Pagini dintr-un tezaur inedit

După îndelungi peregrinări prin Bucureşti, unde a lucrat ca muncitor şi mai apoi funcţionar la Fabrica de Mase Plastice, Antonie Plămădeală, care trecuse prin mănăstirile Prislop şi Slatina, cu o puternică legătură sufletească faţă de arhimandritul Cleopa Ilie şi protosinghelul Arsenie Boca, s-a apropiat de patriarhul Justinian Marina, care a încercat să-l recupereze. În acele împrejurări grele, patriarhul l-a recomandat pe ieromonahul Antonie Plămădeală pentru o bursă în Anglia, pregătindu-l astfel pentru slujirea Bisericii în vremuri ostile şi nesigure.

Una dintre scrisorile expediate de la Oxford în iunie 1969 familiei preotului Petru Ciobanu şi preotesei Angela din Slatina Fălticenilor arată preocupările academice şi călătoriile ieromonahului Antonie în timpul studiilor postuniversitare.

"Dragii mei,

Culoarea roşie se explică numai prin panglica de la maşină, nu prin vreo dorinţă de extravaganţă. Nu mai ştiu de când nu v-am scris şi nici câte vederi v-am tot trimis de pe unde mi-a fost dat să umblu. Nu ştiu nici ce v-am spus şi ce nu v-am spus, aşa că voi risca să mă repet aici cu unele detalii. N-a trecut încă o lună de când ne-am întors, aşa că s-ar putea să mai am amintiri!

