Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Pentru ce sunt făcuți oamenii

Pentru ce sunt făcuți oamenii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Nicușor Deciu - 06 Aug, 2018

Îmi vine în minte sen­tința, radicală pentru unii și realistă pentru alții, a lui Ippolit Terentiev din romanul Idiotul al lui F. M. Dostoievski: „Oamenii sunt făcuți ca să se chinuie unii pe alții!” Aceasta este o simplă replică a unui romancier, ar putea obiecta cineva. Adevărul rela­țiilor interpersonale e cu totul altul sau, mai corect spus, ar trebui să fie altul.

Totuși, nu ar fi lipsit de folos să ne aplecăm puțin și asupra acestei fraze dostoievskiene, deloc plăcută auzului. Și interesant ar fi să observăm cum se desfășoară viața cotidiană ca să înțelegem de unde provin conflictele reciproce. Îndată ce ieșim în lume și ne lovim de semeni, constatăm imediat că nu-i deloc simplu să te înțelegi și să trăiești în armonie cu oamenii, așa cum s-ar cuveni. Dimpotrivă, omul este înclinat mai curând spre dezbinare, contestare și contrazicere. E de ajuns să apară o mică neatenție în echilibrul ținut cu multă trudă al relațiilor dintre persoane și gata conflictul! Desi­gur că totdeauna problema se află la celălalt sau la ceilalți! Nu-i așa? Totdeauna ei sunt cei care scot piatra de la temelie și edificiul relațiilor se surpă dintr-oda­tă! Începând cu soțul sau soția, cu colegii de birou, cu vecinii și până la necunoscuții participanți la traficul rutier, cu toții ne aflăm într-un echilibru fragil, amenin­țat necontenit de neînțelegerile reciproce, deși în mod paradoxal fiecare în parte își dorește, cel puțin la nivel principial, să trăiască în armonie cu toată lumea! Astfel, în ciuda reclamelor și a ideologiilor, atât persoana, cât și societatea se pare că trăiesc expe­riența nefastă a chinului.

Nu doar realitatea cotidiană, ci și unul dintre sfinții însemnați ai Bisericii, Maxim Mărturisitorul, tinde să confirme teza lui Ippolit. Sfântul Maxim afirmă că, după păcatul primordial, firea omenească cea una s-a sfâșiat, ceea ce a atras chinul reciproc al oamenilor, susținut apoi prin patimile personale: „Deci primul om, neducându-şi mişcarea lucrării puterilor naturale spre scop, s-a îmbolnăvit de necunoştinţa Cauzei sale, socotind, prin sfatul şarpelui, că acela este Dum­nezeu... Aşa s-a strecurat marea şi nenumărata mulţime a patimilor stricăcioase în viaţa oamenilor. Aşa a devenit viaţa noastră plină de suspine, cinstind pricinile care o pierd şi născocind și cultivând prilejurile coruperii sale, din cauza neştiinţei. Aşa s-a tăiat firea cea unică în nenumărate părticele şi noi cei ce suntem de aceeaşi fire ne mâncăm unii pe alţii ca reptilele şi fiarele”.

Așa se face că de la nesfâr­șitele împotriviri în lucruri de o nimicnicie ridicolă și până la conflictele naționale și internațio­nale, toate se întâmplă nu din cauza unor deosebiri psihologice, cum ar fi unii tentați să creadă, ci din pricina unei dezbinări prezente într-o fire omenească ce și-a pierdut înțelegerea cauzei și a sensului existenței sale.

Cu toate acestea, oamenii nu au fost creați pentru a se chinui, și cu atât mai puțin reciproc, ci pentru a se afla în relație și în raportare la firea dumnezeiască. Firea omenească a fost creată, notează Sfântul Grigorie Palama, reluându-l pe Apostolul Petru, „pentru ca să ne facem părtași dumne­zeieștii firi”. Adică pentru o comuniune deplină, pentru o armonie desăvârșită între noi și Făcătorul nostru. Doar căderea de la cunoașterea Lui a atras după sine necu­noașterea propriei firi și a împotrivirii reciproce. Aceasta e explicația simplă a faptului că persoana, societatea în general, este atât de sfâșiată și de contradictorie și nici un efort omenesc nu a putut și nu poate s-o elibereze din chinul firii căzute. Nici cea mai iscusită minte nu a întrezărit soluția ieșirii din acest conflict. Dovadă în acest sens stă istoria filosofiei occidentale, istoria unor necontenite contradicții și contraziceri între cele mai luminate minți ale omenirii.

Dar șansa noastră pentru a trăi fără teribilul chin reciproc și în armonie este, desigur, recuperarea cunoașterii lui Dumnezeu în calitate de cauză a existenței. De altfel, acesta este și rostul rugăciunilor săvârșite de Biserică pentru întreaga lume, ca astfel, luminându-se mintea omenească, să afle că prin Hristos își poate cunoaște atât cauza, cât și sensul.