Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Ocaua (2)

Ocaua (2)

Un articol de: Marcel Lutic - 27 Aug, 2007

Interesant de ştiut este modul în care se stabilea ocaua-etalon (aiarul). Astfel, pentru lichide, se folosea ocaua de greutate, care se umplea cu apă şi se cântărea, având 430 de dramuri după ce se scădea „daraoa tinichelii“ (daraua fiind greutatea vasului respectiv, de aici o expresie pe care o utilizăm adesea, însă nu o înţelegem decât puţini dintre noi: „Mai mare daraua decât ocaua“!); operaţia se repeta apoi cu vin şi cu spirt. Cele trei lichide erau amestecate în „cătăţimea potrivită spre alcătuirea aiarului“ trebuind să iasă „negreşit“ 400 de dramuri. Pentru materiile uscate, ocaua-etalon se stabilea prin cântărirea a câte 100 de dramuri de grâu, porumb, mei şi orz, care, amestecate, formau o oca. Aceste ocale-etalon, făcute din aramă, erau marcate de Visteria statului şi după ele se confecţionau ocalele de tinichea sau „her alb“, care, trimise negustorilor din târguri şi sate, trebuiau să fie folosite de aceştia; dacă utilizau cumva „ocale viclene“ erau de obicei bătuţi; mai târziu, bătaia va fi înlocuită cu „strafuri“ în bani (amenzi).

În sate, replica ocalei pentru capacitate era confecţionată de cele mai multe ori din lemn. Ocalele acestea, făcute de butnarii satelor, aveau mai multe doage mici, prinse unele de altele cu cercuri de lemn. Fundul era prins în gardină, întocmai ca la butoaie. Probabil fiecare obşte avea câteva asemenea ocale, folosite numai în cadrul restrâns al comunităţii respective, într-un sistem paralel cu cel oficial. Un asemenea exemplar se află în colecţiile Muzeului Etnografic al Moldovei.

Mai rar, în lumea satelor, au circulat şi ocale din alamă, făcute cel mai adesea de meşterii ţigani. Nici acestea, ca şi cele confecţionate din lemn, nu aveau o capacitate bine stabilită, având o circulaţie restrânsă. Puteau fi folosite şi în alte scopuri. O astfel de oca, deformată intenţionat pentru a i se micşora volumul, se află în patrimoniul aceluiaşi muzeu ieşean.

Mai precizăm că o măsură asemănătoare ocalei de capacitate era merticul sau mirticul. A fost utilizat mai ales pentru măsuratul orzului sau ovăzului ce urma a fi dat cailor ori când se măsurau cerealele luate la moară ca uium. În funcţie de epocă şi de regiune, capacitatea vasului numit mertic era cuprinsă între 1 şi 16 kg. Merticul era confecţionat din lemn, în obişnuita tehnică a dogarilor moldoveni. Avea formă tronconică, fiind prevăzut cu o gaură, care servea la măsurat o jumătate de mertic; atunci când se măsura un mertic întreg se introducea în gaură un cep.

În concluzie, ocaua a fost una dintre cele mai importante măsuri pentru greutate şi capacitate din Moldova şi Muntenia. Introdusă în secolul al XVII-lea, va reuşi să reziste, în anumite medii, până aproape de zilele noastre.