O perspectivă spiritualizată asupra esteticului

Dedicat Înalt­preasfin­ți­tului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, cu prilejul împlinirii a șaptezeci și cinci de ani de viață, albumul „Icoane târzii”, publicat sub coordonarea Prea­sfințitului Părinte Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul, înscrie o frumoasă pagină în peisajul editorial contemporan. Fotografii bine alese, realizate de către Ionuț Chifa, vin să sublinieze faptul că senectutea nu reprezintă un moment caracterizat de inutilitate socială ori tristețe, ci mai degrabă un pridvor al Împărăției cerurilor. Subliniază dimensiunea ei spirituală și arată că nu de puține ori cei mai înaintați în vârstă sunt adevăraţi piloni în consolidarea și transmiterea credinței către generațiile viitoare.

Prefața demersului este semnată de către ierarhul coordonator (pp. 1-3), care evocă aspecte ale perioadei de studenție și ale pas­torației ca arhiereu, insistând asupra mesajului pe care îl transmit, nu de puține ori, chipurile lor: „Mulți oameni am întâlnit în cei aproape patru ani de slujire arhierească. Însă atenția maximă mi-a fost înspre bătrânii frumoși, de altfel destul de numeroși prin parohiile noastre, multe îmbătrânite. Chipuri luminoase, zâmbete discrete, gesturi cuviincioase și foarte multă rugăciune - acestea sunt elementele prin care se măsoară cineva care îmbătrânește frumos. Este prezentă în aceste situații o altfel de estetică, cu valoare de esență, ce merge înspre originile frumosului, în firea lui neatinsă de artificial, denunțând orice prezență a vreunei cosmetici exterioare mincinoase, dar și cu trimiteri înspre ceea ce va să fie, la acel «filocalic» al mântuirii, pe care-l recunoști în adâncul firii bune a omului, cu ochii curățiți de limpezimea Duhului. Se cere răbdare, pentru că frumosul nu se oferă gratuit și imediat; se cere simplitate, pentru că numai cei săraci cu duhul pot să recunoască cele ale Împărăției în cele ale timpului; se mai cere smerenie, pentru apropierea de biografiile tainice care le însoțesc trecerea prin această lume; apoi se cere bucurie, care să le răsplătească determinarea de a se dărui de-o viață; dar și multă dragoste, care să se întâlnească cu brațele lor deschise și cu ospitalitatea lor boierească. Întâlnirea bunicilor și a bunicu­țelor, dialogul cu aceștia, schimbul de zâmbet și bucurie, toate îmi sunt sursă de tihnit și bucuros popas, înainte sau, mai ales, după Liturghie și se constituie în ctitorirea unui iconostas de chipuri frumoase, care se asociază cu satele, cu bisericile noastre, cu geografia privilegiată a eparhiei noastre. Dar, mai ales, argumentează și confirmă institu­ția «bătrânului frumos» în mijlocul satului, construit după buna rânduială evanghelică suprapusă peste fiecare moment al vieții, dar și peste fiecare lucrare a zilei” (pp. 1-2).

Clișeele, care ar putea consti­tui apodictic surse de inspirație, ori materiale didactice pentru spațiul morfo-psihologiei, aduc în atenție diferite categorii sociale ori profesionale. Preoți, măicuțe, oameni de la țară, intelectuali ori uneori mulțimi vin să se aștearnă pe cuprinsul foii, solicitând interesul celor care răsfoiesc măiastra operă de artă. Nu de puține ori, straiele tradiționale vin să completeze panorama și să dea greutate, seriozitate ori uneori gravitate celor prezentate. În mod inspirat, ele sunt acompaniate de citate aparți­nând unor voci clasice ale credinței ori culturii universale, precum: părintele Emilianos, Sofocle, prorocul David ori alți proroci, Ioan Alexandru, Ștefan Octavian Iosif, Octavian Goga, Nicolae Labiș, Ana Blandiana și mulți alții, care vin să vorbească deopotrivă despre faptul că Preasfințitul Părinte Benedict n-a uitat de nume mari ale literaturii române contemporane, condamnați, nu de pu­ține ori, pe nedrept, la alungarea înspre periferia procesului didactic și că gândurile autorilor noștri converg cu spiritualitatea și religia, din care își trag adesea seva.

Lucrare cu relevanță sinestezică, „Icoane târzii” se constituie într-un album omagiu. Într-o ofrandă adusă senectuții trăite în ograda lui Dumnezeu și într-o invitație la redescoperirea valorilor și a tezaurelor pe care le reprezintă, nu de puține ori, bunicii noștri. De aceea, atât Preasfințitul Părinte Benedict, cât și Ionuț Chifa şi echipa editorială merită felicitați pentru o asemenea reușită, în vreme ce lucrarea se cade recomandată cu căldură, drept exemplu pentru Ortodoxia contemporană.