Ajută-mă, Stăpâne Doamne
Să merg și eu pe-al Crucii drum
Căci largă mi-a fost calea vieții
Pe care mers-am pân-acum.
Când sub a Crucii greutate
Îmi va slăbi grumazul meu
Trimite-mi ajutor atuncea
Ca oarecând pe Chirineu.
Aproape de sfârșit, Stăpâne,
Când chinul este mai amar,
S-aud și eu făgăduință
Rostită către cel tâlhar!
Să am atunci o mângâiere
Să fiu părtaș la Cina Ta
Precum erai la Răstignire
Cu Tatăl întru Slava Sa.
Precum vedeai atunci pe Maica
Aproape, lângă Cruce stând,
Să văd și eu pe lângă mine
Pe păzitorul meu cel sfânt!
La despărțirea pământească
Primește-mi pe sărmanul duh
Ca nu cumva să aibă silă
La vameșii cei din văzduh!
Apoi mergând la judecată
Tu fii preamilostiv atunci
Să nu mă osândești, Stăpâne,
În focul veșnicelor munci.
Câteva stihuri pentru năravuri
(adică păcate)
Năravurile din mândrie
Şi din iubirea de avut,
Din pizmă şi din rea mânie
Acestea sunt mai de temut
Căci dânsele atrag în suflet
Săgeţile lui Veliar,
Lipsindu-ne de pocăinţă
Şi de dumnezeiescul dar (har)!
Năravurile celelalte
Ne vatămă şi ele foarte,
Dar sufletul le lecueşte,
Căci ranele nu sunt de moarte.
Din trândăvie, desfrânare
Şi lăcomie la mâncări
Îţi vii mai repede în fire
Căci ai în inimă mustrări.
Pe când la cele dinainte
Năravuri, zise „boiereşti”,
Se întunecă săraca minte
Şi foarte greu te pocăieşti.
Deci suflete al meu smerite,
Năravul ce ascundem noi
Va fi vădit atunci din zapis
La judecata cea de-apoi!
Să-l reclamăm noi singuri astăzi
Cerând pedeapsă pentru el,
Căci de-l lăsăm, atunci „pârâtul”
La cer va ridica „Apel”!
(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine...)
.jpg)
