Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Ocara de sine nu miroase a bine

Ocara de sine nu miroase a bine

Data: 06 Aprilie 2015

Mulţi creştini, neştiind ce e smerenia, se umilesc pe ei înşişi în faţa oamenilor, numindu-se păcătoşi şi, mai prejos decât animalele, în faptă însă aştep­tând ca oamenii să se minuneze de smerenia lor. Acestea sunt numite de Părinţii Bisericii de­şarte pentru că nu au acoperirea faptei, de vreme ce atunci când altcineva, dintr-o parte, îl numeşte pe unul ca acesta păcătos şi dobitoc, se tulbură şi răspunde înapoi. Nu este smerit acela care se ocărăşte singur pe sine, spune Sfântul Ioan Scărarul, ci acela care rabdă ocările de la alţii. Nu este nevoie să ne prihănim de faţă cu oamenii, ci să primim toate câte ne vin de la alţii. De ne vor spune aceştia să ne aşezăm în capul mesei, să ne aşezăm. Iar de ne vor spune să ne ridicăm, să ne ridicăm, fără să arătăm pe faţa noastră că ne bucurăm sau ne amărâm de un lucru sau altul. Fiindcă şi Sfântul Apostol Petru, crezând că se smereşte, a oprit pe Hristos ca să nu-i spele picioarele, dar nu a fost lăudat pentru asta, ci mustrat.

A venit un frate la Avva Serapion şi-l îndemna pe el bătrânul să facă rugăciune după obicei. Iar el, păcătos pe sine numindu-se şi nevrednic de chipul călu­găresc, nu se lăsa înduplecat. A voit încă şi picioarele lui să le spele eremitul, dar nu a primit. Şi l-a făcut de a gusta. A început aşadar şi bătrânul a mânca şi-l sfătuia pe el zicând: „Fiule, de voieşti să ai folos, rabdă în chilia ta şi ia aminte de tine şi de lucrul mâinilor tale! Că nu-ţi aduce atâta folos să ieşi afară, cât a sta într-un loc“. Iar el, acestea auzind, fratele s-a amărât şi s-a schimbat la faţă, încât nimic n-a putut să fie tăinuit de bătrân. Deci i-a zis lui Avva Serapion: „Până acum ziceai că eşti păcătos şi te ocărai pe tine, cum că eşti nevrednic să trăieşti. Şi fiindcă cu dragoste te-am îndrumat, atâta te-ai sălbăticit. Deci, de voieşti să fii smerit, cele ce ţi se aduc asupră-ţi de la alţii, învaţă-te să le suferi vitejeşte şi nu ţine la tine cuvinte deşarte“. Acestea auzindu-le fratele, a făcut metanie bătrânului. Şi mult folosindu-se, s-a dus. (Preluare din vol. „Slava deşartă“, Apoftegme ale Sfinţilor Părinţi selectate şi comentate de ieromonahul Savatie Baştovoi, Editura Cathisma, 2007)