Pedagogia vieții

De obicei, omul sau comunitatea care are ocazia să treacă prin diverse evenimente dureroase, specifice de altfel existenței pămân­tești, se schimbă, reconsideră anumite principii de via­ță și anumite comportamente, câș­tigă un plus de luciditate și, într-un cuvânt, ajunge să se înțelepțească.

Vedem cum se întâmplă aceasta de-a lungul istoriei, atunci când după războaie, ciume, cutremure etc., viața comunităților se schimbă de o manieră radicală, fie și numai pentru o scurtă perioadă, dar negreșit se schimbă! Nu mai vorbesc de diverse semne vădite, care au avut în mentalul colectiv ecoul unor aten­ți­o­nări divine și, de aceea, forța de a zgudui conștiințele. De pildă, cutremurul de pământ din Constantinopol ce a survenit exilării Sfântului Ioan Gură de Aur de către trufașa împărăteasă Eudoxia, în urma căruia poporul înfricoșat i-a cerut împăratului să îndepărteze mânia lui Dumnezeu, prin grabnica rechemare a Sfântului Ioan pe tronul arhiepiscopal. Și, astfel, întreaga conducere a imperiului a ajuns să se smerească în fața plăcutului lui Dumnezeu, Ioan. La fel s-a întâmplat în vremea grindinei neobișnuite ce a lovit ținuturile Nazianzului (o regiune caldă, de altfel), în timpul Sfântului Grigorie Teologul, pustiind ogoarele acelor ținuturi. Atunci, oamenii îngroziți au alergat la episcopul lor pentru a mijloci la Dumnezeu încetarea pedepsei. Însă, în aceste cazuri, precum și în altele, pentru amintirea cărora nu avem spațiu, lucrurile nu au revenit în matca firească, fără ca poporul să-și fi asumat pedagogia divină.

Și astăzi traversăm o perioadă de suferință, adusă de pandemie și mai ales de consecințele multiple ale acesteia. Însă, din păcate, aceste necazuri nu au generat nici o schimbare, nici o renaștere a comportamentului moral, așa cum am văzut că s-a întâmplat de-a lungul istoriei, și de aceea nici nu se întrevede vreo soluție apropiată. Sesizăm astfel cum acoperirea gurii, recomandată de autorități, nu a adus cu sine și acoperirea cuviincioasă a trupului sau acoperirea cuvintelor imorale și chiar de hulă la adresa lui ­Dumnezeu. Dar poate că cea mai neaș­tep­ta­tă atitudine, generată în această vreme, este disprețuirea adevărului, atât a celui științific, cât și a Adevărului revelat. Însă, fără această sinceritate față de Adevăr, nu vom putea găsi vreo soluție a actualei crize și cu atât mai puțin mintea omenească va prinde mesajul lui Dumnezeu, Care are cu noi o anumită pedagogie. Dar dacă nu mai avem „ochi de văzut și urechi de auzit”, putem măcar împrumuta vederea sfinților. Iată, spre pildă, ce a grăit Sfântul Grigorie Teologul poporului lovit și sărăcit de plaga grindinei; o întrebare ce conține în același timp și răspunsul, atât pentru contemporanii săi, cât și pentru noi: „Și cum această lume (cosmos) care a fost creată pentru ca oamenii să se desfete de ea, care este o desfătare deopotrivă meritorie și de obște pentru toți oamenii, se transformă într-un loc de pedeapsă al celor necredincioși, în care să fim pedepsiți de acele lucruri pentru care nu ne-am arătat mul­țumitori - deși ni s-a făcut cinstea de a ne fi fost dăruite, și pentru ca să cu­noaș­tem puterea Dăruitorului din cele pe care le pătimim, întrucât nu am cunoscut-o din binefacerile ce ne-au fost făcute?”