Perspectiva corectă

Cum ar trebui să ne privim pentru ca perspectiva asupra noastră să fie cea corectă?

Sfinţii Bisericii ne spun că fiecare om e asemenea unei materii prime pe care Dumnezeu a dat-o în mâinile noastre şi din care putem crea o operă de artă, care îşi va ocupa un anume loc în Împărăţia armoniei, a frumuseţii, a dreptăţii, a adevărului. Pentru a reuşi, avem nevoie de concentrarea şi claritatea privirii unui pictor.

Orice operă de artă este determinată de doi factori: în primul rând de concepţie şi în al doilea rând de materialul aflat la îndemână. Nu poţi face două opere de artă identice din materiale diferite.

Dacă ne vom propune să facem o cruce din fildeş, nu vom lua granit pentru asta, şi dacă dorim să facem o cruce celtică, nu vom începe să cioplim în marmură grecească, întrucât ceea ce dorim să exprimăm poate fi realizat doar în limitele materialului caracteristic.

Astfel, dacă nu suntem nişte încăpăţânaţi incurabili, şi ţinem în mână doar un singur fel de material, atunci întrebarea nu va fi: cum să fac marmură din fildeş sau granit dintr-o despicătură de lemn?, ci privind materialul pe care îl avem, să spunem: ce operă aş putea face din ceea ce deţin?

Tot aşa ar trebui să procedăm şi cu viaţa noastră interioară. Să învăţăm a privi cu un ochi înţelept, pătrunzător, cu cât mai mult realism posibil, cu cel mai viu interes către materialul ce ne stă înainte, care suntem chiar noi. Fiindcă putem construi numai din el.

Este o vorbă: „La Judecata de Apoi nu te va întreba nimeni dacă ai fost Sfântul Petru, ci dacă ai fost Petrică.” Nimeni nu ne va cere să fim ceea ce nu suntem, ni se va cere însă să fim ceea ce suntem. (Preluare din vol. Despre întâlnirea cu Dumnezeu, Mitropolit Antonie de Suroj, Editura Cathisma, 2007)