Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei O poveste despre pictură și înălțimile celeste

O poveste despre pictură și înălțimile celeste

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Întâlnirea cu sufletele iubitoare de frumos, figuri celebre sau anonimi ră­mași în umbra nedumeririlor celor din jur, poartă în sine o lumină aparte. Acești oameni, purtători de har și sensibilitate, îi îmbogățesc, prin simpla lor prezență, pe cei ce au privilegiul de a-i cunoaște, dar și pe aceia care, de departe, le descoperă povestea și își hrănesc sufletul din pilduitoarea lor existență.

Când am descoperit, cu ceva ani în urmă, o parte din lucrările artistei Cela Neamțu, am fost uimit de frumusețea acestor lucrări de seamă pe care le-a izvodit într-o viață de om. Mâinile sale au țesut nu doar fire și culori, ci mai ales emoții, istorii și visuri. Când spe­cialiștii au comparat-o cu domnițele de viță nobilă ale Moldovei de altădată, noblețea și rafinamentul ei s-au revelat într-o lumină și mai aparte. O paralelă mai mult decât justificată, căci asemănările sunt nenumărate!

În aceeași măsură se așază și activitatea pictorului Costin Neam­țu, numit omul-poveste sau pictorul în poveste. La Suceava, în mai 2024, atunci când i-a fost dedicată o expoziție aniversară cu prilejul împlinirii a 85 de ani de viață, lucrările sale au vibrat ca un ecou al timpului, reunind în culori și forme esența unei vieți trăite în slujba artei. Fiecare tablou a devenit o fereastră deschisă spre un univers în care istoria și sensibilitatea artistică se împletesc armonios.

Înțelegând valoarea operelor unui pictor recunoscut, care s-a însoțit cu jertfa penelului din fragedă vârstă, am încercat să descifrez sensurile mai adânci ale exis­tenței sale. Dincolo de renumele artistic, de culorile și formele care îi poartă semnătura, se conturează portretul unui om cu un suflet bun și luminos, a cărui valoare nu se măsoară doar în lucrările sale, ci și în impactul pe care l-a avut asupra celor din jur. Pentru familie, prieteni, dar și pentru generațiile de elevi cărora le-a fost mentor, el nu este doar un pictor remarcabil, ci un reper, un spirit cald și generos, care a dăruit, în egală măsură, artă și omenie.

M-au impresionat cuvintele doamnei Cela Neamțu, care îmi mărturisea recent despre un profesor universitar, altădată elev al soțului ei, care s-a preocupat de starea lui de sănătate, exprimându-și, totodată, dorința de a-l vedea și de a purta un dialog cu el. Într-o lume grăbită, astfel de oameni sunt adevărate repere de demnitate și recunoștință. Există și astfel de personalități care, de la înălțimea chemării lor, fie că au ajuns în funcții importante, fie au rămas oameni simpli, nu uită să-și onoreze dascălii, modelatorii de suflete și conștiință care le-au clădit, cândva, temelia devenirii. Iar pictorul Costin Neamțu a fost, fără îndoială, unul dintre acești făuritori de viitor.

În prețioasele întâlniri de până acum, mărturisirile celor doi soți-artiști, Cela și Costin Neam­țu, au fost de o frumusețe irezistibilă, cu evocări și actualizări ale altor vremuri, ale unei gândiri profund ancorate în marile valori, îndeosebi cre­­dința, omenia, re­cunoș­tința și ar­monia, atât în familie, cât și cu ceilalți.

Din amintirile lor sunt relevante, mai ales acum, trăirile pictorului Costin Neamțu despre atmosfera de poezie și creație a unui sat aflat pe Valea Siretului, nu departe de ținuturile fălticenene, atât de frumos zugrăvite în duh sadovenian, loc în care Costin Neamțu a văzut lumina zilei.

Încă din anii copilăriei, năzu­in­țele lui Costin Neamțu își luau avânt, fiind purtate de admirația față de învățătorul său, Emil Grigore. Deși la prima vedere părea un dascăl obișnuit, acesta avea în suflet lumina artei, căci fusese discipol al marilor maeștri ai Belle Arte-lor din Iași, Octav Băncilă, Ștefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza și alții. Cu o viziune rară și o pasiune autentică, el a reușit să descopere în rândul tinerilor din sat acele suflete vibrante, înzestrate cu har, cărora le-a deschis calea spre miracolul culorilor. Printre ei se număra și Costin Neamțu, cel care avea să împlinească un destin artistic remarcabil.

Cât de importantă este întâlnirea unor astfel de dascăli, a celor care reușesc să schimbe viața, traiectoria, orizonturile elevilor lor, oameni care nu uită!

