Pasca

Nimic - sau aproape nimic - despre alimentul cu adevărat specific românilor pentru zilele de la sărbătoarea Învierii, atât în noianul de sfaturi şi recomandări din emisiuni de sezon de la diferite canale de televiziune susţinând, parcă, obligativitatea, cel puţin ciudată, a desfătării culinare (!) de Sfintele Paşti, cât şi în efluviile lacrimogene, din astfel de emisiuni, de compătimire a celor nevoiaşi, dar mai ales pentru motivul că nu vor avea pe masă "tradiţionalul miel de Paşte", care s-a scumpit!

Or, pentru români, creştini ortodocşi, pasca a fost (şi pentru cei mai mulţi rămâne) simbolul alimentar, din perspectivă rituală, al acestei sărbători, de vreme ce, în ipostaza primordială, de pâine sfinţită care se împarte în biserică după slujba Învierii, aceasta se numea chiar paşti, după cum apare în Cartea cu învăţătură (1581) a diaconului Coresi: "Derept aceea şi noi să ne nevoim … a ne cumineca cu acelea paşti de la Hristos" (după Dicţionarul Academiei). Aceeaşi funcţie are, în afara ritualului bisericesc direct, coptura sfinţită de preot după slujba Învierii pe care oamenii o duc acasă.

Ţin minte, din copilăria mea dintr-un sat din zona Sucevei, cele două şiruri de credincioşi ce se formau după slujbă, de la intrarea în lăcaşul sfânt până la ieşirea din curtea bisericii, străjuind panerele folosite numai de Paşti, în care, pe frumoase şervete cusute în casă, trona pasca masivă, formată dintr-un colac împletit în patru (aşezat pe o foaie de aluat) şi al cărui spaţiu interior, umplut cu brânză preparată în mod special, era împărţit, în formă de cruce, de două împletituri mai subţiri. Pregătite pentru sfinţit, alături de pască, se mai puneau ouă roşii, o bucată de caş şi una de slănină afumată, câte o legăturică cu sare şi cu zahăr (păstrate de leac în diferite situaţii de peste an), câteva sfărâmături dintr-un colac de la Crăciun, pentru a se da în dimineaţa de Paşti la vite, şi cam acestea formau "blidul" dus la biserică pentru sfinţit!

Întorşi acasă după sfinţirea blidului, ne spălam pe faţă în ligheanul cu apă proaspătă în care mama punea un ban de argint şi un ou roşu (fără desene sau înflorituri!), culorile celor două obiecte având aceeaşi semnificaţie ca şi cele ale mărţişorului, curăţenia sufletească şi sănătatea. După ce ne făceam cruce, gustam din pasca şi din celelalte alimente sfinţite, apoi mâncam de frupt, prima dată după postul mare!

Mielul, perceput acum ca tradiţional, din optica mass-mediei, era doar o întâmplare: la ţară, nimeni nu tăia miei special pentru masa de Paşti, dar alimentul nu era exclus, dacă sărbătoarea se nimerea mai devreme şi se tăia vreun berbecuţ "de căciulă". Oricum, nu se tăiau, aşa, pentru asezonarea meniului, mieluţe, care reprezentau înmulţirea turmei. Deci, la noi, în linii generale, în afara zonelor preponderent pastorale, mielul de Paşti este un obicei… târgoveţ, lansat prin comerţ şi exacerbat publicitar. Iar în legătură cu regretele culinare televizate, te miri că de la nici unul dintre cei prezentaţi pe ecran, de regulă persoane în vârstă, nu s-a înregistrat vreo remarcă în legătură cu faptul că această carne este destul de greu digerabilă şi chiar toxică!

Se spune că vulpea, când nu ajunge la struguri, zice că-s acri, dar nu despre asta este vorba în cazul de faţă; în spiritul binelui public, este normal să fie păstrată măsura în toate şi, pentru propria-ne demnitate, să rămânem în dialog, peste timp, cu obiceiurile şi trăirile strămoşilor. Căci, altfel, exagerările duc la ridicol. Cred că multă lume ştie de pasca cu smântână, o adevărată delicatesă, şi poate chiar de cea cu orez, evocată şi de Topîrceanu, în poezia La Paşti. Dintr-o listă, pe anul 2007, de produse alimentare tradiţionale pentru judeţul Iaşi, aflăm însă că un produs de panificaţie ce a binemeritat acest statut a fost "Pasca cu ciocolată"!

Pasca nu a dispărut din vocabularul public; s-a refugiat însă în reţete de pe internet, din care putem afla diverse minunăţii; de exemplu, faptul că "pasca este un desert tradiţional de Paşte", că "sunt mai multe opinii despre ce simbolizează" (celor curioşi li se lasă posibilitatea de "a căuta"), printre păştile "festive", "delicioase", fiind şi aceea "fără aluat".

Dacă sunteţi curioşi…