Perspectivele credinței creștine

Trăind într-o lume globalizată, chiar și fără să vrem suntem inva­dați zilnic cu știri despre diverse întâmplări de pe tot mapamondul. Desigur că cele mai multe sunt informații fără rele­vanță pentru existența noastră, constituind un fluviu de balast cu totul inutil pentru o minte care încearcă să-și păstreze limpezimea și capacitatea de înțelegere a tainelor vieții. Totuși, printre acestea sunt și anumite lucruri vrednice de atenția noastră; și am în vedere aici știrile despre felul în care evoluează viața cotidiană în țările din Europa ultimilor ani, în urma imigrației masive din Asia și Africa. Prin prisma acestor date, la îndemâna oricui, se poate afirma, fără rezerve, că asistăm astăzi la transformări în plan social, cultural și religios, fără precedent, cel puțin în spa­țiul european occidental.

Sunt multe voci, chiar printre occidentali, care afirmă că țările Europei cele mai afectate de imi­granți - iar majoritatea covârși­toare a acestora sunt musulmani - deja nu mai seamănă cu ceea ce au fost ele înainte, așadar avem de-a face cu o pierdere a iden­ti­tății acestora și implicit a popoarelor lor. Aceasta pentru că imi­grația musulmană nu s-a putut adapta la civilizația creștină a Europei și, din această pricină, fie a intrat în conflict cu ea, fie s-a enclavizat, dezvoltând un soi de paracivilizație care tinde, prin­tr-o natalitate net superioară celei a europenilor, să revendice și apoi să ocupe un spațiu din ce în ce mai vast.

Totuși, în toată această problematică cu privire la imigrație și efectele ei se pierde din vedere, poate neintenționat, un element esențial, anume că însăși imi­grația musulmană reprezintă un efect. Ei bine, imigrația în cauză nu a picat din cer, cum se spune, ci, recurgând la o altă zicere populară, a apărut precum ciupercile după ploaie. Adică, a existat neapărat un mediu propice care a precedat-o. Și sunt unii care, de voie, de nevoie, încuviințează acest lucru. Pasămite, fenomenul ar fi legat de un gol al forței de muncă din spațiul european. Însă aceasta e o explicație cu totul superficială, cu atât mai mult într-o epocă a supertehnologizării muncii, cum e cea contemporană. For­ța de muncă este, desigur, importantă într-o societate, dar există lucruri mult mai profunde care, dacă lipsesc, pot denatura civili­zațiile în mod ireversibil.

Timid, însă, a început să se vorbească în anumite cercuri și despre decadența credinței și a culturii occidentale drept cauze mai adânci ale invaziei musulmane în Europa. Imoralitatea cu care societatea occidentală ajunsese în ultima vreme, în chip de neînțeles, chiar să se laude ca semn al libertății, s-a întors acum împotriva ei. Astfel, se pare că slăbirea Creștinismului apusean a creat de bunăvoie vidul religios care acum este umplut fără voie, în principal cu un fenomen religios complex, deși impropriu, ba chiar cu o istorie antagonică civi­lizației occidentale.

Așadar, dacă am fi onești până la capăt, am putea observa că nu există nici un paradox în această răsturnare a valorilor civilizației europene occidentale. Materialismul mai întâi, ateismul și mai nou neomarxismul anticreștin au lucrat sub ochii îngăduitori ai mai-marilor popoarelor occidentale la dezrădăcinarea Creștinis­mului din ethosul lor, netezind calea islamizării pașnice a Europei. De aceea, nu e întâmplător nici faptul că liderii neomarxismului se acordă principial cu islamul în privința persecutării creș­tinilor pe mapamond, așa cum o dovedesc rapoartele unor organi­zații recunoscute, precum „Open Doors”.

Este limpede că, din perspectivă creștină, Occidentul își tră­iește astăzi eșecul. Spre pildă, potrivit analizelor „Gatestone Institute”, un număr tot mai mic de doar 6% dintre catolicii francezi mai frecventează Biserica și poate nu întâmplător Franța e țara cea mai afectată de islam; iar în celelalte state occiden­tale lucrurile stau foarte diferit. Aceas­ta întrucât civilizația materială lipsită de morală a Occidentului a condus prin sine la pierderea identității sale culturale și sociale.

De aceea, dacă dorim să supra­viețuim în acest colț de lume, nu trebuie să ne sfiim a în­văța din greșelile Occidentului. În spațiul nostru creștin-ortodox a existat dintotdeauna un primat al spiritului în fața materiei și al legii lui Dumnezeu în fața izvodirilor efemere ale omului autonom. Din acest motiv am și reușit să supra­viețuim și mai ales să ne păstrăm credința - chiar și în recentul regim comunist ateu -, deși am avut de înfruntat mai multe greutăți în istorie decât popoarele din Occident. În acest sens, așa cum obișnuia să spună adesea părintele Stăniloae, devine limpede că Ortodoxia este șansa popoarelor Europei.