O valoroasă contribuție românească la promovarea teologiei și a spiritualității ortodoxe în Occident

Părintele prof. dr. Daniel Benga, îndrumător de doctorat pentru disciplina Istoria Bisericească Universală la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Universitatea București și profesor de Liturgică, Patrologie și Istoria Bisericii Vechi (Alte Kirchengeschichte) în cadrul Departamentului de Teologie Ortodoxă de la Universitatea Ludwig-Maximilian din München, Germania, a publicat recent cartea intitulată „Die Orthodoxe Liturgie als Erfahrungsraum des Heiligen Geistes, des Erbarmens und es Friedens” („Liturghia Ortodoxă ca loc de experiență a Duhului Sfânt, a milostivirii și a păcii”, LIT Verlag, Berlin, 2023, 321 pp.).

Această carte constituie rezultatul unei activități de cercetare a autorului ei din ultimii ani, cu precizarea că o bună parte din material a fost discutat de autor cu studenții săi de la München, la cursuri și seminare. În prefața lucrării, autorul mărturi­sește că ideea de a scrie această carte i-a venit în timpul unui concert de muzică din întreaga lume, susținut la Graz în Austria de un maestru sud-american cu instrumente orientale. Sub farmecul acelei muzici, părintele profesor Benga a simțit sufletul său copleșit de pace și bucurie, precum și de milostivirea nesfârșită a lui Dumnezeu față de creație și față de toți oamenii. Această expe­rien­ță i-a oferit tânărului teolog ocazia să înțeleagă că Dumnezeiasca Liturghie Ortodoxă, atunci când este săvârșită, dă formă și oferă cadrul de manifestare a iubirii lui Dumnezeu față de oameni și față de întreaga lume (pag. VII). După Cuvântul îna­inte al autorului, cartea include cinci capitole, după cum urmează: I. Introducere metodologică; II. Invo­ca­rea, suflarea de viață și experiența Duhului Sfânt; III. Kyrie eleison - Liturghia Ortodoxă ca spațiu de desfășurare și de experiență a milostivirii divine; IV. Pace tuturor! - Liturghia Ortodoxă ca spațiu de desfășurare și de experiență a păcii; V. Concluzii finale.

În partea întâia, autorul definește terminologia folosită chiar în titlul lucrării sale; astfel se precizează că termenul de spațiu (Raum) este folosit ca metaforă în această carte, prin care sunt exprimate relația invizibilă dintre om și Dumnezeu și, în același timp, relațiile reciproce ale oamenilor întreolaltă. În acest sens, cuvintele liturgice, „care vorbesc despre lumina lumânărilor aprinse, despre privirea icoanelor, despre muzică, gesturi, obiecte liturgice și despre mirosurile care le însoțesc, deschid interne și nevăzute «spații» pentru inimă și pentru înțelegere, în care are loc întâlnirea omului cu harul divin, care face posibilă experiența cerească pe pământ” (p. 2). Pe de altă parte, cu privire la conceptul de experiență (Erfahrung), folosit în această lucrare, autorul precizează că „prin acesta este desemnată experiența unui creștin ortodox în cadrul comunității euharistice. Acest concept nu trebuie înțeles personal, în sens individualist sau pietist, precum nici confundat cu o experiență spontană, sau emo­țională în natură sau chiar în interiorul unei biserici. Deși acest concept nu se lasă definit exact, după concepția ortodoxă, acesta este înțe­les ca un proces continuu al creșterii și împlinirii în experiența Bisericii” (p. 3).

Cu privire la selectarea celor trei concepte pe care le studiază în această carte, respectiv: harul Sfântului Duh, milostivirea lui Dumnezeu și pacea, care sunt în fond daruri pe care fiecare credincios ortodox le poate primi în cadrul Sfintei Liturghii euharistice, părintele profesor Benga justifică alegerea sa cu argumente biblice și liturgice, date fiind frecvența menționării lor în Sfânta Scriptură și în Liturghia ortodoxă, precum și sensul lor profund pentru desăvârșirea fiecărui credincios în Hristos. În acest sens, autorul sub­liniază că „frecventa folosire a acestor concepte nu trebuie privită ca întâmplătoare, chiar dacă nu a existat nici o instanță bisericească autoritativă în evoluția istorică a acestei slujbe care să fi fixat și să fi ales în mod intenționat folosirea acestor termeni. Constituirea slujbelor bisericești este organică, apărută din experiența rugăciunii și din necesitățile existențiale istorice ale comunităților creștine de-a lungul secolelor (p. 5). În partea introductivă a lucrării sale, autorul prezintă în continuare metodologia folosită în cercetarea sa, precum și izvoarele la care a recurs, lista bibliografiei acestei cărți întinzându-se pe 23 de pagini (pp. 298-321), fiind incluși mulți teologi români specialiști mai ales în domeniul liturgic.

