O carte despre aducerile aminte ale unui pelerin în Cetatea Ierusalimului

În zilele noastre, călătoriile, pelerinajele, excursiile constituie tot atâtea vari­ante ale omului de a se deconecta de la viața cotidiană, de a descoperi fru­musețile lumii, dar și de a-și odihni sufletul în arhicunoscutele locuri, devenite veritabile porți către cer.

Comitem un păcat, oare, călătorind? Nu cred, căci noțiunea de călătorie apare din ime­moriale vremuri. În Sfânta Scriptură găsim numeroase personaje aflate în peregrinare, din voia lor sau trimise de În­suși Dumnezeu. Bunăoară, Avraam lasă țara sa, Urul Caldeei, și pornește departe, către un tărâm pe care Dumnezeu i l-a promis, spre Canaan (Facerea 12, 1-5). Întreaga noastră existență ia chipul unei călătorii, ne spune cartea sfântă: „Căci călători suntem noi înaintea Ta și pribegi, ca toți părinții noștri; ca umbra sunt zilele noastre pe pământ și nimic nu este statornic” (I Cronici 29, 15). Mântuitorul Hristos, la rândul Lui, a călătorit: „... Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a așezat lângă fântână” (Ioan 4, 6) sau „Iisus mergea prin cetăți și prin sate, învățând și călătorind spre Ierusalim” (Luca 13, 22).

Toate aceste mărturii relevă fără tăgadă faptul că o călătorie reprezintă un lucru firesc, necesar și chiar plăcut. Sigur, noțiunea însăși se poate înțelege în mai multe moduri: călătoria ca inițiere, expediție, pelerinaj sau descoperire a unor locuri noi, ca recreere, job ori hobby. Astfel, călătorul devine turist când își transformă drumeția într-o modalitate de a des­coperi, a admira sau de a cunoaște anumite aspecte ale vieții ce țin de cultură, istorie, tradiții populare, artă culinară, meșteșuguri, natură, arhitectură, evenimente, ecologie și altele.

Pelerinul, însă, nu se mulțumește doar cu acestea. Lui nu-i ajunge să-și bucure numai min­tea sau privirea, ci dorește cu precădere să-și hrănească sufletul. El pleacă în călătorie ca să-și sporească credința, să-și intensifice rugăciunea, să-și disperseze îndoielile, căutând în drumețiile sale înaintea splendorilor naturale, arhitecturale și culturale pe cele spirituale, dar și întărirea nădejdii de mântuire prin rugăciuni intense, prin conștientizarea păcatelor și prin lacrimi de pocăință pentru iertarea lor. Pelerinul caută în călătoria duhovnicească locuri sfinte, sfinte moaște, icoane sfinte, întâlnirea cu mari duhovnici și părinți învățați. Într-un cuvânt, pelerinul caută întotdeauna Lumina!

Un astfel de pelerin, căutător al luminii, se vă­dește a fi și Preasfințitul Părinte Timotei Praho­veanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucu­reș­tilor, care întărește acest adevăr prin noul său volum, Am călcat și eu pe urmele Domnului. Pelerin în Țara Sfântă, apărut recent la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

Chiar în Cuvântul înainte autorul ne încre­din­țează că „paginile acestei cărți, alături de altele pe care le-am închinat cu ani în urmă Așe­zămintelor românești din Țara Sfântă, sunt o mică jertfă și recunoștință pe care o datorez Preabunului Dumnezeu”. Tot din Cuvântul îna­inte aflăm de multiplele călătorii dorite și întreprinse în Țara Sfântă de către Preasfințitul Părinte Timotei, dar mai ales de bucuriile duhovnicești trăite în perioada șederii sale acolo ca reprezentant al Patriarhiei Române la Sfintele Locuri și gazdă a românilor pelerini pe urmele pașilor Domnului. Aflăm că a petrecut acel timp ca pe unul al binecuvântării și al pregnantei simțiri a prezenței Mântuitorului în sufletele celor care-L caută cu dor nestins.

