Ortodoxia ne duce în faţa Tainelor

Cei care prezintă fel de fel de învăţături şi de orientări creştine şi necreştine nu cunosc Ortodoxia, pentru că dacă ar cunoaşte, n-ar mai căuta altceva. Şi noi, pentru că o cunoaştem, rămânem în Ortodoxie şi nu ne poate clinti nimeni din Ortodoxie. Ortodoxia este credinţa Tainelor. Noi nu avem conştiinta că putem să facem în aşa fel încât tainele să devină cuprinse în întregime de mintea noastră. Credinţa ortodoxă este uşă a Tainelor pentru că prin ea ajungem să primim lucrurile tainice care sunt ale credinţei. Dacă n-ar exista taine n-ar fi trebuinţă de credinţă. Ori fiind vorba de taine este necesar să avem credinţă ca să le putem primi. Despre Taine ştim că nu pot fi elucidate la măsura aceea în care să zicem că nu mai sunt taine. Ele rămân taine şi după ce trecem din lumea aceasta, chiar dacă vom cunoaşte mult mai mult atunci, dar ca să ajungem să cunoaştem în întregime Tainele credinţei nu se poate. Şi asta o învăţăm de la Sfânta Biserică, pentru că într-o alcătuire rânduită pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, vorbind cu Maica Domnului zicem aşa: „De Dumnezeu Născătoare Fecioară, ceea ce ai născut pe Mântuitorul pierdut-ai blestemul cel dintâi al Evei că Maică ai fost bunăvoinţei Tatălui purtând în braţe pe Dumnezeu-Cuvântul întrupat“. Când afirmăm acestea ne dăm seama că este vorba de nişte lucruri mai presus de înţelegere şi zicem mai departe: „Taina nu suferă ispitire“, degeaba vrei să cercetezi taina cum a născut Fecioara fecioară rămânând, cum a purtat în braţe pe Dumnezeu-Cuvântul Întrupat, cum s-a făcut peştera cer („Taină străină văd şi preamărită, cer fiind peştera“), cum a purtat Maica Domnului, în braţe pe Mântuitorul devenind „scaun de heruvimi“. Deci „taina nu suferă ispitire“, degeaba scormoneşti să ştii ceva ce nu poti şti. „Ci numai cu credinţă toţi o slăvim (taina) - şi zicem către Maica Domnului -, strigând şi zicând: Negrăite, Doamne, mărire Tie“. Asta e Ortodoxia: ne duce în faţa Tainelor care rămân Taine, ne dă conştiinta să ne plecăm cu mintea faţă de cele ce nu le înţelegem şi pe care le primim totuşi în sufletele noastre.