm adeseori. La cimitir, printre candele nestinse, cei doi părinţi predică într-un alt mod, vorbindu-ne că moartea este doar o trecere, ca o zi de Paşti, o călătorie din vremelnicie în veşnicie. Se vorbeşte şi despre fapte minunate săvârşite la cele două morminte. Cred cu tărie în astfel de minuni. De fapt, nici nu se putea altfel. Viaţa lor înaltă se cunoaşte şi din smerenia cu care şi-au ales locurile de veşnică odihnă, în mijlocul obştii, printre călugări cuvioşi, şi nu într-un spaţiu grandios, pentru a rămâne în centrul atenţiei.

Peste mormintele lor nu s-au aşezat niciodată straturi de frunze ruginii, ci, dimpotrivă, flori ale recunoştinţei şi neuitării.

Arhimandritul Cleopa Ilie predică încă în felul său inconfundabil, cu voce de tunet, străină lumii acesteia, cum străină i-a fost şi vieţuirea. Se bucură acum în împărăţia luminii, unde a găsit lumina ce a răspândit-o din belşug în timpul vieţii sale.

Acum, gândurile noastre se duc către Sihăstria, unde duhul părinţilor Paisie şi Cleopa, împreună cu alţii, proteguiesc ţinutul vechilor sihaştri care şi-au închinat viaţa Domnului. În rugăciuni şi multe aduceri-aminte regăsesc chipul transfigurat al misionarului şi al rugătorului pios, al stareţului şi duhovnicului vestit, cu numele scris în slove nepieritoare: Cleopa Ilie, o flacără a Rugului nestins.

Citeşte şi:  Nepământeanul părinte Cleopa