O carte, un paraclis, o poartă spre Rai

Cartea „La poarta Raiului”, scrisă de Mihai Coman, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, apărută în vara acestui an la Editura Bizantină, vine să ne arate, o dată în plus, cât de mare este truda zugrăvirii unui sfânt lăcaş, dar şi nemă­suratele bucurii pe care aceasta le aduce odată cu săvârşirea lucrării. Paraclisul zugrăvit de autorul cărţii se află într-un cimitir. El a fost ridicat în amintirea soţului trecut la cele veşnice de către soţia care şi-a pregătit, tot acolo, locul de îngropare. Ce sugestivă şi frumoasă această pregătire pentru viaţa de apoi, pentru viaţa veşnică! Mormintele cu crucile masive din interiorul monumentului funerar-biserică arată scopul primordial al edificiului, dar acesta nu poate anula faptul că apoi zugravul a înţeles foarte bine cum să transforme construcţia într-o adevărată biserică, unde să încapă tot ceea ce este strict necesar pentru pomenirea celor adormiţi şi, uneori, cu binecuvântarea chiriarhului locului, inclusiv săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii. 

Cartea are o prefaţă semnată de părintele profesor Constantin Coman, intitulată „Prefaţă la o carte a fiului meu” şi o postfaţă semnată de coordonatorul de doctorat al autorului, profesorul grec Georgios Kordis, intitulată „În Rai”. Postfaţa este dublată la final şi de textul în limba greacă al profesorului din Atena.

Profesorul Kordis ţine să sub­linieze că „întreaga atmosferă ce se creează în spaţiu este plină de bucurie, sărbătorească şi încărcată de nădejdea vieţii veşnice. Nimic nu aminteşte de moarte, stricăciune şi deznădejde. Domneşte mişcarea vieţii, care cuprinde de îndată pe oricine păşeşte în acest mic monument. Micul monument a devenit, prin intervenţia iconografică a lui Mihai Coman, un adevărat Rai pe pământ, semn al păcii şi bucuriei viitoare a zilelor din urmă. A ţesut micii pereţi verticali cu un frumos, copilăresc aproape, motiv decorativ vegetal, care îmbrăţişează figurile miniaturale, fără însă a umple exagerat spaţiul, pentru a nu crea impresia de greutate sau presiune asupra cui­va. A împărţit cu înţelepciune pe toţi pereţii elemente iconografice mai complexe urmate de altele mai simple, ca astfel să creeze echilibru şi o frumoasă curgere ritmică a figurilor” (pp. 99-100).

Pe parcursul a aproape 90 de pagini, cu fotografii ale scenelor zugrăvite în paraclisul funerar şi explicate teologic şi artistic de autor, suntem conduşi în lumea Raiului, unde sălăşluiesc sfinţii lui Dumnezeu şi unde Hristos îi aşteaptă pe toţi credincioşii care nădăjduiesc în înviere. Paraclisul are o turlă, străjuită nu de Pantocrator, ca la bisericile obişnuite, ci de Hristos care se înalţă la ceruri, chemând la sine pe ucenici.

Pictorul a ales să zugrăvească pe toţi pereţii paraclisului scene din viaţa Mântuitorului legate de invitaţia la cina împărătească, Raiul şi sfinţi din toate cetele pe care le cinsteşte Biserica Ortodoxă, îngeri, proroci, apostoli, ierarhi, mucenici şi cuvioşi, toţi purtaţi de nori care sugerează lumea în care se află şi în care îi cheamă atât pe cititorii cărţii, cât şi pe cei care intră şi se ­închină în minunatul lăcaş din acel cimitir.

Cartea nu explică doar programul iconografic al unei bisericuţe cu totul speciale, ci este un adevărat ghid de bune practici nu atât pentru pictori, care învaţă toate aceste lucruri la facultate, cât mai ales pentru credincioşi, clerici şi mireni, ca să vadă cum poate arăta un lăcaş care insuflă tărie de credinţă şi dorinţa mântuirii. Un etalon în adevăratul sens al cuvântului pentru orice biserică, dar mai ales pentru cele de mici dimensiuni, unde trebuie îmbinată măiestria zugrăvelii cu învăţătura de credinţă ortodoxă.

În ce priveşte programul iconografic, autorul spune aşa: „Cina şi Înălţarea reprezintă teme centrale, cu mesaj eshatologic foarte evident, la care s-au adăugat celelalte motive sau teme care se asociază aceluiaşi mesaj al deschiderii spre cer, spre Împărăţia lui Dumnezeu: Învierea Domnului, tema Judecăţii prin Tronul Hetimasiei şi Sfânta Treime cu Patriarhul Avraam. Provocarea principală pentru mine a fost aceea de a face loc în contextul acestei tematici unor ecouri ale temelor esenţiale ce definesc planul iconografic al unei biserici ortodoxe. Am realizat aceasta plasând Înălţarea în turlă, întrucât, prin centralitatea ei, figura Mântuitorului poate prelua funcţia şi toposul Pantocratorului. De asemenea, am distribuit în două cete suprapuse martorii Înălţării, un registru cu îngerii şi unul mai jos cu Apostolii” (pp. 42-43).

Când intră în această bisericuţă, pelerinul vede în faţă icoana Maicii Domnului cu Pruncul, în mărime naturală, într-un ancadrament din lemn, iar deasupra Cina cea de Taină, la care sunt aşteptaţi în final toţi oamenii credincioşi. Apar apoi văzului ceilalţi pereţi cu Învierea şi martorii acesteia, Patriarhul Avraam cu sufletele drepţilor, Treimea de îngeri care i s-a arătat acestuia, Mâna lui Dumnezeu cu sufletele oamenilor, Tronul pregătit de judecată, iar printre aceste scene mari sfinţii plutind pe nori, mărturie a îndumnezeirii omului.

Culorile alese sunt deosebit de calde, roşul fiind predominant şi sugestiv. Despre aceasta, autorul spune foarte frumos: „Raiul este o realitate vie. Acesta este gândul pe care am fundamentat opţiunea cromatică - culori vii, ţinând isonul roşului pascal. Orchestrarea culorilor pe suprafaţă urmăreşte să creeze ritm, acel echilibru între dinamic şi static folosit de vechii greci în sculpturile lor. Culorile calde se alătură celor reci, iar cele deschise unor tonuri mai adânci. Această aşezare ce foloseşte alternanţa, specifică tradiţiei picturii noastre bisericeşti, dă ansamblului limpezimea cristalină şi forţa de mişcare către ochii şi sufletul privitorului. Opţiunea pentru un fond luminos este preluată de asemenea din soluţiile oferite de tradiţie. Albul gălbui este culoarea cu care, în tradiţia noastră iconografică, este reprezentat spaţiul Grădinii Raiului, ce se află, de obicei, în alcătuirea icoanei Judecăţii de Apoi” (p. 95).

Cartea „La poarta Raiului” este despre frumos, sfinţenie, Dumnezeu şi Împărăţie. O poate citi şi înţelege oricine are în suflet dorinţa de a se apropia de Dumnezeu prin ceea ce este frumos încă din lumea aceasta. Un ghid pentru orice om care vrea să înţeleagă modul de zugrăvire al oricărei biserici ortodoxe şi o lectură care te surprinde plăcut, asemenea unei poveşti frumoase citite într-o seară de vară.