Patriarhul Justinian un ierarh „providential”

Rămas în Istoria Bisericii Ortodoxe Române ca patriarhul cu cea mai lungă arhipăstorire, fericitul întru pomenire Justinian Marina a trecut prin valurile învolburate ale unor vremuri de restrişte. Apreciat de cei mai mulţi pentru felul în care a condus Biserica, contestat de neprietenii Bisericii şi învinuit pe nedrept, patriarhul Justinian a fost un ierarh „providenţial” aşa cum îl numesc episcopii care l-au cunoscut îndeaproape în anii vijeliei dezlănţuite. Despre patriarhul Justinian s-a vorbit şi scris foarte mult. Nu la fel se poate spune despre arhiereul-vicar respectiv mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Justinian Marina.

Arhiereu la Iaşi din ziua Bunei Vestiri

Începutul slujirii sale arhiereşti s-a petrecut la Iaşi la sărbătoarea Bunei Vestiri a anului 1945. După multele încercări ale războiului, mitropolitul Irineu Mihălcescu a cerut Sfântului Sinod şi Ministerului Cultelor hirotonia celui de-al doilea arhieru-vicar, gândindu-se la preotul vâlcean Ioan Marina, văduv de mai mulţi ani, pe care-l cunoscu-se cu şase - şapte ani în urmă, la Râmnicu Vâlcea. Hirotonia întru arhieru a avut loc în Catedrala ocrotită de Sfânta Parascheva, în ziua de 12 august 1945. Cu o zi înainte, sâmbătă, 11 august, la Mănăstirea Cetăţuia, preotul Ioan devenea monahul Justinian care mărturisea la sfârşitul călugăriei că de zece ani viaţa şi-o ducea mai mult printre călugări. La acest moment important au participat: mitropolitul Irineu Mihălcescu, arhiereii Valerie Moglan şi Antim Nica, slujitorii Catedralei din Iaşi Teoctist Arăpaşu, Dionisie Velea şi Ghervasie Creţu de la Catedrala Sfintei Patriarhii. Au mai fost prezenţi miniştrii Aurel Potop şi Mircea Niculescu, secretarul general Ioan Ioan, preoţi şi prieteni din Bucureşti, Iaşi şi Râmnicu Vâlcea.

Aproape călugăr la Frăsinei

În cuvântul rostit după călugărie, Justinian Marina a făcut o mărturisire uimitoare. Viaţa lui, din 1935, după moartea soţiei, se împletise armonios cu a monahilor de la Mănăstirea Frăsinei. Impresia pe care stareţii Porfirie şi Simeon de la ctitoria Sfântului Calinic o lăsaseră asupra sa a fost atât de puternică încât ar fi dorit să intre în viaţa monahală de acolo. Voia Domnului a fost să devină călugăr la Cetăţuia şi nu la Frăsinei. Ascultând de mitropolitul Irineu, s-a supus, cu smerenie, acestei orânduieli. Cuvântarea de la călugărie a fost cea mai frumoasă dintre toate cele rostite de Justinian în acele momente legate de noua sa demnitate ca arhiereu al Bisericii Mântuitorului Hristos. Momentul călugăriei, al noii sale vieţuiri, l-a trăit cu simţăminte profunde care transpar din cuvintele spuse cu acel prilej. A doua zi a primit, prin punerea mâinilor şi rugăciunile celor trei ierarhi care i-au fost alături şi la călugărie, harul arhieriei, purtându-l cu vrednicie prin furtunile celor 32 de ani de arhierie.

Justinian Vasluianul

Înainte de hirotonie, mitropolitul Irineu al Moldovei a cerut prin adresa 745 din 29 martie 1945 Onoratului Minister al Cultelor să găsească posibilitatea de a înfiinţa al doilea post „de vicar arhiereu” la Mitropolia Moldovei şi Sucevei. De la Cancelaria Sfântului Sinod era emisă adresa 349 în 4 aprilie 1943 semnată de patriarhul Nicodim prin care-i recomanda mitropolitului Irineu să-i dea preotului Ioan Marina delegaţie pentru atribuţiile administrative, iar arhiereul Valerie Moglan Botoşăneanul să rămână cu administraţia Spridoniei, conform „testamentului” acesteia şi cu „atribuţiile rituale bisericeşti” (vezi Arhiva Mitropoliei Moldovei, dosarul nr. 68 din 1945).

