Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Noi şi urmaşii noștri

Noi şi urmaşii noștri

Un articol de: Pr. Alexandru Pripon - 26 Feb, 2020

Pastorația copiilor și a părinților. Un subiect complex, într-o lume care îmbrățișează tumultul cotidian și constanta schimbare a vectorilor, în așa fel încât valorile, puține câte mai sunt, au ajuns la baza piramidei, ținând în spate greutatea uriașă a nimicurilor acumulate pentru a umple, până dincolo de limitele firești, o viață de om. Poate că așa se explică refuzul încăpățânat al câtorva - deveniți, peste noapte și fără a fi propuși ori votați, lideri de opinie - de a primi, pentru ei înșiși, pentru copiii lor și pentru toți ceilalți copii din școală, eventual, o educație în care să se pună accent pe expunerea și justificarea principiilor morale, pe raportarea omului la sine, la cei din jur și la Dumnezeu. Valoare și nonvaloare. Lucruri importante și fleacuri. Adevăr și înșelă­ciune elaborată. Virtute și păcat. Cum am putea să le prezentăm aceste noțiuni copiilor noștri, exemplificând și sfătuindu-i, atât timp cât alții insistă să le ofere învățături contrare, pregătindu-i să devină bătăioși, noncon­formiști, prea puțin educați, vrednici cetățeni ai unei lumi lipsite de orice noimă? Undeva, în rațio­namentele care au stat la baza construirii acestui moment, o picătură din eternitate, s-au strecurat erori fundamentale. De aceea, nu peste mult timp, în loc să clădim mai departe viitorul, vom fi obligați să reparăm, să peticim ceea ce avem: un prezent ancorat în inerția trăirii aberante a clipei.

Strădania omului modern de a muta, de-a valma, concepte și valori din pridvorul Bisericii în holul de la intrarea vremelnicelor locaşuri dedicate nimicului îmi aduce aminte de promovarea, în perioada comunistă, a nefericitului „Moș Gerilă”, ca înlocuitor al lui Moș Crăciun. Este un demers ridicol, pus în slujba unei propagande lipsite de coerență. Scopul, însă, este cinic, vechi de când lumea. Și nu știu de ce, astăzi, văzând preferințele lumii moderne, pare mai actual ca oricând versetul: „Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi pământul: viaţă şi moarte ți-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi [subl. n.]” (Deuteronom 30, 19).

Căci, până la urmă, dincolo de interesele momentului și de calea aleasă de noi - ori de alții, pentru noi -, pericolul cel mai mare constă în distrugerea șanselor pe care generațiile ce vor urma le-ar avea să își trăiască viața într-o lume mai bună, lăsată de noi în urmă, ca simplă, frumoasă, dar atât de firească moștenire. Dacă vor înțelege că acțiunile noastre au fost dictate de raționamente șleampete, copiii noștri vor fi puși în fața unei nedrepte dileme: să meargă pe același drum, persistând, sinucigaș, în eroare, sau să modifice totul, spulberând amintirea pioasă și mândră pe care am fost învățați că o datorăm înaintașilor?

Și aici apare problema. Atât timp cât noi ne ocupăm de educația lor, prea adesea, într-un mod lamentabil, tratând această însărcinare ca pe o povară, nu ca pe o datorie de onoare, urmașii noștri vor fi tributari ideilor și erorilor noastre. În consecință, vor perpetua și vor repeta aceleași greșeli, dintr-un motiv înfiorător de simplu: pentru că așa i-am învățat. Iar dacă unii vor considera acest lucru motiv de laudă și împăunare (de ce nu? Este o atitudine similară clișeului potrivit căruia orchestra continua să cânte, în timp ce Titanicul se scufunda), sunt sigur că mulți dintre noi vor înțelege spre ce prăpastie ne îndreptăm, ținându-ne fiii și fiicele de mână.

Pastorația copiilor și a părin­ților. Un subiect delicat, deoarece delicate par a fi, în ultimul timp, toate lucrurile bune care, odată respectate, ne pot decide viitorul. Tocmai de aceea trebuie acordată o atenție deosebită acestui tip specific de abordare a misiunii Bisericii, cu impli­cații deosebite atât în prezent, cât și în viitor. Copiii noștri sunt educați de noi, iar noi avem nevoie să cu­noaș­tem și să aprofundăm adevărul - dincolo de orice influență, propagandă, modă sau orgoliu -, pe care, apoi, să îl putem împărtăși gene­rațiilor viitoare. Încă nu este târziu să Îl regăsim pe Dumnezeu. Încă mai este timp să alegem viața, pentru noi și urmașii noștri!