Oaza de linişte de la Schitul Icoana (2)

Am început săptămâna trecută să vă prezint drumul către Schitul Icoana. Ajungem la poalele muntelui Rusu, la 7 km de Mănăstirea Neamţ, într-o zi tomnatică, târzie, cu lumină înaltă şi stinsă, uşor cretată, prăfoasă, parcă ameninţătoare: vine ploaia. Înaintea noastră a bătut drumurile spre schit şi Sadoveanu care, în romanul „Demonul tinereţii”, descrie foarte frumos împrejurimile, admiraţia pe care peisajul o trezeşte în sufletele unor personaje reale şi imaginare. Acţiunea se desfăşoară în legendarele ţinuturi ale Neamţului, la schiturile Vovidenie, Pocrov şi, în sfârşit, la Icoana: „Se auzea ceva într-o mare depărtare. Aici, marginea pădurii sta neclintită şi bătută de soare. În acele locuri misterioase însă, tremura şi sufla o fantasmă străină - balaurul ploii din muntele Rusu.” Acelaşi balaur ne întâmpină şi pe noi. Rememorăm cuvintele sadoveniene şi imaginile româneşti se năpustesc parcă asupra noastră, dând o aură fantastică peisajului. Decorul este sfâşietor tomnatic, iar noi, pelerini întârziaţi, întregim pentru un moment acest decor, de parcă un regizor iscusit ar fi avut nevoie de noi exact atunci, exact acolo. Avem sentimentul că am fost scrişi în mica istorie a zilei şi mâine, când pagina va fi dată, alţi pelerini vor veni şi aceiaşi părinţi primitori le vor deschide uşa. „Pădurea tresări sub tunete apropiate şi ploaia spori larma vântului. Dar aripa furtunii bătea în alte văi - şi aici erau numai răsfrângerile pâlpâirilor ei!”, spune Sadoveanu.

Orice mănăstire, orice schit e un loc unde ne recâştigăm liniştea. Privind biserica Schitului Icoana, este evident stilul arhitectural moldovenesc, armonia dimensiunilor potrivite la scară umană, ceea ce ne determină să ne simţim din primul moment ca acasă. Sunt cunoscute speculaţiile pe seama înălţimii modeste a uşilor ştefaniene. O cauză ar fi aceea că se împiedica astfel intrarea năvălitorilor călări în locaşurile sfinte; a doua ar viza smerenia celui care trebuie să-şi plece fruntea şi să-şi primenească astfel sufletul la trecerea din spaţiul profan, exterior clădirii binecuvântate, în spaţiul sacru (schimbarea posturii fizice atrage schimbarea dispoziţiei sufleteşti); şi a treia, poate maliţioasă, se referă la înălţimea domnitorului Ştefan care, mic de stat fiind, „croia” uşile bisericilor după măsura lui. Oricare ar fi explicaţia, aceste dimensiuni smerite ne apropie şi mai mult de templul lui Dumnezeu.

Pereţii exteriori, dechişi la culoare, făcuţi din piatră de râu adusă de mâinile oamenilor, par că respiră prospeţime şi lumină. Sunt ca nişte plămâni aproape transparenţi. Ne concentrăm privirea, până la lacrimi, să zărim prin ei soborul sfinţilor. Silueta elegantă a bisericii se profilează pe fundalul alcătuit din frunze tomnatice, de parcă efemerul şi eternul coexistă oriunde, oricând.

Biserica, tip navă, urmăreşte împărţirea clasică a cultului ortodox, pridvor, pronaos, naos, altar. Altarul în axă are o absidă poligonală. Absidele laterale ale naosului sunt poligonale, iar peste naos se înalţă turla, de asemenea poligonală, cu bază pătrată. Decoraţia exterioară este alcătuită din piatră fasonată care marchează muchiile absidelor poligonale şi compartimentarea naosului, pronaosului şi altarului în partea superioară. Decoraţia din piatră fasonată marchează ocniţe ample. Câmpul faţadelor este alcătuit din placaj de piatră, înălţat la 4 metri deasupra solului, unde se află un brâu decorat din piatră, care separă zona faţadei, decorată tot în piatră, de o altă zonă tencuită şi în care sunt adâncite ocniţe decorate cu pictură reprezentând diverşi sfinţi. Cornişa este profilată. Turla are bază pătrată, decorată cu ocniţe, este tencuită în câmp şi are la rândul ei o cornişă profilată. Ancadramentele uşilor şi ferestrelor sunt din piatră profilată şi fasonată.

Paraclisul are trei turle care imită arhitectura moldovenească. Acoperişul a fost realizat cu pantă frântă. Există un turn central, cu camera clopotelor la nivelul III, iar celelalte două sunt fără funcţiune. Construcţia este în structură de beton armat şi placaj din piatră aparentă. Decoraţia exterioară, pe lângă placaje din piatră, prezintă ancadramente din piatră şi ocniţe pictate, cu ancadramente în acoladă. Ochiul lui Dumnezeu, pe turnul central, pictat deasupra ferestrelor de la etajul I, are la mijloc o deschizătură.

Am încercat să prezint, în cuvinte sărace, acest loc binecuvântat, cu speranţa că tot mai mulţi oameni vor dori să îl viziteze.