Al doilea capitol al acestei cărți este, deci, dedicat împărtășirii Duhului Sfânt, în care este prezentată menționarea celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi și a harului divin în Noul Testament, precizându-se că Liturghia ortodoxă de astăzi este o continuare neîntreruptă a sărbătorii Rusaliilor. În acest capitol sunt analizate apariția și răspândirea rugăciunii „Împărate ceresc”, apoi evoluția pnevmatologică și mai ales evoluția Epiklezei în general și a celei euharistice în special. Rezumând lucrarea Sfântului Duh în cadrul Sfintei Liturghii, părintele profesor Benga subliniază că, „așa după cum Duhul Sfânt a dat contur momentelor principale din viața lui Hristos pe pământ, cum au fost conceperea Lui în Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Botezul Său în Iordan, Patima Sa și Învierea din morți, tot așa și în cadrul Sfintei Liturghii prezența lui Hristos în darurile puse înainte și în participanți nu pot fi împărtășite fără lucrarea Duhului Sfânt. De la Înălțarea lui Hristos și de la trimiterea Duhului în ziua Rusaliilor, prezența lui Hristos în comunitatea euharistică este mijlocită de Duhul. Dacă ziua Pogorârii Duhului Sfânt a fost expe­rien­ța că Domnul era «în Duhul Sfânt» în mijlocul adunării, atunci Sfânta Liturghie este continuarea acestei credințe potrivit căreia Duhul Îl face pe Hristos prezent în acele daruri. Prin aceasta duhul este kenotic, respectiv Cel care Se coboară, deși El este pretutindeni și activează în credincioși pentru a revela pe Hristos” (p. 136). Rugăciunea „Împărate ceresc” se descoperă astfel atât pentru clerici, cât și pentru mireni în profunzimea și în folosul ei pentru urcușul lor duhovnicesc.

Sfânta Liturghie ca spațiu de desfășurare și de experiență a milostivirii divine este tema elaborată în capitolul al 3-lea al acestei cărți, capitol în care rugăciunea sau frecventa invocare din cultul creștin ortodox a formulei Doamne, milu­iește (Kyrie eleison) este considerată de autor drept „elementul principal al experienței milostivirii divine” (p. 143). Considerațiile referitoare la tema acestui capitol încep de la precizarea: „Dumnezeu ca sursă a milostivirii”, continuate cu referire la: „Liturghia de astăzi ca icoană a milostivirii divine”, după care autorul insistă asupra cererii „Doamne, miluiește”, începând de la analiza acestei formule în Noul Testament, apoi de-a lungul secolelor până în zilele noastre, atât în tradiția bizantină, respectiv cea greacă, cât și în cea antiohiană, adică cea aramaică încreștinată, deci siriacă. Sintetizând analiza istorico-liturgică a rugăciunii „Doamne, miluiește”, părintele profesor Benga spune că frecventa cântare a acestei cereri în Liturghie „contribuie la actualizarea paradigmei Noului Testament a întâlnirii cu Hristos în suferință și la strâmtorare. A rosti rugăciunea «Doamne, miluiește» pentru tine însuți și pentru alții înseamnă a te afla în urmarea Evangheliei. Întrucât Liturghia este după natura sa o actualizare a lucrării lui Hristos, o întâlnire cu Domnul Înviat și o primire a mântuirii aduse de El, deci o continuare a activității mântuitoare a lui Hristos în această lume, putem considera plinătatea Liturghiei cu cererea biblică Kyrie eleison drept o apropiere fundamentală față de paradigma biblică a întâlnirii lui Hristos cu oameni suferinzi. Prin aceasta, Liturghia devine până astăzi, pentru cei care participă la ea, spațiu al experienței milostivirii lui Dumnezeu și al minunatei Sale iubiri” (p. 215). Milostivirea lui Dumnezeu este deci expresia supremă și manifestarea comună a iubirii lui Dumnezeu chiar și față de oamenii păcătoși.

