Părintele Dumitru Stăniloae, în celula de la Aiud

Instalarea noului regim politic în România îl găsea pe părintele Dumitru Stăniloae în funcția de rector al Academiei Teologice din Sibiu. Pe lângă publicarea operelor sale teologice, colabora intens la „Telegraful Român” și la „Gândirea”, susținea cu succes conferințe publice și predica însuflețit în Catedrala Mitropolitană. Atitudinea sa era autentic românească, arătând fățiș că nu se adapta vremurilor noi. În plus, erau cunoscute legăturile sale cu profesorul Nichifor Crainic, toate acestea făcându-l indezirabil regimului. În 1945 a fost înlocuit de la conducerea „Telegrafului Român”, iar un an mai târziu, însuși Petru Groza i-a cerut Mitropolitului Nicolae Bălan să-l elimine din conducerea academiei. Părintele și-a dat astfel demisia.

Din 1947, a fost transferat la Facultatea de Teologie din București. În anii care au urmat, a participat alături de alți intelectuali la întâlnirile Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim, încercând să păstreze vie conștiința ortodoxă și românească în acele condiții vitrege, de ateism declarat.

În vara anului 1958, când un al doilea mare val de arestări a fost dezlănțuit de comuniști, au fost închiși cei care frecventaseră Rugul Aprins. În dimineața zilei de 5 septembrie, în același an, casa părintelui Dumitru Stăniloae era întoarsă pe dos de oamenii Securității, care căutau dovezi pentru arestarea sa. După câteva ore de căutare, au confiscat unele manuscrise și l-au arestat. Două luni a fost anchetat în București, vreme în care n-au lipsit amenințările cu moartea. Împreună cu alți intelectuali arestați pentru aceeași cauză, părintele Stăniloae a fost condamnat la 5 ani de închisoare.

Mai întâi a fost dus la Jilava, iar apoi la Aiud.

Este cunoscut că intelectualii căutau să țină conștiințele vii chiar și în regimul dur din detenție. Țineau acolo adevărate conferințe, fiecare împărtășea din cunoștin­țele domeniului său. Părintele Stăniloae explica ce știa mai bine: probleme de teologie.

Printre cei care au povestit chinurile teologului în pușcăria comunistă a fost și preotul Alexandru Munteanu, care, în celulă, a învățat greaca de la marele teolog. Un altul a fost cântărețul bisericesc Ilie Tudor - tatăl cunoscutului Tudor Gheorghe. În cărțile sale de memorii povestește cum, la Aiud, într-o iarnă în timpul unei deratizări a închisorii, toți deținuții au fost adunați într-o singură încăpere.

„Atunci noi, care nu prea ne întâlneam decât la plimbare, ne-am pomenit cu toţii într-o sală, vreo 200 de oameni. Ce bucurie! Oameni care nu se văzuseră de-atâta vreme! Pe jos, cimentul. M-am întins aşa. Lângă mine, un bătrânel slab, timid. Am desfăcut cojocelul pe care-l primisem la izolare de la o cunoştinţă şi i l-am dat să-l pună sub dânsul. Nu ştiam că este părintele Stăniloae. I-am întins haina. Părintele mi-a zâmbit călduros şi m-a întrebat ce condamnare am. I-am răspuns că mi-au dat 22 de ani, iar când l-am întrebat şi eu, mi-a arătat spre cer, voia să spună că Dumnezeu ştie! Era slăbit, îl duceau de mâini pentru că abia se mai putea deplasa. Aveam 35 de ani şi, împreună cu şase-şapte colegi, am făcut un grup. Am hotărât să-i ajutăm pe cei mai slăbiţi dintre noi. Am vorbit să-i dăm părintelui măcar două sau trei bucăţi de pâine. A primit, a mulţumit o zi sau două, dar la urmă nu a mai vrut să primească pentru a nu ne primejdui pe noi”, povestește fostul coleg de celulă al părintelui Dumitru Stăniloae.

„Ce-mi trebuia profesor, dacă vorbea părintele? La ce nivel şi cu ce căldură vorbea! Mă uitam: era slab, dar ce lumină avea în ochi! Parcă ieşea o căldură din el când vorbea!”, scria Ilie Tudor.

Același fost coleg de suferință de la Aiud mai spunea: „Părintele Stăniloae se bucura de foarte multă stimă şi nu ştiam ce să facem şi cum să-l ajutăm, dar el era de o modestie rară, nu voia să primească nimic. Era atât de măsurat şi înţelegător! Avea o lumină în ochi şi emana din el o dragoste pentru toţi, dragoste pe care abia mai târziu am în­ţeles-o”.

Părintele Dumitru Stăniloae a ieșit din închisoare în 1963.

A trăit încă 30 de ani, vreme în care a elaborat importantele sale lucrări, devenind un mare teolog al veacului trecut, și nu doar al Ortodoxiei românești.