Să vă fac traseul, şi pe parcurs să mă opresc, dacă va fi cazul, ca să vă arăt câte ceva! Am plecat din Londra pe la 10.30, cu trenul, şi am mers până la Dover, de unde am luat (m-a luat) un vapor care m-a dus până la Ostende, în Belgia. Debarcare, schimbarea liniei (de pe stânga pe dreapta), o viză în fugă ca să nu scap trenul de Bruxelles. Prin Flandra, până la Bruxelles, într-un tren mult mai îngust decât ale noastre, dar şi mai familiar. Flandra e ca un Bărăgan, drept, civilizat, cu canale şi şosele bune, drepte. La Bruxelles am schimbat trenul. Am văzut numai gara. Am plecat spre sud, pe linia Namur, până la Ciney, unde mă aştepta Daniel cu o maşină. Chevetogne e frumoasă şi mai mult ortodoxă decât catolică. O peşteră de savanţi! Nu ştiu în clipa asta câte zile am stat în Chevetogne şi nici nu stau să-mi bat capul. Am stat în total zece zile în Belgia. De la Chevetogne am plecat cu maşina şi am văzut Maredsous, o mănăstire imensă în sud, în munţii Ardeni, apoi una mai la nord, trapistă, la Rochefort, apoi Dinant, Namur. Conferinţe, discuţii, mese, oboseală. Apoi am plecat la Bruxelles două zile, să-l văd pe el. Ce mai durere de picioare! Dar l-am bătut bucăţică cu bucăţică. Am trecut pe la Arhiepiscopul Vasile Krivosein vreo două ore, apoi pe la poetul nostru Michel Steriade, care locuieşte la Bruxelles, apoi am văzut minunea oraşului… un copil care face pipi, o statuetă - cişmea (Manechenpis), apoi Atomium-ul, şi tot, tot. M-am întors la Chevetogne mort de oboseală. După Paştele catolic m-a luat un amic în Flandra, la Eeklo, şi de acolo am văzut Gand, Brugges, cu canale ca o Veneţie, muzee, catedrale... De la Eeeklo am trecut în Olanda pe insula Walcheren, am văzut oraşe (am trecut cu maşina pe vapor) etc. La graniţa dintre Belgia şi Olanda vameşul ne-a făcut cu mâna treceţi, iar la întoarcere nu s-a mai deranjat. Stinsese şi se culcase. De la Eeko am mers din nou la Bruxelles, de unde am luat trenul spre Franţa. Am aflat după 20 de km de la graniţă că am trecut de mult în Franţa! Şi apoi Parisul. Gara de Nord, metroul… Şi de îndată la Notre-Dame şi la Sena, deşi între timp înserase şi eram destul de obosit. A doua zi a trebuit să-mi cumpăr nişte tenişi că altfel riscam să nu mai pot vedea nimic. Noroc că m-am refăcut. Am văzut Luvru, Muzeul de artă modernă, mormântul lui Brâncuşi, Montmartre, Montparnasse, Marais, Cartierul Latin, şi tot ce aţi mai auzit că are Parisul frumos, istoric, interesant. Simt că n-am să pot face descrierea până la urmă. Asta se va întâmpla când ne vom vedea. Acum mă oboseşte. Am s-o simplific. De la Paris am plecat la Chartres (două conferinţe), iar de acolo la Nantes (altă conferinţă), iar de acolo cu maşina la ocean, cu nişte miliardari cu care am mâncat la un restaurant tip "Mondo Cane" (slavă Domnului că n-am murit de toate prostiile pe care le-am mâncat!) pe o peninsulă îngustă, pe geamurile căreia vedeam oceanul în toate părţile. Apoi am urcat spre Ste Anne DâAuray şi ne-am întors pe la monumentele de la Cranac. La Nantes am fost oaspetele miliardarilor într-un castel… Mi-a dus şi mie un miliardar bagajele de la maşină în casă, şi la plecare… Şanse! Apoi din nou la Paris. Aici întrevederi. Vicarul Parisului Episcopul Pezeril, Generalul Saint-Suplice-ului Episcopul Brunon, Abbe Guimette, prof. de la Sorbona Alain Gouillermou, academicianul poet Pierre Emmanuel etc. etc. La toţi am fost invitat la masă, şi de câte două ori. Discuţii la Istina cu tot felul de Peri (de la Pere), discuţii cu scriitorii români de la Paris (La Paşti am stat lângă Eugen Ionescu în biserică), apoi în drum la Reims. Catedrale, discuţii. Şi din nou la Paris. Apoi spre sud. Dijon, Lyon, Avignon. Palatul papilor de la Avignon, apoi prin regiunea Mistralului spre Prioria de la Eygalieres, înapoi la Avignon, apoi la Macon, Cluny, Taize. La Taize am făcut o liturghie ortodoxă în limba franceză. Discuţii cu deştepţii de la Taize, apoi vizite împrejur, o masă mare la Cluny cu un pastor de la Geneva şi cu un grup de australieni. Conferinţe peste tot. Spre nord cu maşina. Autun, Vezellay, Auxerre, Mrea La Pierre-qui-Vire conferinţă, Mrea de la Bussy, şi înapoi la Paris pe la miezul nopţii. Zile în Paris. Alte mese, alte discuţii. Şi într-o zi a trebuit să părăsesc Parisul, fără regrete, căci eram obosit şi îl ştiam pe de rost. Acum, după o lună, îl văd cum văd Bucureştii. Cumva s-a demitificat. Dar e totuşi frumos. E Parisul. Nu m-am urcat în Turnul Eiffel. Costa vreo şapte franci şi n-am vrut să dau. De altfel văzusem Parisul de la Sacre-Coeur, de sus, aşa că nu mai simţeam nevoia să-l văd de sus. Sena