Costin Neamțu s-a bucurat în acei ani de prietenia și colegialitatea altor doi pictori, Ion Grigore și Petru Petrescu, cunoscuți mai târziu celor mulți.

Mărturisirile lui vorbesc despre adevărate lecții despre peisagistică, despre culori, despre fru­musețile pe care le putem găsi lângă noi și pe lângă care trecem adeseori fără să le acordăm impor­tanța cuvenită.

Învățătorului din satul fălticenean unde s-a format Costin Neam­țu i s-au adăugat alții, cu vocație remarcabilă, cum a fost profesorul Călin Alupi, cel zugrăvit în nuanțe inefabile de prietenul și admiratorul său, Grigore Ilisei. Apoi, Costin Ioanid și Ghiță Popescu...

Vor mai fi fost și alții dintre profesorii de altădată, dar Costin Ioanid și Ghiță Popescu, de la Pictura Monumentală, au însemnat mult pentru viitorul artist. Cred că tocmai de aici izvorăște și legătura pe care Costin Neam­țu și soția sa, Cela Neamțu, au cultivat-o cu Biserica și cu Țara Sfântă. Atașamentul lor față de Ierusalim nu este doar o expresie a credinței, ci și mărturia unei chemări interioare, a unei legături spirituale ce le-a marcat atât viața, cât și creația artistică. Doresc să subliniez acest devotament ca un memento al realizărilor lor în locurile binecuvântate unde Fiul lui Dumnezeu S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi, revelându-Și slava, „slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14). În fiecare lucrare a lor pare să se oglindească această lumină divină, legătura tainică între artă și credință.

Din Locurile Sfinte, Costin Neam­­țu și soția sa, Cela Neamțu, vor fi sorbit nu doar frumusețea sacră a peisajelor, ci și lumina spirituală ce le-a inspirat creația. Astfel, la Așezământul românesc din Ierihon, câteva dintre lucrările remarcabile ale Celei Neamțu își găsesc locul, purtând numele de „Ferestrele de la Ierihon”. Acestea nu sunt simple opere de artă, ci adevărate punți între cer și pământ, ferestre simbolice prin care privirea trece fără a se opri la contururi, ci înălțându-se către Dumnezeu. Ele devin o chemare tăcută, dar puternică, către deschiderea sufletelor spre Împă­ră­ția veșnică, care îi așteaptă pe toți și pentru care suntem chemați să împlinim fapte vrednice, demne de a o dobândi.

La Ierusalim, în biserica Repre­zentanței Patriarhiei Române, profesorul domnului Costin Neamțu, maestrul Ghiță Popescu, a fost invitat să picteze, la îndemnul Patriarhului Justinian Marina. Erau tocmai acei ani când Costin Neamțu își isprăvea studiile de artă, sub îndrumarea lui și a altor recunoscuți pictori ai vremii.

Din toate lecțiile primite de-a lungul vieții și din toate întâlnirile pe care le-a avut, începând cu învățătorul din satul Corni, care i-a deschis cel dintâi ochii către tainele culorii, și continuând cu marii profesori pe care i-a ascultat și admirat, Costin Neamțu a învățat necontenit. Fiecare întâlnire cu acești mari artiști a fost pentru el o treaptă spre desăvârșire, fiecare mentor - o lumină călăuzitoare pe drumul artei și al cunoașterii. Impresionanta colecție de lucrări semnate de Costin Neamțu, răspândită în marile muzee de artă din București, Sibiu, Suceava, Iași, Fălticeni, Galați, Botoșani, Constanța, Râmnicu Vâlcea, Bârlad, Vaslui și în multe alte locuri din țară, dar și dincolo de granițe, fie expusă în galerii itinerante, fie păstrată de colecționari și iubitori de frumos, stă mărturie pentru un destin artistic excepțional. Fiecare tablou reflectă căutarea unui spirit profund, îndrăgostit de frumusețea nepământeană, de lumina divină care transcende formele și culorile. Iar această dragoste, împărtășită și trăită alături de soția sa, Cela Neamțu, a fost așezată cu smerenie și dăruire pe altarul artei și al culturii românești, fără a aștepta răsplată, ci doar bucuria de a lăsa în urmă o moștenire demnă de a fi admirată și prețuită.

Dacă oamenii nu au reușit îndeajuns să cinstească activitatea lui, rămâne ca Dumnezeu să ofere răsplătirea deplină și veșnică pe care, atât de inspirat, Apostolul Pavel o căuta după istovitoarea lui lucrare misionară: „De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui” (2 Timotei 7, 8).