În 6 iulie 1945 de la Cancelaria Sfântului Sinod venea o altă adresă (nr. 349) prin care patriarhul Nicodim îi cerea mitropolitului Irineu Mihălcescu să-i comunice cu ce titlu va cere Sfântului Sinod să-i acorde rangul de arhiereu preotului Ioan Marina. Pe scrisoarea patriarhului, mitropolitul a pus următoarea rezoluţie : „I s-ar putea da titlul Fălticineanul, după oraşul Fălticeni. † Irineu”

Într-o altă parte a paginii găsim şi referirea arhiereului Valeriu Moglan Botoşăneanul: „Titlul de Botoşăneanul şi Băcăoanul, titluri consacrate Mitropoliei Moldovei fiind ocupate sunt de părere să se dea noului vicar titlul de Craioveanul. † Valerie”.

Până la urmă noul ales a primit titlul de Vasluianul. În arhiva Mitropoliei Moldovei se păstrează numeroase telegrame venite de la slujitori ai Bisericii, demnitari ai vremii, colegi şi cunoscuţi ai noului arhiereu.

Propus ca arhiereu în America

Activitatea sa la Iaşi a fost plină de roade bogate. A vizitat eparhia ajutând oameni nevoiaşi, copii orfani, mănăstiri şi parohii care au suferit de pe urma războiului. A iniţiat numeroase colecte pentru cei aflaţi în nevoi, a făcut multe vizite la mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei, a slujit la unele hramuri importante şi s-a implicat, ajutat de tinereţea şi priceperea sa, la unele proiecte importante ale momentului.

Căutând printre paginile arhivei mitropolitane am găsit un aspect despre care nu s-a vorbit până acum.

În 30 ianuarie 1946, patriarhul Nicodim îi trimitea arhiereului Iustinian Vasluianul adresa nr. 135 de la Cancelaria Sfântului Spiridon care-l înştiinţa că începând cu 1 februarie 1946 a fost numit „arhiereu conducător al Bisericii române ortodoxe din America” urmând a se prezenta la noul post „în lumea cea nouă şi înţeleaptă a Americii”. Într-o scrisoare de răspuns, arhiereul Justinian se întreabă : „…Cum însă postul de Episcop al Americii nu este vacant, nu văd cum s-ar putea executa această numire… Luând informaţiuni de la Ambasada Suedeză, care reprezintă interesele Guvernului Americii în România, am aflat că Ministerul de Externe al Statelor Unite a comunicat prin Ambasada Suedeză Guvernului român ca PS Policarp Moruşca să se prezinte la post... Această comunicare s-a transmis PS Episcopal românilor din America, prin Ministerul Cultelor, iar Preasfinţia Sa se pregăteşte de plecare ca un titular ce poartă răspunderea eparhiei. În adresa nr. 135/1946 ni se comunică că această hotărâre a fost determinată de mai multe adrese de la românii ortodocşi din America prin care arată că de multă vreme le lipseşte arhiereul conducător al Bisericii de acolo. Era logic şi firesc. Prin adresele lor ca şi prin adresa trimisă de Ministerul de Externe al Americii nu puteau cere altceva decât ca episcopul lor să se reîntoarcă la eparhie, întrucât războiul s-a terminat. Acesta trebuie să fie sensul intervenţiunilor oficiale... În continuare, după alte explicaţii afirmă: „Executarea hotărârii 135/1946 m-ar pune în conflict cu doi colegi din Sfântul Sinod (Policarp Moruşca şi Valerie Moglan, solicitat şi el de românii din America), cu membrii Congresului bisericesc al Episcopiei Americii, cu conştiinţa mea de mare răspundere în faţa lui Dumnezeu pentru pacea ce trebuie să domnească între noi cei aleşi de El... Eu nu pot să accept o situaţie ilegală şi provocatoare de conflicte cu colegii mei din Sinod, cu forul legal şi democratic al Episcopiei românilor din America... Nu pot pleca fără învoirea mitropolitului meu şi fără să aduc la îndeplinire toate sarcinile pentru care am fost chemat de Înaltpreasfinţia Sa şi ales de Sfântul Sinod. Din cauza războiului, Mitropolia Moldovei nu se poate reface mulţi ani. Pentru această refacere am fost chemat să lucrez. Lucrul nu s-a terminat, angajamentul ce mi-am luat faţă de Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Moldovei şi faţă de Sfântul Sinod trebuie să-l execut până la capăt...” Ministerul Cultelor prin adresa 5.321 din 28 februarie 1946 făcea cunoscut că „s-a luat act de întâmpinarea adresată Înaltpreasfinţitului Patriarh, referitoare la numirea în postul de arhiereu - conducător al Episcopiei Române din America”.

