Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Nerostitele tristeți cotidiene

Nerostitele tristeți cotidiene

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Alexandru Pripon - 14 Mai, 2021

De curând mi-am amintit despre cuvintele unui cunoscut care mi-a povestit un episod interesant din primele zile de preoție. Abia ajunsese în parohia care îi fusese încredințată și începea să facă, natural, cunoștință cu enoriașii, cu specificul locului, cu problemele și împlinirile zonei. Într-o zi, a fost contactat de o persoană care voia să dăruiască diverse lucruri de mare trebuință unor oameni nevoiași. Dar persoana aceea avea o rugăminte care l-a pus pe gânduri: „Recomandați-mi și mie niște oameni cu adevărat săraci”.

Părintele a privit în jur mirat. Se aflau în biserică, era o zi de sărbătoare, iar la ușă erau câțiva obișnuiți ai locașului de cult care primeau câte ceva de la lumea venită la slujbă. Persoana care îi ceruse ajutorul, însă, urmărindu-i privirile, a spus sec: „Nu ei...”.

Există fel și fel de oameni, iar motivațiile fiecăruia constituie mici și delicate mistere ale vieții de zi cu zi.

A trecut mult timp de atunci, dar părintele încă mai privește - recunoștea, parcă ușor je­nat - în jur cu mare atenție, căutând să deose­bească adevăratele probleme. Eu, auzind povestioara sa, m-am gândit că lumea în care trăim ne așază, de multe ori, în situații ceva mai speciale, obligându-ne să ne gândim dacă nu cumva, prin acțiunile noastre, în loc să ajutăm, mai degrabă încurajăm comportamente aflate la limita corectitudinii, a onestității...

Sunt multe de spus pe această temă, dar nu acesta este scopul acestor slove. Mă întreb, însă - și vă atrag și pe dumneavoastră în acest proces -, dacă nu cumva și noi, adesea, procedăm la fel de necinstit în ceea ce privește percepția celor din jur asupra existenței noastre, în toate aspectele ei. Deoarece a devenit o modă să ne plângem, să ne văicărim, să demonstrăm cât de greu ne este, solicitând atenția și compasiunea interlocutorilor. De asemenea, atunci când cei pe care îi încărcăm sufletește cu necazurile noastre nu ne oferă exact atenția pe care o vrem, ne supărăm. Există multă demnitate, multă forță în adevărata suferință. Și dacă am ști acest lucru, ne-am modifica radical felul de a fi. Am văzut oameni care, întrebați pe stradă ce mai fac, răspund, din reflex: „rău!”. Enumeră, desigur, destule lucruri care le pot justifica replica, dar nu poate fi justificată atitudinea. Tristețea lor parcă se răsfrânge uneori și asupra noastră, ca o boală contagioasă a defetismului, ca mod de a fi.

În ceea ce privește rolul pe care îl jucăm în sceneta modernă a tristeții cotidiene ar trebui să ne întrebăm cui îi folosește să fim în permanență încruntați, îngenuncheați de lucrurile rele care - sigur - ni se întâmplă și ni se vor mai întâmpla. Nouă, în mod sigur, nu! Iar compasiunea smulsă celor din jur duce, în timp, la însingurarea noastră, pe marginea dezastrului cotidian pe care parcă l-am invocat prin atitudinea de până acum.

Compasiunea este o necesitate, o datorie pentru orice creștin adevărat. Sfântul Apostol Pavel ne sfătuiește: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng” (Romani 12, 15), ceea ce ar trebui să ne călăuzească în drumul printre micile şi marile evenimente cotidiene și în relațiile cu semenii. Dar, de asemenea, Apostolul iubirii ne îndeamnă: „La sârguință, nu pregetați; cu duhul fiți fierbinți; Domnului slujiți. Bucurați-vă în nădejde; în suferință fiți răbdători; la rugăciune stăruiți” (Romani 12, 11-12). Căci trebuie numai să vrem și vom găsi, în Sfânta Scriptură, soluții la toate problemele și răspunsuri la toate întrebările cotidiene, fie ele și nerostite...