După cum am aflat din aprecierile celor care-i cunosc opera și personalitatea, Costin Neamțu „presară în structuri iscusit orchestrate mirabila pulbere a pastelului”. În creația sa, Costin Neamțu „recurgea la elemente cu răsunet din arta frescarilor români”, astfel că „adiau în tablourile lui ecouri din hieratismul bizantin; exista o fericită contagiune cu decorativismul oriental și cu acele particulare limbaje ale primitivității africane. Topite toate însă într-o sinteză ce isca o nouă realitate artistică, cu stilizare și rostire proprie într-o matrice ce evidenția potențialitățile monumentalistului cu statură impozantă” (Grigore Ilisei).

Într-un interviu realizat la o zi aniversară, Costin Neamțu afirma: „Universul artistic care, datorită Proniei cerești, se găsește într-o familie ca a noastră cred că este benefic. Partea cea mai importantă este păstrarea identității fiecăruia în orientarea creației. Nu ne trebuie nici sfaturi, nici dispute. Dialogul este purtat cu noi înșine și cu mediul de creație al fiecăruia. Diferențele dintre o generație și alta sunt mici. Pare-se că totuși idealurile sunt diferite. Sunt confesiuni rourate peste timp de o aură testamentară”.

Artistul Costin Neamțu a creat o lucrare vastă, gravitând între figurativ și abstract, iubind uleiurile, acrilicele, dar și pastelul, având, pe de o parte, respect față de tradiție și, pe de altă parte, o orientare spre limbajele contemporaneității. Multe dintre lucrările sale, unele miniaturale, altele cu o puternică impresie de maiestuozitate, dezvăluie o cromatică specială, aducând aminte de frumusețea operelor realizate de marii artiști care l-au precedat.

Doamna Cela Neamțu, artista deplină a tapiseriei acestui timp zbuciumat, mărturisea că, înainte de a se îndrăgosti de viitorul ei soț, i-a apreciat foarte mult desenele. În vremea studiilor universitare, studentă la Arte textile, era captivată de lucrările realizate de colegii de la secțiile paralele. Cele cu adevărat reușite au inspirat-o în alcătuirea originalului și fermecătorului ei discurs creator, în domeniul țesutului artistic. O astfel de fericită înrâurire au avut și operele viitorului ei soț. Cei doi aveau să întemeieze apoi o familie respectată în lumea artelor, ea impunându-se ca o doamnă a tapiseriei românești, el ca un pictor apreciat, prezent atât pe simezele din rotunjimea pământului românesc, cât și în străinătate.

La Costin Neamțu și la soția sa, Cela Neamțu, prețuiesc profund așezarea lor într-un firesc al bunei-cuviințe, o calitate rară și tot mai greu de întâlnit. Ei au trăit nu doar prin artă, ci și printr-o dăruire sinceră față de ceilalți, printr-o generozitate tăcută, dar constantă, care le-a definit existența. Dragostea lor față de Dumnezeu, față de Biserică și față de oameni nu a fost doar o expresie declarativă, ci un mod de a fi, o lumină care s-a reflectat atât în creația lor, cât și în felul în care și-au purtat pașii prin viață: cu demnitate, smerenie și noblețe sufletească.

Lucrările de la Ierihon, cele de la Mănăstirea Frumoasa și multe altele așezate în mănăstiri și biserici vorbesc despre legătura lor cu Cel de la Care au primit aceste daruri bogate. Când ne aducem aminte de Dăruitor, darurile se înmulțesc, și, dimpotrivă, când ne considerăm principalii pioni în toate ecuațiile, darurile se împuținează.

Remarc, de asemenea, cu profundă admirație, chemarea preotului în casa soților Neamțu, un spațiu transformat într-un adevărat sanctuar al frumosului, plin de icoane, tablouri și tapiserii. Prin acest gest, ei au căutat nu doar binecuvântarea Domnului asupra căminului lor, ci și alinarea sufletească adusă de rugăciune, de harul sfințitor și de darul iertării, acea lumină spirituală de care fiecare avem nevoie, cu atât mai mult în ceasul din urmă al efemerei noastre existențe.

Astfel de trăiri, profund ancorate în frumusețe, credință și generozitate, ne fac să ne gândim că în galeria cerească există un loc aparte pentru cei care au dăruit lumii nu doar artă, ci mai ales lumină sufletească.

Pentru darurile primite de la Cel Preaînalt, mă rog ca amintirea pictorului Costin Neamțu să dăinuie printre iubitorii de frumos, dar mai ales înaintea Domnului, Care nu uită să răsplătească fiecăruia după lucrarea pe care a împlinit-o!

 

Citeşte mai multe despre:   pictor Costin Neamțu