Olga Greceanu, mărturisire în vremuri tulburi

Împodobită cu virtuţi aidoma pajiştilor cu flori din poienile munţilor în timpul verii, Olga Greceanu a traversat perioada comunistă cu resemnare creştină, povăţuită mereu de cunoscutul avvă din pustiul Bucureştilor Sofian Boghiu, duhovnicul şi sfătuitorul de taină, prietenul şi binefăcătorul, rugătorul şi artistul de la Mănăstirea Antim.

Încheiem acum, fără pretenţia de a fi spus totul, biografia Olgăi Greceanu, personalitate fascinantă a vremii sale

Războiul a împiedicat alte expoziţii şi manifestări artistice. În timpul activităţii sale a fost prezentă aproape la toate saloanele oficiale ale Tinerimii Artistice a cărei membră era şi, de asemenea, la expoziţiile Femeile pictori şi în expoziţii colective în străinătate, lipsind dintre expozanţi doar în cazuri excepţionale. În 1949 a lucrat la mozaicurile din pridvorul bisericii Mănăstirii Antim. Olga Greceanu a fost şi o apreciată colaboratoare a grupului Rugul aprins, din care făceau parte intelectuali, oameni ai Bisericii (arhim. Felix Dubneac, arhim. Sofian Boghiu, arhim. Roman Braga, ieroschimonahul Daniil de la Rarău, pr. prof. Dumitru Stăniloae, arhim. Vasile Vasilache, Vasile Voiculescu, Alexandru Mironescu, Paul Sterian şi alţii), ale căror întruniri aveau loc la Mănăstirea Antim. De la arhim. Felix Dubneac, stabilit ulterior în SUA, s-a păstrat în arhiva familiei o lungă corespondenţă cu Olga Greceanu. 1958 - A avut o expoziţie în atelierul din casa în care locuia. 1960 - A primit comanda frescelor din holul Cancelariei Sfântului Sinod, de la Mănăstirea Antim. În 1961, soţul ei a trecut la cele veşnice, ceea ce a determinat-o să nu mai lucreze o perioadă de timp. În 1966 îşi reia activitatea şi pictează bisericile: Izvorul Tămăduirii, Precupeţii Vechi, Sapienţei, începută de Tattarescu, Hagiu, Mănăstirea (de lângă Olteniţa), Plătăreşti (ctitorie a lui Matei Basarab), Podenii Vechi (Prahova), Şoimari (Prahova), Cireşanu (Prahova), Mizil (Prahova), Chiselet (Olteniţa) începută tot de Tattarescu. În ultimii ani ai vieţii, Olga Greceanu s-a dedicat exclusiv pictării sau restaurării bisericilor. Într-o perioadă în care şcoala lui Tattarescu avea încă un puternic ecou, iar bisericile erau acoperite cu mari panouri cu sfinţi sau scene biblice pictate într-o manieră academică cu adâncimi perspectivale, în clarobscur, delimitate de suprafeţe ce imitau marmura, Olga Greceanu realizează în propriul stil compoziţii unitare, în care personajele, detaliile arhitecturale sau peisagistice se înscriu într-un câmp continuu, scenele sunt delimitate ca în fresca bizantină de frize decorative. Doar când lucrarea presupunea restaurarea şi repictarea ansamblurilor deteriorate, artista urmărea stilul picturii existente şi se supunea docilă manierei unor Tattarescu, Keber ori Serafim. A apelat şi la alte tehnici pentru compoziţiile murale, cele mai însemnate realizări fiind cele în mozaic de la mausoleul familiei Murgăşanu din Cimitirul Bellu (1942) şi panourile din pridvorul Bisericii Antim (1950). Extrema simplificare a formelor, coloritul intens, fermitatea contururilor proprii tehnicii mozaicului corespundeau perfect stilului artistei. La 18 iulie 1968 a fost decorată cu Meritul Cultural, clasa a III-a. În luna iulie 1974 organizează o expoziţie personală în Sălile Dalles, ca încheiere a activităţii sale îndelungate şi meritorii. În 1978, la 16 noiembrie se stinge din viaţă şi este înmormântată la Cimitirul Bellu. Slujba a fost oficiată de un sobor de opt slujitori condus de arhim. Sofian Boghiu, care i-a fost multă vreme duhovnic, sfătuitor şi binefăcător. A lăsat în manuscris mai multe lucrări: Dicţionarul zugravilor de subţire, Viaţa Voievozilor Basarabi, lucrări neterminate. Dar cea mai impresionantă scriere a sa, o lucrare în 8 volume manuscris cu ilustraţii, este Dicţionarul Biblic Ortodox, redactat între anii 1930 şi 1966, tipărit în anul 2011 cu titlul "Mărturie în cuvânt şi chip". Apreciată pentru calităţile profesionale şi umane deosebite, s-a bucurat de preţuirea numeroaselor personalităţi ale vremii. Slujitori ai Bisericii, demnitari, scriitori, oameni de artă etc. au arătat într-un fel sau altul semne de recunoştinţă faţă de ea: "Odată am auzit-o pe Olga Greceanu comentând Scriptura într-o după-amiază de duminică, la Bucur (biserica din preajma Mănăstirii Radu Vodă) ş...ţ. Iar eu, nici măcar botezat, simplu spectator, înghiţeam, ascultând-o, o licoare cu slabe urme de otravă. Mergeam pretutindeni, îmi făceam desigur şi eu cruce, priveam, ascultam, mă rugam: zvâcnit, nesigur, nedecis, încurcat, dar nu ostenit, nu sătul", Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii.

