Recent, a fost publicat volumul „Fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii”, editat de părinţii de la Chilia Românească a Sfântului Ipatie din Sfântul Munte. Cartea descrie înaintarea
03 Noi, 2024
„Nu se poate trăi o viaţă de credincios fără să fii credincios“
Undeva, cred că în scrierile Sf. Calist şi Ignatie, am găsit afirmaţia că „măsura vieţii este măsura credinţei“. Bineînţeles, nu e vorba despre măsura în lungime sau în lărgime a vieţii, ci este vorba de stilul de vieţuire al cuiva. Credinţa este o realitate care se manifestă. Nu este un lucru pe care-l presupunem, ci este un lucru real care se manifestă în afară. Nu se poate trăi o viaţă de credincios fără să fii credincios. Iar dacă ţi se pare că eşti credincios, dacă numai ţi se pare că ai credinţă în Dumnezeu, în cazul acesta viaţa nu-i de credincios, ci este de necredincios, este o viaţă de duplicitate. Sunt mulţi dintre credincioşii noştri care se numără la credincioşi fără să fie credincioşi, doar pentru motivul că nu se leapădă de Dumnezeu cu cuvântul, nu spun ceva împotriva credinţei. Pentru simplul motiv că nu se declară necredincioşi, nu se declară fără Dumnezeu, nu se declară atei, pentru acest simplu motiv se cred credincioşi. Dar răspunsul la întrebarea „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“ nu-l dau precum cei credincioşi, ci-l dau precum cei necredincioşi.
Cineva care are credinţă în Dumnezeu are şi mărturisire a credinţei. Şi mărturisirea credinţei este necesară. Domnul Hristos a zis: „Cel ce Mă va mărturisi pe Mine şi Eu îl voi mărturisi pe el. De cel ce se va lepăda de Mine, şi Eu Mă voi lepăda de el“ (Matei 10, 32-33). Prin aceste cuvinte, Domnul Hristos statorniceşte corespondenţa dintre credinţă şi mărturisire. Credinţa trebuie să fie mărturisitoare, şi mărturisitoare nu numai cu cuvântul, ci mărturisitoare cu întreaga viaţă. Cineva care are o credinţă anume şi are o viaţă altfel de cum îi este credinţa, acela merge înainte în duplicitate şi, cu vremea, ajunge să îi scadă şi credinţa care i se pare că o are.
.jpg)
