Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Părintelui Bejan nu i-a fost foame niciodată în închisoare

Părintelui Bejan nu i-a fost foame niciodată în închisoare

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Daniela Șontică - 08 Mai 2017

Ultimul din familia sa de răzeşi, părintele Dimitrie Bejan din Hârlău a dus la Academia Română pergamentul pe care Ştefan cel Mare semnase libertatea înaintaşilor săi. Poate din acel document de preţ el şi-a luat puterea de a fi liber chiar şi în temniţă. Și nu doar liber, ci de-a dreptul fericit.

A absolvit cursurile Facultăţilor de Teologie şi Istorie din Bucureşti. După ce a trecut prin război, prizonierat şi puşcăriile comuniste a fost preot la Ghindăoani, județul Neamț. Veneau şi câte o mie de oameni la slujbele lui. Pentru că nu era voie să facă propagandă religioasă, iar el predica liber în biserică atâtor oameni, i s-a luat dreptul de a sluji. A avut domiciliu forţat până la căderea regimului comunist.  

Iată pe scurt povestea sufe­rințelor pe care le-a îndurat preotul Dimitrie Bejan, care a trăit în anii 1909 - 1995. Din 1940 a fost hirotonit și trimis preot militar pe front. A ajuns cu frontul până la Stalingrad. Acolo a căzut prizonier în 1942 împreună cu alţi 17.000 de români, unde a rămas până în 1948. În cartea de mărturii „Bucuriile suferinţei”, părintele Bejan povesteşte lucruri înfricoşătoare despre viaţa în prizonierat, dar și lucruri frumoase despre dorința oamenilor de a avea legătură cu Dumnezeu.

„În spatele frontului în fiecare duminică se făcea slujbă, Sfânta Liturghie ori Sfânta Agheasmă. Eram dotaţi cu Altar portabil, o măsuţă cu vasele de slujbă, antimis, o pâine soldăţească şi cărţi de strană. Odată, la un Paşti, am împărtăşit un regiment întreg în Basarabia, într-un sat răzeşesc”, scria părintele Bejan. În­toar­cerea în România nu a însemnat pentru el libertatea. I se făcuse dosar în Rusia, pentru că susţinuse cauza Basarabiei, deci era considerat un anticomunist. A fost trimis în temniță. A fost la Jilava, la Văcăreşti, la Aiud, la Canal și la Cavnic.

În 1964 a fost eliberat prin decretul de graţiere colectivă.

Vecin de celulă la Aiud cu părintele Benedict Ghiuş, faţă de care avea mare respect, părintele Bejan îşi amintește: „Făceam toţi rugăciuni comune, Agheasmă mică, spovedanie. Eu aveam împărtăşanie. O ţineam ascunsă în gulerul cămăşii şi, când mă pregăteam, mă împărtăşeam. Iar dacă vreunul dintre deţinuţi era bolnav sau era pe moarte, îl spovedeam şi-l împărtăşeam pe ascuns şi aşa pleca la Hristos”. Împărtăşania i-o aducea un miliţian care nu a bătut niciodată pe nimeni.

„Cei mai persecutaţi am fost noi, preoţii ortodocşi”, mai scria părintele Dimitrie Bejan. Iată o altă mărturisire extraordinară: „Mie niciodată nu mi-a fost foame la puşcărie. Nu mi-a fost foame nici în lagăr. Am plutit pe deasupra acestor greutăţi din lagăr sau puşcărie cu ajutorul lui Dumnezeu! Am avut un învăţător care nu se sătura niciodată. Îi dădeam o jumătate din porţia mea şi eu mă simţeam sătul. Nu-i nimic de mirare. Era cine să suplinească lipsurile astea! Şi am ieşit din puşcărie perfect sănătos. Şi din lagăr din Rusia am venit tot perfect sănătos. N-am avut nici o boală.”

Și mai scria părintele Bejan: „Ne băteau cu ciomege pe toţi la rând, ca barbarii, şi la a treia bătaie am simţit pe cineva, ca o mână nevăzută pe umăr. Era un înger. Îngerul meu de pază pe care l-am primit la Botez. Da. Bătăi, păduchi, râie, munci supraomeneşti, dar eu eram fericit”.

Fericirea părintelui Dimitrie Bejan purta desigur un Nume, și Acela era Hristos.