Oglindiri în „celălalt”

Gala Galaction, personalitate uriașă a Bisericii Ortodoxe Române în veacul XX, în tinerețea sa a cochetat cu socialismul, fiind prea puțin interesat de Dumnezeu. În 1898, din curiozitate, el asistă la conferințele lui Joséphin Péladan, un ocultist, considerat de mulți un escroc. Cu toate controversele din jurul persoanei sale, Galaction mărturisește că Péladan l-a făcut să creadă definitiv în Dumnezeu, iar ateismul să i se pară un nonsens. Mai apoi, din dragoste pentru cea care-i va deveni soție, Gala Galaction renunță la Facultatea de Litere și se înscrie la Facultatea de Teologie. În timpul facultății, dar și mai târziu, împreună cu bunul prieten Tudor Arghezi, obișnuia să frecventeze Catedrala catolică „Sf. Iosif” din București, în paralel cu participarea la slujbele ortodoxe. Cum în acea vreme Biserica Ortodoxă se ghida încă după calendarul iulian, Gala Galaction sărbătorea Crăciunul de două ori, trecând de la o catedrală la alta și notând de mai multe ori în jurnal impresii pe marginea nonsensului acestei dualități temporale.

A rămas toată viața un admirator al Bisericii Catolice și a fost un mare prieten al poporului evreu, în anii în care antisemitismul lua forme tot mai hidoase. Asta nu a însemnat însă că marele scriitor, predicator și slujitor al lui Iisus Hristos și-ar fi trădat o clipă credința că Biserica Ortodoxă este păstrătoarea adevărului întreg și necorupt. Astfel, atunci când, în perioada interbelică, s-a inițiat dialogul dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Anglicană, care, pe termen lung, avea ca obiectiv stabilirea unei comuniuni depline între cele două biserici, ca reprezentant al Patriarhiei Române, Gala Galaction se opune chiar și Patriarhului Miron Cristea, arătând că între ortodocși și anglicani există diferențe fundamentale în ceea ce privește problema Euharistiei, iar acest lucru împiedică unitatea deplină dintre cele două biserici. Apoi, în ciuda admirației sale pentru Biserica Catolică, în momentul în care, în 1943, greco-catolicii au negat dreptul ortodocșilor de a avea o repre­zentanță la Roma, Galaction ia o poziție fermă, considerând atitudinea celeilalte biserici românești drept un abuz. Nu în ultimul rând, prietenia sa pentru evrei nu a însemnat „iudaizarea” părintelui Galaction, cum afirmau răuvoitorii. Din perspectiva teologică, Gala Galaction lua foarte în serios cele scrise de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani cu privire la rolul evreilor în procesul de mântuire a lumii. Gala Galaction spera în convertirea finală a evreilor la creștinism, deschizând astfel calea celei de-a doua veniri a lui Hristos.

În vara anului 1958 era arestat părintele Daniil (Sandu Tudor) de la Rarău, unul dintre corifeii mișcării Rugul Aprins, care a contribuit esențial la renașterea isihasmului în România. Cu acest prilej, Securitatea a confiscat biblioteca părintelui, de câteva mii de volume. Lista acestora se află în dosarul penal, păstrat azi la CNSAS. Mai bine de jumătate din ele erau cărți în limba franceză, semnate de autori care, pentru puriști, ar părea dubioși. Părintele Daniil le citea însă cu mare atenție, la mănăstire, după cum mărturisesc cei care l-au cunoscut, căutând să găsească din ele cele bune și de folos, fără a-și trăda credința pentru care a murit ca martir la Aiud.

Cel mai desăvârșit melanj între teologie și poezie în limba română aparține maicii Teodosia (Zorica Lațcu), admirabilă cunoscătoare a operei teologice a Sfântului Maxim Mărturisitorul și a Sfântului Simeon Noul Teolog, o mărturisitoare a Ortodoxiei, fapt pentru care a avut parte de multe suferințe. Printre altele, ea este autoarea unei poezii în care un călugăr isihast și un derviș sufit musulman ajung să se întâlnească, cumva, în duh. Poezia aceasta i-a tulburat pe unii, care au ajuns să creadă că ea este apocrifă, neaparținând de fapt autoarei volumului „Osana luminii”.

Nu în ultimul rând, să-l amintim pe marele duhovnic și teolog Benedict Ghiuș. Puțini mai știu că el este unul dintre autorii regulamentului monahal din 1950, după care mănăstirile ortodoxe și-au organizat viața timp de decenii. Pentru că a studiat în Franța și a petrecut o perioadă într-o mănăstire benedictină, el a fost calificat în numeroase rânduri de inamicii săi drept „catolicizant”.

În luna ianuarie au avut loc întâlniri ale reprezentanților diverselor culte din România pentru a se ruga împreună pentru pacea lumii, pentru înțelegerea între oameni. Lucrul acesta este văzut de unii ca o trădare a Ortodoxiei, un amestec nepermis cu ereticii. În sprijinul opiniei lor, ei invocă în mod frecvent versete din Sfântul Pavel sau unele ziceri ale Mitropolitului Marcu al Efesului, care, chipurile, ar interzice orice contact cu cel care nu e de o credință cu tine. În fapt, se postulează o izolare a „dreptcredincioșilor” pe o nouă arcă a lui Noe, menită să-i ducă pe aceștia la liman, departe de lumea decăzută. Oare la asta se referă cei invocați? Mie mi se pare că cei citați (dar nu citiți) vorbesc de separație atunci când dialogul este blocat, deturnat, când preopinentul acționează cu rea credință. Sfântul Pavel se referă la persoane care pretind în mod fals că l-au cunoscut pe Mântuitor, tulburând comuni­tățile creștine incipiente cu idei greșite, sfidând pe adevărații apostoli. Marcu al Efesului face anumite afirmații în contextul în care consideră că dialogul dintre catolici și ortodocși la Florența nu a fost unul de pe poziții egale, ci catolicii au profitat de slăbiciunea Bizanțului pentru a-și impune punctele de vedere pe toată linia, iar dezbaterea nu a fost, pe fond, una teologică, ci politică. Prin urmare, cred, atunci te separi, te dai deoparte, când vezi că din partea „celuilalt” există rea voință.