Paştile anilor 1962 şi 2020 - aduceri aminte şi perspective

Îi mulţumesc şi de asemenea îi cer iertare unchiului meu de văr, Eugen Dorneanu, din orașul Hârlău, județul Iași, condamnat la 20 de ani muncă silnică (bunica mea, Sofia, și mama lui, Maria, surori) pentru că prin rândurile sale mărturisitoare de mai jos i-am răscolit cele mai neplăcute amintiri din viața lui. Am considerat că este de datoria mea să scot la iveală acele trăiri profunde, nu pentru răzbunare, ci pentru a continua lupta ca aceste fărădelegi să nu se mai repete. Sunt slove din istoria unui om, a unei familii, a unui neam, regăsită de-a lungul vremii în povestea biruitoare a acestui popor.

Prin luna noiembrie a anului 1961, în zona Debarcader au fost triați de securitate pentru a fi trimiși la campania de recoltare a stufului. Cei considerați apți pentru munca grea la care urmau să fie supuși au fost mutați de la Saivane, unde dormeau pe paturi metalice fără saltea și fără pătură, la Bacul 4, acostat pe malul Brațului Chilia. Așa au fost deplasați vreo 14 km prin tragerea cu un remorcher. Această colonie de muncă silnică de la Periprava avea nobilul scop, așa cum propaga presa comunistă, de a valorifica superior resursele naturale de stuf, materie primă pentru fabricile noastre de hârtie și export în Republica Democrată Germania.

În bacul metalic fabricat pentru transportul cerealelor, era amenajat un dormitor comun de aproximativ 100 de paturi suprapuse pe 4 niveluri și grupuri sanitare formate din hârdaie (ciubere) ridicate de deţinuţi, zilnic, manual pe scări metalice și golite peste bord, în Dunăre. Cel mai greu a fost pentru cei plasați la nivelul 4, deoarece se producea condensul pe tavanul metalic, rece și erau mereu plouați. Încălțați cu ciorapi din pânză cauciucată și opinci din cauciuc, îmbrăcați în zeghea ruptă și cu o căciulă pe cap (unchiul meu s-a considerat un norocos prinzând o căciulă din postav reformată de la armată), erau conduși zilnic la punctele de lucru de gardieni înarmați cu automate gata de tragere la cea mai mică intenție de evadare, unde, cu o cange în formă de seceră, tăiau stuful, îl balotau în snopi cu circumferința de 1,10 metri și-l cărau, stivuindu-l pe malul Dunării.

Cu toate că în perioada de recoltare Dunărea era înghețată, în zona de lucru, datorită stratului izolator de turbă în care creștea stuful, apa mustea, astfel că ei erau mereu scufundați în apa rece, care era și singura lor sursă de apă de băut. Muncind două luni în aceste condiții, picioarele unchiului meu au cedat și de aceea a ieșit de mai multe ori la raport împreună cu un tânăr cultivat și cu bune maniere, preot de origine maghiară, ajuns piele și os, care abia mai putea silabisi securiștilor: „Nu mai bate la mine”. Suportând înjurături și bătaie, au fost trecuți, după un timp, pe lista propusă spre trimitere la infirmerie. A venit ziua când a fost aprobată lista cu cei 17 deținuți care urmau să se deplaseze la Colonia Grindu, dar au plecat doar 16, deoarece tânărul preot a decedat. Escortați de pistolari, au luat cu ei și mortul, care era și el pe listă, ducându-l fără targă și apucându-l extrem de incomod de cele patru membre. Lângă o salcie cu crengile până la pământ, care parcă și ea plângea, au cerut permisiunea să făurească o targă din crengi împletite. Pe drum s-a făcut o buclă, ducând mortul la cimitirul din Periprava, după care au continuat drumul până la Colonia Grindu, sfârșind acest marș extenuant de circa 18 km.

Conduși la infirmerie, a dat de doctorul Agape din Hârlău, care-i era concitadin și o bună cunoștință a tatălui său. Doctorul era condamnat la muncă silnică, pe tema comună, conspirație împotriva orânduirii socialiste. Comunitatea de unde au plecat amândoi, orașul Hârlău, cândva capitală a Moldovei, și-a spus cuvântul și norocul a făcut ca unchiul meu să aibă parte de o îngrijire deosebită timp de câteva luni, în care domnul doctor i-a îngrijit bine picioarele degerate, l-a alimentat bine, uneori chiar din rația lui, și l-a vitaminizat.

