Omul cu bisturiul, personaj de serial

În ultima vreme, trei seriale de televiziune au avut un succes extraordinar la public: "Spitalul de urgenţă", "Doctor House" şi "Anatomia lui Grey". Toate trei reflectă cu precizie chirurgicală universul spitalului: bolile pacienţilor şi ştiinţa doctorilor, aflaţi de o parte şi de alta a firului atât de subţire care desparte sănătatea de boală şi viaţa de moarte.

Această aplecare a marelui public asupra lumii pline de suferinţă, de temeri şi de multe ori de ireversibila întâmplare a morţii poate fi ciudată sau pe deplin explicabilă, depinde cum te situezi. Balanţa înclină favorabil spre faptul că trăim într-o lume în care, în materie de orice artă (inclusiv a filmului), s-a spus şi s-a făcut cam tot ce se putea, iar de aici, concluzia că aceste seriale nu sunt nimic mai mult decât nişte găselniţe şi nişte priviri cu lupa asupra unui domeniu specializat, neexploatat până acum.

Atracţia faţă de suferinţă nu este nici mai mică, nici mai mare astăzi faţă de ieri. În general, oamenii nu se bucură de suferinţele semenilor. Noutatea filmelor amintite - şi cred că nu se supără nimeni dacă aduc în discuţie un subiect ce la prima vedere pare frivol - constă în umanismul cu care sunt realizate.

Poate că avem multe de reproşat culturii americane ce a invadat şi a uniformizat anumite valori la nivel global, dar nu le putem contrazice americanilor şi nici depăşi talentul de a face film. Iar dacă reuşesc să ţină cu sufletul la gură milioane bune de telespectatori prin serialele despre lumea medicală este tocmai pentru că s-au priceput de minune să aducă în prim-plan lucruri foarte detaliate despre boli şi metode de vindecare, dar şi să ne arate în paralel vieţile pacienţilor cu frământările şi uneori cauzele suferinţelor lor, şi mai ales poveşti despre vieţile medicilor. Este interesant să ştii că te operează un chirurg eminent, însă este liniştitor să vezi că şi el are sentimente, că în viaţa de după orele de spital are de rezolvat lucruri banale sau are de purtat povara cine ştie cărei amintiri din trecut. Şi chirurgii sunt oameni, cu toate că acolo în spital, dacă nu ai nădejdea tare sau nu ai credinţa în Adevăratul Doctor, poţi să îi consideri nişte mici dumnezei.

Tu, om de rând, care nu ai studiat medicina, poţi afla din astfel de filme că există boli incredibile şi înţelegi mai concret cât de importantă este intervenţia la timp a omului cu bisturiul. Uneori îţi doreşti să existe mai multe episoade în care să fie explicit faptul că oricât de geniali ar fi doctorii, viaţa este de la Dumnezeu. Dar într-o lume atât de obişnuită cu lucrurile care se rezolvă numai cu ajutorul ştiinţei sau "inexplicabil" prin metode alternative, tot e ceva şi faptul că auzi replici de genul: "medical am încercat tot ce se putea, de acum depinde de rugăciunile dvs.". Mai sunt şi episoade în care ţi-ai dori să nu fie promovată homosexualitatea ca un lucru normal, iar relaţiile extraconjugale să nu mai fie atât de firesc îndreptăţite. Dincolo de toate însă, serialele din lumea spitalelor au darul de a deschide mai mult ochii telespectatorilor spre ceea ce au mai de preţ, sănătatea lor, şi s-o considere într-adevăr un dar de la Dumnezeu.