Prea distinsă doamnă şi iubite coane Nicule,... Acum trei ani, mă bucuram, ca şi alţi credincioşi, că la prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae, de la fosta ctitorie a "negustorilor" care-i poartă hramul, ne va fi dat să ascultăm cuvântul inspirat al distinsei dumneavoastre doamne. ... Cu toate că prezentă cu trupul între noi, părea că vorbea dintr-o altă lume, de pe tărâmurile desăvârşirii nemuritoare, într-un cuvânt, că scoborâse lesne printre muritori. Nu mi-a fost dat, în cursul unei vieţi de smerită înduhovnicire, să aud ceva mai frumos, dar nici asemănător ca preamărire a adevăratei apologieri spirituale. Şi ceea ce m-a mişcat mai profund a fost simţământul prezenţei reale a marelui ierarh, de parcă el însuşi se adresase din lumea duhurilor strălucitoare."

G. Lungulescu, 1 decembrie 1959

Olga Greceanu în bogata ei manifestare a multor daruri, ca pictoriţă, ca scriitoare, ca gazetară, ca oratoare şi în afirmarea unui crez creştin de viaţă pentru orice fiinţă omenească, nu i-a fost indiferentă mişcarea de spiritualitate creştină românească de la Mănăstirea Antim, care redeschidea calea de mijloc a Ortodoxiei româneşti, ferindu-se de extremele Ortodoxiei slavone, ori chiar şi acelei greceşti, precum şi de adierile mistice ale Occidentului. O cultură creştină, pe temei de puritate sufletească, în stare să te ferească de orice exces, păzind cu sfinţenie Înţelepciunea Divină în rama dreptei judecăţi pe care Dumnezeu Însuşi a dat-o ca dar omului, de a năzui la perfecţia de dinainte de păcat".

La slujbele de la Antim participa cu evlavie, iar la conferinţe cu interes. Pare că o revăd şi acuma la una din conferinţele ce le-am ţinut, când vorbind despre "Izgonirea din Rai", ea se ridică să întrebe: "Raiul cel de la sfârşitul lumii va fi deosebit de Raiul cel dintâi din care am fost izgoniţi?" La care am avut bucuria să-i răspund cu cele ce Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos a spus, când a înfăţişat Judecata cea de pe urmă: "Atuncea va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă, de la întemeierea lumii" (Matei 25, 34). La Dumnezeu toate-s din veşnicie... Şi oamenii, după învierea din morţi, întru împărăţia lui Dumnezeu "sunt ca îngerii în ceruri" (Marcu 12, 25)."

Fragment din cartea "Dela Antim la Pocrov" - Părintele arhimandrit Mitrofor Vasile Vasilachi