De la Agapia la Sihăstria pe jos

Lucrarea arhiereului-vicar şi apoi a mitropolitului şi patriarhului Justinian Marina la Iaşi a început în 12 august 1945, din 1947-1948 mitropolit şi apoi locţiitor până la alegerea noului titular Sebastian Rusan în 1950. A păstorit din nou ca locţiitor după moartea mitropolitului Sebastian, din 15 septembrie 1956 până în ianuarie 1957 o dată cu alegerea mitropolitului Justin Moisescu. A revenit în câteva rânduri în Moldova vizitând marile mănăstiri (Neamţul şi Agapia au fost o vreme stavropighii patriarhale, revenind apoi sub ascultarea canonică a Mitropoliei Moldovei). Călugării vârstnici ai mănăstirilor moldave îşi amintesc de vizita pe care a făcut-o în anii ’50 la Neamţu, Secu, Sihăstria, Agapia şi Văratec.

De la Agapia la Sihăstria a trecut munţii pe jos, cu piciorul, însoţit de suita patriarhală. A poposit aidoma evlaviosului mitropolit Iosif Naniescu sub stâncile Sihlei şi a ascultat cântările în liniştea netulburată a locului.

Răspuns prompt la cererile credincioşilor şi clerului

Moldova mai păstrează o însemnată amintire din timpul slujirii sale arhiereşti. În anul 1947, mulţi preoţi de enorie au cerut ca moaştele Sfintei Parascheva să fie purtate în procesiune prin satele şi oraşele Mitropoliei. Atunci s-a desfăşurat cel mai important pelerinaj, pe durata celor trei luni şi mai bine în judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Suceava, ţinutul Paşcanilor şi din nou la Iaşi. Cu arhierească binecuvântare, moaştele Sfintei Parascheva au fost însoţite de arhimandritul Teoctist Arăpaşu, pe atunci cel dintâi dintre slujitorii Catedralei mitropolitane din Iaşi. Se ştie cum a fost întâmpinată pretutindeni Sfânta Parascheva. Nici un demnitar nu s-a bucurat vreodată de asemenea primiri. Toată suflarea satelor ieşise pe uliţe, cu prapuri şi flori rugându-o pe Sfânta Parascheva să-i ajute în marile încercări prin care treceau: urmările nefaste ale războiului şi seceta cumplită din anul respectiv. Milostivirea lui Dumnezeu s-a arătat neîntârziat. La mijlocirile Sfintei Parascheva norii au trimis ploaie pământului însetat. În 1947, străbătând satele şi oraşele Moldovei, între Sfânta Parascheva şi poporul cel drept-credincios s-a realizat o mare legătură duhovnicească. Pe alocuri mai trăiesc persoane care mărturisesc minunile întâmplate atunci. Mulţi dintre ei, ori urmaşii lor, vin adeseori în Iaşi ca să-i mulţumească mult milostivei şi ajutătoarei Sfinte.

La acestea toate se mai adaugă grija vlădicului Justinian pentru refacerea Catedralei mitropolitane din Iaşi.

După mărturia Preafericitului Părinte Teoctist, slujitor atunci la Centrul Eparhial Iaşi, în urma războiului, geamurile Catedralei erau sparte, vitraliile făcute zob, iar o parte a vechii Catedrale „Sf. Gheorghe” distrusă.

În perioada aceea s-au refăcut toate vitraliile, s-au reparat geamurile, s-a înnoit interiorul şi exteriorul Catedralei, iar vechea Catedrală „Sfântul Gheorghe” a fost refăcută. Perioada de păstorire la Iaşi a patriarhului Justinian Marina a fost una plină de „lucrare sfântă”, deşi n-a fost îndelungată ca durată. Avem datoria să-l pomenim la altarul Catedralei mitropolitane şi în celelalte sfinte locaşuri ale eparhiei pe mitropolitul Moldovei şi Sucevei Justinian Marina devenit în 1948 cel de-al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

*  Arhim. Timotei Aioanei este exarh cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor