Pâinea cerească și darurile înmulțite

Evanghelia Duminicii a 8-a după Rusalii amin­tește minunea pe care Mântuitorul Iisus Hristos a săvârşit-o în faţa mulţimii, alcătuită din 5.000 de bărbați, în afară de femei şi de copii.

Cuvintele Scripturii spun că Mântuitorul, întristat de vestea primită despre Sfântul Ioan Botezătorul, care tocmai fusese decapitat din porunca lui Irod, a hotărât să meargă într-un loc singuratic pentru a Se ruga. Dumnezeu-Omul Iisus Hristos a trăit marile tristeți împreună cu Părintele ceresc în rugăciune și comuniune sfântă. S-a retras într-un loc pustiu din preajma cetăţii Betsaida, nu departe de Marea Galileei, locul în care Şi-a chemat ucenicii, care proveneau din ţinuturile apropiate. Lumea L-a urmat, dorind să-L audă vorbind. Deși locul era neprimitor, arid, oamenii au rămas până spre seară, când Mântuitorul Se pregătea să încheie cuvintele care captivaseră mulțimea întreaga zi, ucenicii dorind să dea drumul oamenilor să meargă prin sate să-și cumpere de mâncare. Mântuitorul S-a adresat ucenicilor: Daţi-le voi să mănânce! (Matei 14, 16).

De unde să ofere ucenicii nepre­gă­tiți hrană pentru asemenea număr de oameni, care poate să fi trecut de 10.000. S-a aflat că un copil din mulţime avea cinci pâini de orz şi doi peşti pe care le-a arătat Mântuitorului Iisus Hristos. Domnul privind către cer, cum a făcut și altă­dată, când a ajuns în preajma mormântului lui Lazăr, prietenul său, rostind o rugăciune, a cerut ajutorul şi binecuvântarea Părintelui ceresc, apoi a înmulţit pâinile şi peştii şi, dându-le mai întâi ucenicilor, aceștia le-au oferit mulţimilor. Mare binecuvântare s-a revărsat peste mulțimea aflată în loc pustiu, care s-a săturat, iar la urmă, strângându-se fărâmiturile, au umplut 12 coşuri pline!

Ori de câte ori suntem în situa­ţii-limită, când trăim clipe de deznădăjduire, trebuie să ridicăm ochii și inima către cer, unde există singura mângâiere şi adevărata bucurie. Înălţarea ochilor către cer este, de fapt, încredințarea în milostivirea şi ajutorul lui Dumnezeu, după cum spune și o cântare binecuvântată: ,Ridica-voi ochii mei spre ceruri, de unde va veni ajutorul meu… Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul (Psalmul 121).

Adeseori ne risipim privirea căutând prieteni şi oameni care să rezolve toate problemele, iar foarte rar, sau chiar deloc, ridicăm ochii către cer. Din acest motiv nu primim întotdeauna răspunsul așteptat, întrucât privirea şi gândirea noastră sunt exclusiv legate de pământ şi de cei de lângă noi. Dumnezeu poartă de grijă celor care Îl caută stăruitor. În vremea încercărilor, evreii au peregrinat prin Pustiul Sinai, neavând ce mânca, dar au fost hrăniţi cu mană trimisă din cer, după cum Dumnezeu le-a făgăduit, încrezându-se Lui, cu excepţia unora care, atunci când Moise urcase în munte pentru a aduce Tablele Legii cu poruncile dumnezeieşti, şi-au făcut un viţel de aur și s-au închinat lui, uitând prea repede de mulțimea binefacerilor trimise de adevăratul Dumnezeu.

Îndată după ce a săvârşit minunea înmulţirii pâinilor, Mântuitorul le-a vorbit ucenicilor în sinagoga din Capernaum despre Pâinea care s-a pogorât din cer, anticipând astfel Euharistia, Jertfa cea fără de sânge, adusă întru pomenirea Lui și pentru iertarea păcatelor oamenilor.

După ce mulțimea a fost îndestulată cu pâine şi pește într-un ținut în care nu se afla nimic din cele necesare hranei, L-au căutat iarăși a doua zi pe Mântuitorul, Care le-a spus, după cum ne spune şi nouă: Mă căutați nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că v-aţi săturat de pâine (Ioan 6, 26). Oamenii voiau să-L proclame conducător, crezând că, atunci când va fi rege, le va da permanent hrană, iar ei nu vor mai fi nevoiți să trudească. El, însă, nu pentru aceasta venise, ci pentru a instaura Împărăţia lui Dumnezeu, vorbindu-le despre iertarea păcatelor şi pocăinţă, despre iubire și adevărata frumusețe.

Mântuitorul a respins atitudinea pe care oamenii de atunci şi, probabil, dintotdeauna o manifestă, arătând recunoştinţă nu pentru darul facerii de minuni sau al vindecării, ci mai ales pentru primirea lucrurilor imediate, concretizate de această dată în bucata de pâine şi peştele primite în ziua precedentă.

În sinagoga din Capernaum, Mântuitorul a rostit prețioasele cuvinte ale propovăduirii Sale: Părinţii noștri au mâncat mană în pustie, pre­cum este scris: Pâine din cer le-a dat lor să mănânce. Deci, Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată. Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer şi care dă viaţă lumii. Deci, au zis către El: Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta. Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar am spus vouă că M-aţi şi văzut şi nu credeţi (Ioan 6, 31, 36). Era vorba despre un alt fel de pâine, anunțând instituirea Euharistiei pe care Mântuitorul a dat-o ucenicilor cu puţin timp înainte de Pătimirea şi moartea pe Cruce.