Regimul comunist ne-a confiscat majoritatea drepturilor, dar n-a reușit niciodată să ne ia credința în Dumnezeul nostru, al strămo­șilor şi străbunilor noștri.

La infirmerie, printre alți loviți de boală se afla și preotul împreună cu care unchiul meu Eugen Dorneanu, în Postul Paștilor, a proiectat pregătirea sărbătoririi Învierii Domnului. Părintele avea nevoie de vin și pâine pentru a pregăti Sfânta Împărtășanie. Având în familie podgoreni pricepuți și dintre ei cel mai iscusit fiind unchiul său, chiaburul Vasile Pârpăriță din comuna Scobinți, Podgoria Cotnari, județul Iași, și el mult purtat prin închisorile comuniste, era inițiat în arta fermentației care produce vinul. Au găsit un bidon de vreo 3 litri și din cubulețele de marmeladă pe care le primea a pus deoparte și, frământându-le cu apă, a pregătit fermentația. Dar ce să vezi... s-a anunțat percheziția. Printr-o gaură, care era practicată în tavan, a aruncat vasul unde se pregătea facerea vinului în pod, ferindu-l de ochiul vigilent al Securității. A venit Săptămâna Patimilor și părintele a întrebat de vin. Patru dintre cei prezenţi l-au ridicat pe cel mai mic în talie, strecurându-l prin gaura strâmtă a podului, de unde a adus bidonul cu acel conținut fermentat și pe care l-au deschis cu deosebită grijă spre a evita explozia. Pentru pâine a fost ușor, deoarece au putut să economisească din rația de 180 de grame de pâine pe care o primeau zilnic. Condițiile de procurare din proiect fiind îndeplinite, părintele a putut oficia Sfânta Liturghie. La ceasul Învierii Domnului, părintele le-a dat Sfânta Împărtășanie şi au cântat cu toții: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând, şi celor din mormânturi viață dăruindu-le”.

După o scurtă perioadă li s-a dat posibilitatea de a face cerere pentru revizuirea procesului și înainte de Crăciun unchiul meu a fost transferat la închisoarea Gherla, județul Cluj, scăpând de la exterminare.

Mulțumesc Dumnezeului nostru că în aceste timpuri grele, din cauza pandemiei de ­COVID-19, mi-a dat gândul să fac o paralelă între Paștile petrecute în 1962 în închisorile comuniste și Paștile anului 2020 petrecute într-o libertate nepăzită. În 1962, de Sfintele Paști, cei condamnați politic au primit Sfânta Împărtășanie și au cântat „Hristos a înviat” fără lumânări aprinse, având lumina în sufletele lor. Această Lumină Sfântă a unit puterile oamenilor de bună credință din țară și din străinătate și cu mult ajutor de la Dumnezeu, ascultându-le rugăciunile fierbinți și ieșite de la răcoare ale acestor dezmoșteniți, a făcut posibil ca în vara anului 1964 să fie emis Decretul de desființare a închisorilor politice comuniste.

În acest an 2020, la sărbătoarea Învierii Domnului, în bisericile noastre au slujit preoți și cântăreţi după vechea rânduială, dar fără credincioși în interior, iar noi am așteptat să primim la casele noastre Sfintele Paști sfințite la Liturghia din Joia Mare și Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim, cu participarea în două etape a voluntarilor de la bisericile de parohie, într-o organizare excelentă a Bisericii Ortodoxe Române. La ceasul zero al Duminicii Sfintelor Paşti, dangătul clopotelor ne-a vestit că Lumina Sfântă ne-a fost oferită și am cântat „Hristos a înviat!” izolați social, dar uniți în simțirea ortodoxă românească. Potrivit tradiţiei noastre, după primirea pâinii  binecuvântate, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paști, săracii și bogații se așază la masă, se rostește Rugăciunea Domnească și petrece fiecare pe măsură. Din experiența mea de viață, de curând am trecut de 77 de ani, am observat că nimic nu este întâmplător și toate sunt rânduite de Domnul pe pământ. Am fost împinși la izolare pentru a motiva marea unire a forțelor binelui. Începutul se desfășoară sub ochii noștri - marile laboratoare medicale din lumea întreagă și-au dat mâna, experimentând și comunicând rezultate pentru găsirea antidotului (vaccinului sau a medicamentului) contra COVID-19 care macină lumea întreagă.

Ne rugăm, Doamne, să ne ocrotești și, așa cum ne-ai dat talanți, să ne dai și măsura muncii noastre, după voia Ta.

(Adrian-Vasile Pîrpăriță-Rudeanu este președintele Asociației Mărginenii Sibiului de Pretutindeni)