Al treilea concept teologic ales de autor pentru reflecțiile sale este cel de pace, tratat în capitolul al IV-lea şi analizat mai întâi după înțelesul său în Sfânta Scriptură. Pacea, din punct de vedere biblic, nu este „un concept mental sau moral, ci o prezență epifanică a harului lui Dumnezeu în Hristos prin Duhul Sfânt. În forma sa cea mai înaltă, acest concept este egal cu cel folosit în Liturghie despre «pacea de sus», pe care Hristos l-a promis ucenicilor și urmașilor Săi în prima Sa cuvântare de despărțire când a zis: «Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu» (Ioan, 14,27). Sfânta Liturghie ca icoană a Împărăției lui Dumnezeu oferă spațiu și formă păcii dăruite nouă de Hristos, ca astfel aceasta să sălășluiască în inimile noastre prin darul Sfântului Duh. Prin aceasta, Liturghia este loc, izvor și înaltă descoperire a păcii pe pământ, ca și mijloc desăvârșit, ca să avem parte de aceasta, fie și trecător și nedeplin” (pp. 220-221). Prin aceste reflecții bazate pe tradiția biblică și pe tradiția liturgică a Bisericii Ortodoxe, părintele prof. Benga eviden­țiază sensul profund al păcii, pe care fiecare credincios o poate obține în cadrul Sfintei Liturghii, dacă o solicită cu credință.

În capitolul cu concluzii finale, autorul subliniază mai întâi faptul că cele trei concepte sau experiențe analizate se suprapun și, atât din perspectivă biblică, precum și liturgică, ele descriu de o manieră diferită prezența mântuitoare a lui Dumnezeu. Astfel, comuniunea cu Hristos este atât o experiență a milostivirii divine, cât și a păcii cerești. Dar amândouă aceste experiențe sunt posibile numai prin lucrarea Duhului Sfânt. Pe de altă parte, cine înregistrează experiența Duhului Sfânt în Liturghie, acela primește în același timp dumnezeiasca pace. Iar comuniunea Duhului include și comuniunea cu Hristos, căci acesta este Duhul lui Hristos (Rom. 8, 9). Prin aceasta, expe­riența Duhului Sfânt este, în ace­lași timp, o expe­rien­ță a păcii și a milostivirii lui Hristos. Apoi aceste două Persoane divine ne conduc în sfârșit spre Iubirea veșnică a Tatălui, care este mijlocită de Duhul Sfânt tuturor credincioșilor (p. 293). Toate cele trei experiențe, tratate în această lucrare, anume a Sfântului Duh, a milostivirii și a păcii, sunt posibil de înregistrat pe parcursul întregii Sfinte Liturghii, dar ele culminează prin împărtășirea cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge ale Mântuitorului Iisus Hristos.

Prin această lucrare profundă, părintele profesor Daniel Benga i-a avut în vedere nu doar pe specia­liștii în cele ale teologiei ortodoxe, ci pe toți clericii și chiar pe toți credincioșii ortodocși, cărora le-a deschis noi perspective pentru o înțelegere mai profundă a întâlnirii cu Dumnezeu Cel în Sfânta Treime preamărit prin mijlocirea Sfintei Liturghii. Prin această lucrare, autorul a acoperit cele trei domenii de studiu și cercetare teologică incluse în mandatul său de la München, respectiv domeniul Liturgicii, al Patrologiei și al Istoriei Bisericii Vechi. Combinând cu mult succes aceste trei domenii de studiu și cercetare teologică, domenii separate în structura învăță­mân­­tului teologic de tradiție ortodoxă, autorul acestei lucrări de mare ținută academică a demonstrat pe deplin cât de folositoare este astăzi abordarea multidisciplinară în domeniul teologic. Această lucrare a fost foarte bine primită în cercurile teologice din capitala Bavariei și desigur vor apărea alte ecouri ale unei constructive receptări a cărții părintelui profesor Daniel Benga în cercuri mai largi. Toate acestea ne îndeamnă să propunem traducerea și publicarea acestei cărți în limba română.