Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Penticostarul
În perioada pascală, cartea de cult cea mai folosită este Penticostarul. Ea cuprinde perioada liturgică din noaptea Sfintelor Paşti până la Duminica Sfinţilor Români inclusiv. În acest timp spiritual sărbătorim Învierea lui Hristos vreme de 40 de zile, apoi Înălţarea Domnului şi la 50 de zile de la Paşti prăznuim Cincizecimea sau Rusaliile, adică Pogorârea Duhului Sfânt.
Duminicile Penticostarului definesc această perioadă luminoasă din cursul anului bisericesc. Prima Duminică este cea a Sfintelor Paşti, când am prăznuit „Învierea cea dătătoare de viaţă a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. A doua este dedicată Sfântului Apostol Toma, mai exact am sărbătorit „înnoirea Învierii lui Hristos şi pipăirea Lui de către Sfântul Apostol Toma”. În a treia duminică după Paşti le sărbătorim pe Sfintele Femei Mironosiţe.
A patra duminică ne pune înainte vindecarea slăbănogului făcută de Domnul nostru Iisus Hristos, iar în cea de-a cincea avem dialogul Mântuitorului cu femeia samarineancă. În duminica a şasea prăznuim vindecarea orbului din naştere de către Hristos Domnul. În toate aceste trei duminici, tema centrală este mărturisirea că Iisus este „cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii” (Ioan 4, 42).
Duminica a 7-a după Paşti este închinată Sfinţilor Părinţi participanţi la Sinodul 1 Ecumenic de la Niceea din anul 325. La acest sinod a fost combătut arianismul, au fost formulate primele șapte articole din Crez şi s-a stabilit regula pentru calcularea datei serbării pascale. Cei 318 Sfinţi Părinţi prezenţi la acest sinod au formulat învăţătura de credinţă ortodoxă legată de cea de-a doua Persoană a Preasfintei Treimi, Dumnezeu- Fiul, Domnul nostru Iisus Hristos.
În a opta duminică din perioada Penticostarului prăznuim Pogorârea Duhului Sfânt sau Cincizecimea (Rusaliile). Este ziua în care începe istoria Bisericii prin constituirea primei comunităţi creştine în Ierusalim, în urma predicii Sfinţilor Apostoli, plini de harul Duhului Sfânt, care S-a pogorât peste ei în această zi în „foişorul de sus”.
Ultimele două duminici sunt închinate cinstirii generale a sfinţilor. Astfel, în Duminica Tuturor Sfinţilor, prima după Rusalii, îi sărbătorim pe toţi sfinţii din toate veacurile şi din toate locurile. În a doua duminică după Rusalii îi prăznuim pe Sfinţii Români, în care îi cinstim „pe aceia dintre fiii neamului nostru ştiuţi numai de Bunul Dumnezeu şi care prin vieţuirea, pătimirea şi mărturia lor pentru Hristos au ajuns prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu”.
În concluzie, putem spune că Penticostarul ne pune înainte bucuria pascală, iar, după cum scrie Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, „prin conţinutul său preamăreşte minunea Învierii Mântuitorului Hristos din morţi şi a răscumpărării întregului neam omenesc din robia păcatului şi a morţii, minune care ne-a preschimbat în făpturi noi, chemate la o viaţă nouă, duhovnicească şi făcând cu putinţă împăcarea noastră cu Dumnezeu. Aşadar, Penticostarul este străbătut de lumina Sfintei Învieri, care străluceşte de-a lungul întregii sale perioade, pentru a se concentra apoi în chipul limbilor de foc revărsate peste capetele Sfinţilor Apostoli în ziua Cincizecimii”.