Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Nopţile arabe şi disperarea Şeherezadei

Nopţile arabe şi disperarea Şeherezadei

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Repere și idei
Un articol de: Elena Dulgheru - 16 Ian, 2016

Preaplinul nopţilor Şeherezadei, cu fastul, înţelepciunea şi poveştile lor fără sfârşit, se află în opoziţie radicală cu disperarea şi celelalte sindroame de secătuire ale omului contemporan. Acest oximoron tematic dă titlul părţii a doua a trilogiei O mie şi una de nopţi (Arabian Nights / As Mil e Uma Noites), semnată de regizorul şi scenaristul portughez Miguel Gomes. Aceasta, subintitulată Volumul 2 - Disperatul, a reprezentat Portugalia în competiţia Oscarurilor pentru film străin pe 2015, neintrând însă pe lista nominalizărilor. Ceea ce era de aşteptat, filmul lui Gomes fiind mult prea„european”, în sensul nobil şi vechi al cuvântului, pentru capacitatea de percepţie a selecţionerilor celor mai mediatizate premii cinematografice ale planetei.

Marele merit al trilogiei compuse din cinevolumele The Restless One, The Desolate One, The Enchanted One este combinarea de spectacular şi livresc, clasic şi contemporan, generalitate filosofică şi detaliu concret, într-un melanj de stiluri pe care regizorul le mânuieşte (cel puţin în Volumul 2 - O Desolado) cu farmec şi dexteritate.

Interesat de puritatea pe cale de dispariţie a omenirii şi de îputerea terapeutică a imaginaţiei” (cum spunea un comentator al său), Miguel Gomes se numără printre puţinii ”bufoni înţelepţi” ai cinema-ului contemporan. Filantropia sa ludic-sapienţială îşi spune cuvântul în filmele sale anterioare, de la lungmetrajul de debut, Faţa pe care o meriţi (A Cara que Mereces, 2004), o comedie muzicală pe motive din basmul Albă ca zăpada şi cei şapte pitici, până la Tabu (2012), o replică la clasicul documentar etnografic al lui F.W. Murnau, primul film cu structură de trilogie, care l-a consacrat internaţional pe ambiţiosul şi talentatul portughez.

Miguel Gomes îmbină sentimentalismul nostalgic şi umorul tandru-absurd al filmului portughez (note constante ale veteranului Manoel de Oliveira - decedat în 2015, la vârsta de 106 ani, cineast cu care filmul peninsular aproape că se identifică) cu fantasticul suprarealist al unui Aki Kaurismaki. De ambii îl leagă sinceritatea, elementele discrete de critică antisistem, dragostea de oameni şi compasiunea, precum şi credinţa în virtuţile vindecătoare ale fantasticului, implicit (pentru Gomes) ale marii culturi.

Tripticul celor O mie şi una de nopţi porneşte de la realităţile crizei economice recente din Portugalia, pe care încearcă să le explice sau să le trateze - excelentă idee pentru potenţialul ei creativ! - cu mecanisme specifice basmului. De aici, o surprinzătoare pendulare suprarealistă între momente tipice ale crizei globale şi locale a ultimilor ani (politicieni corupţi, sărăcie, disfuncţionalităţi administrative, state falimentate economic, megaconspiraţii) şi motive ale celebrei colecţii de basme arabesau ale basmului, în genere. Personajul Şeherezadei, prezent (cel puțin în Volumele 1 şi 2) numai prin voce şi evidenţiat prin retorica de rezonanţă renascentist-medievală, ne poartă dintr-o povestire într-alta, potrivit unui traseu sinuos, inspirat (la nivel structural) de cel al poveştilor modelului literar evocat, panoramând aspecte sociale ale Portugaliei şi lumii de azi, pe care le salvează din imanent, spre a le ridica la puterea generativă a basmului. E nevoie de multă inocenţă, curaj şi ingeniozitate pentru a face asta.

Parte a unui triptic, filmul are de asemeni o structură de triptic, cele trei poveşti care îl compun - intitulate Cronica evadării lui „Simao-fără-maţe”, Lacrimile judecătoarei şi Stăpânii lui Dixie - fiind structurate (în această ordine), aproape monobloc, stelar, respectiv tot în formă de triptic, structură care tinde (în Stăpânii lui Dixie) să se repete aproape la infinit, până la momente elementare ale dramaturgiei (simple scene cotidiene ale vieţii la bloc), care capătă şi ele subtitluri (ca uneori în filmul mut), aşadar dreptul de existenţă narativă cvasiindependentă.

Cronica evadării lui „Simao-fără-maţe” este povestea unui rebel fără cauză, un rătăcitor cu aer de hippiot îmbătrânit, căutat de poliţie pentru împuşcarea (nu aflăm din ce motive) a soţiei şi a copiilor săi şi a altor câtorva persoane; fără a comite vreun delict pe toată durata poveştii, vizitându-şi din sentimentalism soţia şi copiii abandonaţi (în urma crimei nereuşite, după cum deducem), Simao e protejat tacit de localnici, care îl percep ca pe un erou regional, iar arestarea sa e prezentată ca un cântec de cătănie, adică un triumf al sistemului asupra libertăţii individuale.

Cea de-a doua parte a Nopţilor arabe - 2, Lacrimile judecătoarei, descrie un proces juridic fantasmagoric, alcătuit dintr-o suită interminabilă de delicte minore cu consecinţe nefaste neaşteptate, care înlănţuie fatidic viciu, prostie, corupţie mică şi mare, regnuri diferite, diverse geografii, pământul şi cerul. Printre inculpaţi sunt cupluri dizarmonice, cerşetori, mame abuzive, femei surdomute, profesori, miniştri, funcţionari, un bancher ultrarespectat, hoţi la drumul mare, cele 12 amante ale unui negustor chinez falimentar, chiar şi geniul unei lămpi. Încercarea de a aduce dreptate în acest lanţ al corupţiei morale, ce tinde să cuprindă tot universul, o duce pe judecătoare la disperare.

A treia parte a filmului este o colecţie de povestiri centrate în jurul unui căţel jucăuş, aducător de bună dispoziţie tuturor stăpânilor la care ajunge, ceea ce nu duce, însă, la vindecarea acestora de disperare.

Într-o lume în prag de colaps afectiv, a povesti pentru a iubi oamenii este remediul cel mai eficient de supravieţuire, pare a ne spune regizorul.