Părinții în Sfântul Munte Athos

Nu departe de Schitul Prodromu, acolo unde uscatul aruncă o streașină dea­supra mării, ce pare privită de aici, de la o înălțime amețitoare, o genune, dai de o zidire așezată parcă pe puntea unei corăbii. Alcătuirea ei e din piatră, dar meșteșugit, chiar grațios, modelată, îmbietoare să intri, binecuvântând că există și-ți poți trage sufletul după umbletul pe cărările șerpuitoare ale Athosului. Ușa Chiliei Sfântului Mina e deschisă întotdeauna. Viețuitorul, căci e unul singur, monahul Iosif, figură iconică a Sfântului Munte, care își duce zilele într-un fel de pustie precum anahoreții de demult, nu ostenește niciodată să întâmpine oaspeți. Și destui ajung aici, la capăt de lume, bucuroși să descopere un sălaș al luminii. Micimea capătă măreție mai ales prin iradierea luminescentă a sihastrului. Chipul lui uscățiv, de ascet, are semnele omeniei, ale iubirii aproapelui, pentru care se cere să te dăruiești și, dăruindu-te, dobândești acea putere care îndepărtează istovul. Nu duc asemenea făpturi povară în spate, ci bucurie. Și ca aceasta să fie întreagă, plină, binefăcătoare, părintele Iosif s-a grijit, nescăpând nimic din ceea ce-i esențial, ca a sa chilie, cu cămăruțele liliputane, să fie un fel de odaie mare a caselor țărănești de odinioară, unde-i primești pe cei care-ți calcă pragul. Fiecare element al acestui univers sihăstresc își are rostul și locul lui, e funcțional, nu strâmtorează spațiul, dimpotrivă, îi conferă odihnitoare respirare, dar, în același timp, generează plăcere la vedere, fiind impregnat de valori estetice, de expresivitate, însă neostentativă. Și peste toate, blândețea purtării părintelui, vorba lui, cu dulceață în rostire, îmbrăca tot cuprinsul micimii mari. Simți clipă de clipă că te afli în sânul lui Avraam. 

Plecasem cu aceste impresii după lungul taifas cu părintele Iosif de la Chilia Sfântului Mina, aflată nu departe de Schitul Românesc Prodromu, și în suflet se cuibărise, așezându-se întru statornicie, cu o mireasmă rară, sfințenia adânc grăitoare și smerită a monahului Iosif, trăitor de unul singur, străjer la malul mării, deasupra întinsului de ape, nevoitor într-o tocmire liliputană, cu o splendoare de casetă cu bijuterii rare. Ce altceva decât orfevrărie măiastră ni se revela masa-cochilie de scoică furișată într-o stâncă din încăperea în care părintele își primește musafirii, într-o curgere când de fir gros, când subțire, dar cu rare opriri! Părintele Iosif e vestit în Sfântul Munte prin harul rugăciunii. Știe să se facă ascultat în ceruri. Mărturisesc asta cei nu puțini care au bătut la inima lui, cerându-i să se roage pentru dânșii. Subţiratec ca un lujer, nu-l bate vântul, pentru că are o putere continuu izvorâtoare. Altfel cum ar face atâtea. Găsește timp să stea pe îndelete la sfat cu cei care îl vizitează. Le vorbește pe așezate cu înțelepciunea și farmecul zicerilor din Pateric. În acest spațiu, dominat de masa uriașă, cu lespedea măiestru migălită,  împrejurul căreia se rotesc, la fel ca la brâncușiana „Masă a tăcerii”, niște scăunele semănând cu cele țărănești de pe la noi, părintele Iosif nu uită să tâlcuiască noima frescei de pe peretele din fundul odăii. Are aceasta două părți, una, cea din stânga, alcătuind un florilegiu de zugrăvituri ale sfinților Athosului, cea din dreapta noastră înfățișând figurile binefăcătorilor români, voievozi, boieri, ierarhi, fără de sprijinul cărora, cum rostește cu evlavie recunoscătoare amfitrionul nostru, Sfântul Munte poate n-ar mai fi existat. Tot acest așezământ monahal, Chilia Sfântului Mina, e cu gust rânduită, de la paraclisul-chivot la tot ceea ce se găsește atât de împodobitor în fiecare colțișor, la locul lui, hărăzit de Domnul să bucure ochiul și să cadă drag sufletului. Și se vede strădanie neostenită, una ce stârnește mirare, de vreme ce toate sunt lucrarea unui om, cu cele două mâini ale lui, dar și cu acea chemare a nevoinței, care nu-și pierde niciodată suflul. Descoperim în acest atât de bine rostuit și odihnitor univers ceva ce pare străin locului, câteva costume de pilot de aviație. Ager și intuitiv, părintele Iosif ne vine în întâmpinare cu lămuriri. Sunt daruri de la aviatorii din Forțele Aeriene Elene. Unul e chiar pe măsura trupului ca o umbră al monahului. Avioanele militare, supersonicele, brăzdează zilnic cerul boltit peste Marea Egee. În apropierea Muntelui Athos aviatorii, individuali, sau în escadrilă, coboară cât permit aparatele, salutând prisaca mănăstirească. La un moment dat piloții au observat că la un balconaș al Muntelui, aidoma unui vârf de corabie, flutură de fiecare dată un steag, atrăgându-le atenția că sunt văzuți și firitisiți pentru fapta lor de proteguire a celui mai sacru tărâm al lumii. Și au dorit să-l cunoască pe cel care, nesmintit, iese de fiecare dată să le dea un semn de pe această fortăreață, legând astfel pământul de văzduh. Au descins în Sfântul Munte și l-au aflat bucuroși pe părintele Iosif. Au fost fericiți să știe că aici, la Chilia Sfântului Mina, e și altarul lor, al zburătorilor. Veniseră în dar cu un echipament de pilot militar, și, când au revenit, au adus unul pe măsura staturii monahului. Iar popasurile lor la acest sfânt așezământ din Athos, cu lungi taifasuri și cuminecări de rugăciune, au ajuns a fi un lucru obișnuit. La fel și ora de cart a părintelui la trecerea păsărilor de oțel pe deasupra Athosului. Sunt ritualuri, adăugându-se celor ale slujbelor, cu a lor scurgere canonică.

Ne-am desprins greu din acest atât de cald cuib al părintelui Iosif. Ai tot sta să-l asculți ca la gura sobei, fermecându-te de vorba lui cu limpezișuri ale simplității, dar doldora de miezoase înțelepțiri de avvă luminos. Se arată mereu gata să-și deschidă cămările sale niciodată ferecate și să te poftească să stai și să nu-ți dai seama când trece timpul și să te încerce părerea de rău că trebuie să pleci. Îl vei purta toate zilele date de Dumnezeu în gând pe acest cu adevărat cuvios părinte, care ilustrează, în vasta galerie a monahilor din Athos, precum și în cea a cetelor călugărești din toate zările monahismului universal, pe viețuitorul nimbat cu acel panaș sumă a toate, Pâinea lui Dumnezeu.