e o poezie care curge. Când eşti pe Sena devii poet prin participare. La Paris toate drumurile duc spre Sena. Parizienii sunt latini de-ai noştri, veseli, vicleni, mănâncă în stradă şi se plimbă mult. Nu ca englezii ăştia fără imaginaţie, exacţi, rigizi. Am rupt în Paris o pereche de pantofi noi. Mi-am cumpărat alţii. Mi-am cumpărat şi un aparat de radio cu tranzistori (bun şi pentru maşină) şi un aparat de fotografiat automat, instantaneu, colorat, cu sistem de cinema etc. Mic, dar deştept. Ce mi-am mai cumpărat? Cărţi. Vreo 50 pentru teză. Nu mi-am cumpărat nici în Franţa, nici în Anglia îmbrăcăminte. Doar o cămaşă şi un pulover. Nici nu-mi cumpăr. Tot se rup. Mai bine văd lumea. Nu? Dar economiile mele s-au cam dus pe apa Senei… Nici nu ştiu dacă voi mai putea pleca vara asta undeva. Numai dacă mă vor subvenţiona cei de la Roma. Dar nu ştiu. Cred că voi pleca la jumătatea lui August şi voi rămâne tot Septembrie la Roma, sau aşa ceva. Aştept scrisorile de invitare. Asta mă va împiedica să vă trimit vouă invitaţie. Dar mai este ceva. Aici nu-mi vizează nimeni invitaţii, mie care trăiesc din bursă la un cămin studenţesc care nici nu e în Londra, nici în Oxfordul propriu-zis, ci într-un parc, într-un castel la 20 de minute de Oxford. I-am trimis una nevizată Monicăi Grecu, dar nu ştiu dacă va face ceva cu ea. A primit şi invitaţii oficiale de la Şcoala de limba engleză. Îmi pare rău că nu voi fi în Anglia când s-a programat ea. E tocmai perioada când voi lipsi. Dar nu ştiu cum se va descurca cu banii, pentru şcoală şi pentru celelalte. Eu aş fi putut să-i fac rost de ceva ieftin poate, pe la vreo cunoştinţă, la Oxford, dar dacă nu sunt acolo! Ar fi bine să se ocupe din vreme de asta, să schimbe ceva pe la turişti, să dea acolo ca să primească aici. Aici poate veni cu orice monedă apuseană sau dolari, dacă are. Probabil îi vor schimba şi oficial. Şi pentru voi se pune problema şi altfel, dacă vreţi să veniţi vara, când sunt eu aici şi nu am obligaţii la Colegiu. Că nici Anglia asta nu e sat fără câini. Şi spre deosebire de noi, aici se plăteşte totul. Fără nici o jenă. Dincolo de prietenie, sunt datoriile. Dormi la noi, dar ţi se va deconta! Părerea mea e să faceţi de pe acum pregătirile pentru vara viitoare, iulie. Şi până atunci să aranjaţi toate chestiunile, inclusiv cele băneşti. Viaţa nu e scumpă, dar banii da. Dacă nu eşti pretenţios, poţi trăi cu o liră două zile, dar transportul e foarte scump şi în Londra nu te poţi mişca fără metrou. Foarte scumpe sunt chiriile. (9 lire pe săptămână, 5 lire, dar oricum e scump.) Aşadar, înainte de a discuta altceva, trebuie să puneţi la punct această problemă: cum faceţi cu banii. Eu sunt un biet bursier care primeşte doar câteva lire în buzunar. Încolo nimic. Mi se dă totul, dar nu bani. Voi putea să aranjez ceva mai ieftin, dar nu fără bani. Nu e obiceiul. Bine înţeles că dacă între timp eu voi mai face ceva economii din lirişoarele mele (puţine) voi putea să fac milostenie cu ele, dar trebuie să ştim exact pe ce contăm, în clipa în care porniţi la drum. Lucrul acesta trebuie să-l ştie şi Monica. Adică, ce are ea, cum înţelege să-şi aranjeze lucrurile (taxe la şcoală, mâncare, casă) şi pe ce contează de la mine. Mă tem că va fi tare dezamăgită când va auzi, dar eu am avertizat-o încă din prima scrisoare asupra acestei laturi. În capitalism e grozav… dacă eşti capitalist! Ceea ce nu e cazul cu mine. Îi scriu şi eu Monicăi, dar aşa pe departe, ca de la voi, scrieţi-i şi voi ca să-şi pună la punct precis totul. Asta nu înseamnă că eu mă spăl pe mâini, dar spun drept ce pot şi ce nu pot. Şi dacă nu voi fi aici, lucrurile se mai simplifică (pentru mine). Dacă îi scrieţi, spuneţi-i care sunt condiţiile "pentru voi", ca ea să înţeleagă "pentru ea". Aş fi jenant dacă ar înţelege că poate veni cu mâinile în buzunar. Poate veni cu buzunarele nu chiar pline. Asta presupune totuşi ceva în ele! Dar cred că are ea grijă. În orice caz să nu mă faceţi de râs scriindu-i. Cu tact, ca de la voi, că vi se pare, că probabil etc., dar să n-o faceţi să plângă şi să-şi piardă entuziasmul. Taxa va fi mare la şcoală, dar încolo dacă vine cu vreo 30 de lire şi îmbracă cu nişte ieftinături! Una caldă, alta rece. Adică invers! Scrieţi-mi mai des. Şi spuneţi-mi dacă să vă trimit invitaţii (fără vize de aici) pentru la vara asta sau cea viitoare? Sănătate tuturor. Cu Monica, cred că e mai bine s-o întrebaţi cum are de gând să rezolve aspectul bănesc, şi să-mi scrieţi apoi, dar repede.

Cu îmbrăţişare, Antonie"

(Scrisoarea din 3 iunie 1969, aflată în arhiva Arhimandritului Timotei Aioanei)