Nouă bucurie și cuvânt ziditor

Cartea Risipitorii. Meditații la Evangheliile Duminicilor de peste an (Editura Agnos, Sibiu, 2020, 285 pp.) a părintelui profesor Constantin Necula conține frumoase meditații la toate duminicile de peste an. Frumusețea și utilitatea întregului periplu cu caracter catehetico-omiletic rezidă în inspirata îmbinare între mesajul scripturistic și actualitate. Părintele profesor vine, în fiecare dintre cuvintele pe care le oferă, să arate perenitatea mesajului evanghelic și să-i ofere o lectură în cheie actuală. Uneori o face constatând cu tristețe modul în care societatea contemporană distorsionează mesajele cu adevărat importante.

Odată cu părintele Necula, limbajul dezingambat nu mai este doar un apanaj al artei poetice. Poate fi întâlnit și în spațiul teologic. Aici, el este susținut de puternice metafore, a căror dimensiune estetică pălește însă în fața Adevărului revelat și Întrupat. Clericul sibian e demult dezbărat de vechi clișee. Vorbește inimii omului. Într-un mod îngrijit, plăcut, ce nu jignește, dar produce efecte profunde. Face inima să tresalte, când de bucurie, când de lacrimi ce-i brăzdează chipul. În plus, mesajul lui nu e unul tributar discursului retoric. Nu se dorește a fi o formă de manifestare a esteticului liturgic. Omul nu vorbește pentru a impresiona și nu așteaptă aplauze. Dimpotrivă. Slovele sau gândurile lui sunt înzestrate de conținut practic. Părintele radiografiază realități. Vine să constate anumite aspecte. E și el parte a unei societăți pe care ar dori-o nițel altfel. Și chiar dacă e posibil să nu reușească s-o miște înspre alte direcții la nivelul macro, a schimbat și va schimba cu certitudine multe suflete. În plus, propune soluții. Spune clar și răspicat că înțelegerea stării în care se găsește lumea nu reprezintă un motiv suficient de puternic pentru plafonare. Pe un ton cu accente moralizatoare, vine să îndemne și să sfătuiască: „Nu, nu dați vina pe Dumnezeu când confundăm mila cu sila, ori promisiunea cu minciuna! (...). Vindecarea Țării poate veni numai din laboratoarele de rezistență la uciderea din culpă a sufletelor noastre. Poate că malul Tiberiadei este și banca studentului, și catedra universitarului. Iar fericirea nu, nu poate fi termen de adus de undeva din cer, ci conținut construit cu fiecare clipă, în care învățăm să împlinim Evanghelia. Ca un manual de supraviețuire la vremea de diluviu a răutății în care viețuim” (p. 181).

Cu astfel de gânduri își îmbărbătează și astăzi părintele Constantin Necula credincioșii, vorbindu-le fie de la amvonul catedralei sibiene, fie de la cele ale bisericilor prin care se perindă, pentru a aduce vrednică roadă lui Hristos. Cuvintele lui mustesc de optimism și trezesc la viață. În plus, sunt dublate de o frumoasă trăire, căci autorul e un om care desfășoară o susținută misiune în ograda Bisericii. E un agricultor atipic, care aduce totuși roadă mai bună decât mulți alți truditori în același ogor. Și nu-i un egoist dintr-acela cum sunt mulți oameni pricepuți. Invită și pe alții să-i urmeze. Le oferă mijloacele necesare și chiar îi îndeamnă și susține. Preferă roada abundentă, din care să „risipească” mai apoi și celor mai puțin norocoși.

Câtă vreme mai există astfel de oameni, ar fi bine să-i cercetăm și să ne adăpăm de la izvorul învățăturilor lor. Ei vin să ne arate nouă, dar și societății secularizate, o altă față a Ortodoxiei. Una ce-și ascunde cutele-n suflet, unde se străduiește să le tămăduiască, și-și ține mereu zâmbetul pe buze. Nu, nu un zâmbet fals, o grimasă ce dezgustă, ci acela luminos, ce vine să arate că Ortodoxia nu ia chipul tristeții, ci pe cel al bucuriei! Acea Ortodoxie fermecătoare, pe care și-o dorește de bună seamă și Hristos și pe care ar trebui, cu certitudine, s-o căutăm și noi. O regăsiți de fiecare dată când întâlniți oameni ca părintele, care poartă numele Împăratului ce-a dat o nouă cale creștinismului. Un dram din ea transpare și din volumul pe care vi-l aşezăm cu drag înainte! Lectură plăcută!