Ortodoxie

Ne facem o plăcută datorie din a semnala apariţia unei lucrări lexicografice exemplare, datorată doamnei Felicia Dumas, profesor la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Dicţionarul bilingv de termeni religioşi ortodocşi, tipărit recent la prestigioasa editură DOXOLOGIA, a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Determinarea "bilingv", din titlu, se cuvine imediat completată prin precizarea că, de fapt, beneficiem de două dicţionare bilingve, unul român - francez, iar celălalt francez - român, proiecţie care se susţine mai ales prin faptul că fiecare dintre aceste lucrări are o listă de termeni distinctă, rezultată din exceptarea unei bibliografii proprii de profil, nefiind vorba, aşadar, de simpla transpunere succesivă, dintr-o limbă în cealaltă, a unuia şi aceluiaşi inventar lexical.

Ceea ce poate provoca interesul cititorului este afirmarea existenţei unei terminologii creştine ortodoxe în texte de limbă franceză, explicată de autoare prin constituirea, în diferite etape şi pe diferite căi, a unui important contingent de ortodocşi în Franţa (începând cu prezenţa ruşilor "albi" stabiliţi după revoluţia bolşevică din Rusia) şi, de fapt, de întemeierea, în această ţară, preponderent catolică, a unor structuri confesionale ortodoxe ale ruşilor, grecilor, românilor, sârbilor etc. Practicarea cultului respectiv a făcut necesară, pentru urmaşii francofoni, ai acestor… colonişti, edificarea unui instrument de comunicare eficient, în sensul accesibilităţii pentru complexa comunitate la care ne-am referit, capabil să transmită, în franceză, specificul doctrinei şi practicii cultuale ortodoxe, în special pe baza unor texte liturgice, de catehizare, dar şi ţinând seama de practici curente legate de ritualuri.

În Introducerea la dicţionarul român - francez, Felicia Dumas ne pune la curent cu istoria Bisericii Ortodoxe din Franţa, oprindu-se, bine-venit, asupra problematicii lingvistice a traducerilor din interiorul monahismului ortodox, cu aprecieri competente asupra alegerii izvoarelor şi asupra calităţii rezultatelor, punând în discuţie numeroase probleme de principiu; autoarea susţine, de exemplu, că nu se poate vorbi, propriu-zis, de o limbă liturgică ortodoxă, ci de o terminologie religioasă ortodoxă în franceză, dar, completăm noi, care se manifestă, totuşi, în spaţiul unui anumit limbaj funcţional, propriu unui public confesional determinat.

Reprimându-ne cu greu tentaţia de a aminti măcar în treacăt multitudinea aspectelor de teorie a comunicării şi de lingvistică a textului pe care le propune discuţiei atât Introducerea la volumul de faţă, cât şi doctele studii anterioare ale autoarei (unele citate în bibliografia textului şi pe care le recomandăm cititorilor), vom sublinia doar faptul că dicţionarul român - francez de termeni religioşi ortodocşi cuprinde, după însuşi rezumatul autoarei, "ansamblul numelor comune din vocabularul religios românesc împreună cu echivalenţele lor din limba franceză". Termenii aparţin diferitelor paliere ale comunicării la care ne-am referit anterior, astfel că vom găsi, de exemplu, definiţiile şi corespondentele franţuzeşti pentru elemente lexicale cum sunt doxologie, evanghelie, filocalie, dar şi Florii, miezonoptică ("office de Minuit"), panahidă, pristol, sfinţişori sau zi liturgică.

Înainte de a prezenta perechea acestui lexicon, cel francez - român, ne propunem ca, în articolul de săptămâna viitoare, să ne oprim asupra specificului etimologic şi semantic al materialului cuprins în Dicţionarul de termeni religioşi ortodocşi român - francez şi asupra originalei tratări lexicografice de care s-a bucurat din partea Feliciei Dumas, autoare ce binemerită nu doar recunoştinţa românilor ortodocşi fără frontiere, ci şi preţuirea lingviştilor.