Înmulțirea pâinilor și vorbirea Mântuitorului despre pâinea care s-a pogorât din cer (Ioan 15, 51) ne amintesc tuturor de adevărul că Mântuitorul Hristos Se aduce mereu Jertfă. Atunci pe Cruce, din iubire pentru noi, suferind pe nedrept pentru mântuirea noastră, El Care era fără de păcat, apoi pe masa Sfântului Altar, prin jertfa nesângeroasă, până la sfârșitul veacurilor, amintindu-ne tuturor porunca pe care a lăsat-o ucenicilor: Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea! (Luca 22, 19).

Dacă în trecut erau alt fel de jertfe: de miei, tauri ori diferite produse, acum, Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii (Ioan 1, 29), Se jertfește, iar noi suntem chemați la ospățul Lui. Sfântul Ioan Gură de Aur, în rugăciunea din noaptea Învierii, ne cheamă pe toți la ospățul cel bogat, spunându-ne: Nimeni să nu rămână flămând, căci ospățul este îndestulător pentru toți!

Evanghelia ne vorbește despre faptul că fiecare trebuie să dea altora, așa cum a poruncit Mântuitorul ucenicilor: Daţi-le voi să mănânce! (Matei 14, 16). Unii au bucate, să ofere celor flămânzi! Alții au înțelepciune primită de la Dumnezeu. Nu este darul lor! Au datoria să o împărtășească altora. Cei cu putere dăruită de Dumnezeu, să privească la cei de lângă ei! Alții, dacă au iubire, să ofere celor care au nevoie! Cei cu daruri scumpe, să dea măcar din fărâmituri altora, pentru ca să fie împreună lucrători cu Dumnezeu (1 Corinteni 3, 9). Evanghelia ne amintește că toți avem obligația să oferim din ce avem celorlalți. Niciodată să nu închidem ușa milostivirii, pentru că Mântuitorul stă mereu la ușă și bate: Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine (Apocalipsa 3, 20). Așadar, făcând acestea, Îl vom primi pe Domnul mereu la noi, Îi vom deschide ușa, iar El ne va aduce binecuvântarea Sa.

Cei care sunt apropiați de Taina Liturghiei înţeleg că cele cinci pâini înmulțite în pustiul din Betsaida prefigurau prescurile folosite la pregătirea Jertfei nesângeroase prin săvârşirea Proscomidiei.

Seara, în ajunul marilor sărbători și al pomenirii sfinţilor, aducem jertfă cinci pâini, puţin grâu, vin şi untdelemn, iar preotul, când le sfinţeşte, spune: Binecuvântează pâinile, grâul, vinul şi untdelemnul şi le înmulţeşte în sfânt locaşul acesta şi în toată lumea Ta. Prin binecuvântarea Bisericii primim darul pâinii, al grâului, vinului şi untdelemnului, necesare vieții celei de toate zilele.

Căutăm prea mult doar minuni şi parcă nu mai observăm lucrările lui Dumnezeu în creaţie, în firescul vieţii noastre şi a altora. Toate se fac doar cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Sunt multe cazurile când oamenii au pierdut ce doreau să depoziteze în hambare. Când nu avem binecuvântarea şi milostivirea lui Dumnezeu, toate se risipesc. Datoria noastră este de a cere mereu rod bogat şi binecuvântat, după îngă­duința Sa, iar când hambarele sunt pline, trebuie să privim şi la ceilalţi.

Tradiţia românească şi creştinească, păstrată la noi, dar şi în alte lo­curi ale lumii, arată că după Li­turghie și alte slujbe, după momentele când îi petrecem la mormânt pe apropiaţii noştri, pregătim o masă, numită pomană sau agapă, împlinind și noi, măcar în parte, porunca Mântuitorului către ucenicii Lui: Daţi-le voi să mănânce! (Matei 14, 16).

Tradiția unor mănăstiri și biserici de a oferi masă la praznice împărăteşti, hramuri ori în duminici și sărbători câtorva sute de persoane, chiar și mai multe, este bine cunoscută. Multe dintre parohii și mănăstiri sunt înscrise în programe sociale, oferind zilnic hrană persoanelor nevoiașe.

Avem datoria să-i primim la masă pe cei apropiaţi, dar şi pe străini. Totuși, sunt foarte mulţi oameni care nu-şi deschid uşa casei pentru a oferi măcar un pahar de apă şi o bucată de pâine, recunoscând că toate acestea sunt rodul lucrării lui Dumnezeu în viaţa oamenilor şi al iubirii care trebuie să ne înfrățească întotdeauna.

Biserica, în amintirea minunilor săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos, în special a înmulțirii pâinilor, oferă la fiecare Sfântă Liturghie anafura sfinţilor, pe care avem datoria să o luăm la sfârșitul slujbei și dimi­nea­ța, pe nemâncate, împreună cu agheasmă, sperând ca puținul de bu­­nătate pe care îl avem noi să fie înmulțit de Bunul Dumnezeu.