O zi a darurilor

În anul 2010, Cela Neamțu, Domnița tapiseriei românești, încununată în țara leagăn al acestei nobile îndeletniciri artistice, Fran­ța, cu Medalia de Aur a Salonului de la Grand Palais, Paris, 2006, așternea o mărturie testamentară spre a fi așezată la începutul albumului consacrat operei sale de dimensiuni simfonice. Acea spovedanie a fost rostită ca sub un patrafir la Gruiu, lângă Bu­curești, într-o casă cu arome bătrâne, aidoma celei în care a văzut lumina zilei, la Piciorul Lupului, așezarea ce stă de strajă cetății Iașilor. Acele cuvinte izvorâte din inimă purtau spre lumină un crez ce i-a însuflețit lucrarea sa creatoare de-a lungul prodigioasei ei cariere de peste jumătate de veac.

„Rădăcinile mele - scria Cela Neamțu - sunt adânc fixate în solul natal. De câte ori simt nevoia să prind forțe proaspete pentru o nouă lucrare, mă duc în satul în care m-am născut, undeva printre colinele Iașului, la poalele unei păduri seculare. Pentru artist, climatul natal este esențial, e seva existenței și inspirației lui.”

Nu sunt simple vorbe, ci credința cea mai profundă a acestei „Păsări măiestre a tapiseriei românești”, cum a fost supranumită Cela Neamțu. Ne-a dovedit-o în acest Brumărel 2019, când a făcut o impresionantă danie comunei natale, Ciurea, al cărei cetățean de onoare este. A venit acasă spre a dăinui, purtând ca la un altar o ofrandă de preț, plăsmuirile ei artistice nepereche, tapiseriile de „Palat al zânelor”, cum le caracteriza metaforic Ion Frunzetti, unul dintre pontifii criticii noastre de artă, iile, 18 la număr, izvodite din petice de bătrâne cămăși țărănești din aproape toate zonele folclorice ale României, colate măiestru în întrupări cu virtuți ale sublimității, precum și câteva piese de patrimoniu ale artei noastre ­populare, culese de ea și de soțul său, pictorul Costin Neamțu, din toate colțurile țării.

Aceste daruri fost-au hărăzite să înnobileze așezământul înnoit și modernizat al Centrului Cultural Ciurea, care, la inițiativa primarului Cătălin Lupu și a Consiliului local, are înscris pe frontispiciu în semn de cinstire numele de Cela Neamțu. Pe frontonul impozantei zidiri, fiul Celei, Lisandru Neamțu, artist plastic și dascăl al înaltei școale de artă a Bucureș­tilor, a încrustat în sgraffito una din păsările măiestre, devenite embleme ale artistei. Tapiseriile de mari dimensiuni din ciclul „Păsărilor” și „Umbrae Parvae”, iile cu rapsodica lor concepere, minunatele costume și țesături populare din Muscel, Banat, Bucovina, Moldova, Oltenia, Transilvania constituie zestrea expoziției permanente „Cela Neamțu”, găzduită de Centrul Cultural Ciurea în spațiile generoase puse la dispoziție de edilii comunei de pe una dintre meterezele cetății Iașilor.

Vibra o emoție înlăcrimată în sufletul Celei Neamțu în acele ceasuri de nămiază din duminica de 13 octombrie a anului 2019, când se ­inaugura expoziția permanentă. Se simțea în glasul Celei, ușor tremurat, dar bucuros, mulțu­mirea că dusese la capăt o misiune pentru ea sacră, aceea de a-și plăti o datorie față de locurile unde făptura sa trupească s-a zămislit, acel topos din care s-a tors firul de aur al strălucitei sale cariere artistice. Cela Neamțu își amintea în acele momente solemne de părinții ei, de mama, meșteră cu acul, iglița și spata războiului de țesut, de la care a deprins gustul frumosului, suindu-l apoi în piscurile virtuo­zității artistice. Primise o moște­nire și plecase la drum cu o tenacitate fără de care n-ai cum izbândi. Cela Neamțu a dorit mereu să se autodepășească, să atingă excelența în domeniul său, cel al artelor textile. A reușit, făurindu-și propriul univers și matricea stilistică originală, ivite din fericita logodnă a haute-lisse-ului, țesutul pe verticală, cu punctul de la Putna al broderiei medievale moldo­venești, îngemănate într-o monadă a ei și numai a ei. A rezultat o tapiserie a monumentalității și grației, bazată pe o stăpânire deplină a uneltelor, pe un desen fastuos sub semnul rigorii (ilustrat prin două exponate în expoziția de la Ciurea), precum și pe un tușeu mângâios și puternic expresiv datorită picturalității sale manifeste.

 O clipă Cela Neamțu nu și-a uitat izvoarele și întotdeauna s-a îndreptat cu recunoștință spre acestea. Așa se tâlcuiește ca semnificație gestul său donator, ce-i aidoma cu cel al domnițelor care migăleau neasemuit de frumoase broderii și țesături ca să împodobească ctitoriile lor. La fel Cela Neamțu a oferit ce are cel mai de preț, lucrări din opera sa, așezându-le în muzeul de la Ciurea ca într-o odaie mare a unei case țărănești din terra mirabilis a obârșiilor sale. A fost în acea duminică la Ciurea o zi a darurilor. Darurile ciurenilor pentru fiica pământului lor și a acesteia întru slava lăcașului genezei sale. Cela Neamțu, cum a spus-o fericită, a trăit din plin senzația că s-a întors acasă. Pentru totdeauna.