Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Părinții și copiii în era digitală

Părinții și copiii în era digitală

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Nicușor Deciu - 30 Iul, 2018

Se întâmplă de multe ori în decursul vieții să trecem prin încercări și uneori chiar prin grave primejdii din pricina faptului că în urmă cu un timp nu am luat aminte la semnificația unor evenimente sau semne „prevestitoare”. Și, ceea ce este valabil la nivel personal, putem fi convinși că e la fel de valabil și la nivelul unei comunități și chiar al întregii umanități: toate problemele actuale, fără excepție, își au cauza în neatențiile noastre trecute față de semnele pe care viața însăși ni le-a marcat într-un fel propriu. Tot așa se întâmplă și cu problemele pe care le ridică astăzi tehnologia digitală. Și nu sunt deloc puține și nici simple. Se pare că ne aflăm în mijlocul unei pandemii digitale globale, de care sunt afectați în principal copiii, semnalate de teologi, filozofi, psihologi, educatori, părinți și nu în ultimul rând de copiii înșiși.

Poate că avertismentele ce vin din spațiul religios nu sunt semnificative pentru societatea seculară materialistă, însă aș afirma că e important de amintit aici faptul că deja cu treisprezece secole în urmă, Sfântul Maxim Mărturisitorul a avertizat cu privire la nălucirile vătămătoare pe care le produce materia asupra celor care sunt atașați și se raportează la ea ca la un scop. Nu pentru că aceasta ar fi rea în sine, ci întrucât materia, ca și oamenii, nu se află în starea ei firească, ci în cea de cădere, care o predispune la necontenite schimbări și transformări. Așa se explică de ce artefactele omului, cu cât sunt mai elaborate, cu atât sporesc îndepărtarea de lumea reală și creează o dependență mai subtilă de ele. Iar dependența e o formă de robie care modifică substanțial existența umană, întrucât vine în dezacord total cu libertatea dată omului prin creație. Nu mai vorbesc de faptul că anumite artefacte posedă chiar la nivel vizual un caracter magic, așa cum se întâmplă cu tehnologia digitală și mai ales cu aplicațiile pentru comunicarea virtuală.

Însă acestea nu au atras după ele doar problema dependenței, ci și haos la nivelul relațiilor intrafamiliale și sociale. Parentingul, consilierea copiilor, educația, sănătatea fizică și mentală a acestora și multe altele au făcut ca lumea prezentă să se schimbe radical față de cea de dinainte, dacă nu neapărat în rău cel puțin în sensul unor complicații fără precedent în viața omului, deloc reconfortante. Așa se face că, tratând parentingul actual, psihologii J. Coleman și S. Hayman, în lucrarea Părinții și tehnologia digitală, apărută în 2016, afirmă: „O problemă cu totul nouă, care are consecințe cu totul noi, pare să se fi dezvoltat în ultimii 25 de ani: tehnologia digitală și internetul”. J.-C. Larchet, în cartea sa Captivi în internet, 2017, spune: „Noile media în diversele sfere ale existenţei sociale - politică, economică, culturală şi mai ales personală, trupească, psihică, intelectuală şi spirituală, produc grave vătămări vieţii persoanelor şi pot chiar să modifice în mod îngrijorător însăşi natura umană”.

Detalii și exemple despre consecințele tragice ale depen­denței tot mai accentuate de mediul virtual, precum și unele remedii parțiale, se pot afla prin lectura cărților menționate, însă ceea ce nimeni nu explică acum este de ce momentul apariției tehnologiilor digitale pe piață a trecut fără să provoace nici un fel de întrebări sau discuții despre rostul și finalitatea lor, omul fiind de altfel o făptură destul de circumspectă și plină de interogații. De ce problematizările s-au ivit abia după ce au apărut foarte multe simptome ale acestei mari și polimorfe maladii digitale pe care o trăim astăzi? Iar dintre acestea foarte puține reușesc să atingă fondul problemei și să ofere vreo soluție viabilă, în vreme ce restul abia dacă izbutesc să prezinte în mod real situația, deși toate sunt de acord că, în așa-zisa lume virtuală, omul deține din ce în ce mai puțin control.

Cineva ar putea răspunde că omul e liber să aleagă; să aleagă și robia și nebunia, ba chiar și distrugerea de sine! Să presupunem că răspunsul poate fi valabil pentru maturi, dar nu și pentru copii. Întrucât, atât din tradițiile religioase, cât și din cercetările psihologice și neurologice, premergătoare invaziei digitale, se știa că mintea, creierul copilului nu sunt pe deplin formate și că au nevoie de o protecție specială în perioada formării. Abia după încheierea acestui proces de maturizare omul poate lua decizii, abia atunci se poate vorbi de liber arbitru. De altfel, aceasta e explicația simplă pentru care cele mai mari probleme de dependență digitală și a celor ce decurg din aceasta se înregistrează la copii și tineri. Așadar, pentru copii cine răspunde?