Volumul, recent ieșit de sub cernelurile tiparului în condiții grafice excelente, adună articole, eseuri și impresii din pelerinajele în Țara Sfântă, publicate în cotidianul „Ziarul Lumina” al Patriarhiei Române, ori scrise special pentru prezenta carte, grupându-le în cinci mari capitole: Istorii ale locurilor alese din Țara Sfântă, Sfinți și sfințenie în Țara Sfântă, Chipuri luminoase din Țara Sfântă, Gânduri desprinse din paginile Sfintei Scripturi și File de Jurnal.

Cartea nu este doar o înșiruire de impresii și amintiri, nici un simplu jurnal de călătorie, deoarece autorul tezaurizează în paginile ei, pe lângă emoția și bucuria spirituală a unor expe­ri­ențe și trăiri personale, numeroase informații prețioase, preluate din multe lucrări de specialitate, redate în bogata listă bibliografică de final.

Dincolo de acest aspect, Preasfințitul Părinte Timotei, cu autoritatea unui profesionist în ale con­deiului, într-un mod cu totul original, îl că­lăuzește pe cititor pe un drum adeseori anevoios: din minte către suflet, imortalizând prin sensibilitatea sa creatoare nu doar aspecte de ordin istoric, biblic și duhovnicesc, ci și impresii personale despre Locurile Sfinte, captivând și lăsân­du-se captivat, asemenea unui iscusit rapsod, de tot ce ne relatează, devenindu-ne un excelent ghid spiritual, înzestrat cu o sensibilitate rarisimă și cu o naturalețe cuceritoare.

Cuprinsul cărții, comprehensibil, dar nu atotcuprinzător, îl antrenează pe cititor să facă noi pași pe urmele Domnului în Țara Sfântă ori să-i rememoreze pe cei deja parcurși odinioară. Întreg volumul este străbătut de aceeași neirosită și inepuizabilă virtute a iubirii, manifestată de autor în chip plurivalent: iubirea de Dumnezeu, ca arhitect și creator a tot ceea ce ne înconjoară, concretizată în Jertfa Fiului Său; iubirea față de Cuvântul Domnului, Sfânta Scriptură, pe care avem datoria de a o citi și a o cunoaște, căci „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate” (II Tim. 3, 4); iubirea și recunoștința către sfinții care s-au nevoit acolo, la Locurile Sfinte, deoarece viețuirea lor pământească nu reprezintă altceva decât viața Mântuitorului cadențată, mai mult sau mai puțin, în diferite moduri în existența fiecăruia dintre ei, Hristos, Cel Unul, fiind prezent în sfinții cei mulți.

Continuând firul roșu ce unește armonios conținutul întregului volum, întâlnim și iubirea față de frații români nevoitori în Țara Sfântă. Succintele creionări ale vieții și activității câtorva dintre clericii slujitori, pelerini sau donatori ai Așezămintelor românești de la Locurile Sfinte ne relevă nu doar date biografice, ci și elemente definitorii ale personalității lor.

Cartea devine și mai antrenantă cititorului prin câteva ilustrații inserate, care și ele aduc o fărâmă din frumusețea, lumina și taina Locurilor Sfinte. Inspirata decizie a autorului de a include și fotografii în prezentul volum se înscrie în aceeași notă a întregii scrieri, de a aduce lumina și taina Sfintelor Locuri în casele și în sufletele noastre, căci însăși etimologia noțiunii de fotografie ne va ajuta să înțelegem că a fotografia înseamnă cu mult mai mult decât a declanșa un blitz. Substantivul își are originea în două cuvinte provenite din limba greacă: „fotos”, adică „lumină”, și „grafein”, însemnând „desen”, „scris”. Literalmente cuvântul fotografie se poate traduce prin „a picta cu lumină”.

Încredințându-ne că subiectul nu este pe deplin epuizat și că Preasfințitul Părinte Timotei, care a sărbătorit recent 10 ani de slujire arhierească, ne va face părtași în continuare și la multe alte astfel de itinerarii spirituale, vă invit să parcurgeți acest volum, născut din dragoste pentru Țara Sfântă și din nesfârșita recunoștință a autorului față de Mântuitorul Hristos, Cel răstignit și înviat, pe urmele Căruia a pășit cu sfială, căutând lumina pogorâtă dintru înălțimi, sălășluită mai ales în sufletele celor ce-L caută pe Dumnezeu.