Pictorul Gheorghe Coman și taina culorilor așezate pe pânză

Pictorii așază pe simeze, în rame și în fața oamenilor frumuseți nebănuite. Unii dintre ei, cu adevărat celebri, constituie repere autentice pentru lumea de astăzi, așa cum au fost și în vremea lor.

Toți pictorii, deopotrivă, au daruri felurite și un fel special de a privi către Dumnezeu și creația Lui, către frumusețile văzute sau către anumite lucruri care le scapă prea ușor oamenilor obișnuiți.

Artiștii plastici au luminat, prin operele lor, viața societății în care au trăit. Zugravii de subțire, cum au fost numiți pictorii talentați și rafinați, s‑au numărat dintotdeauna printre modelele spre care privesc, cu admirație, generațiile prezente, așa cum au privit și cele de altădată. Un astfel de om dăruit penelului și pânzelor ales împodobite, este și pictorul Gheorghe Coman.

Prahovean prin obârșia lui, stabilit în București de multă vreme, artistul a absolvit Universitatea Națională de Arte din Capitală, organizând numeroase vernisaje, tabere de creație sau expoziții de grup, încă din anii ’90 ai veacului trecut. Reprezentative sunt și expozițiile din anii 2000, 2006, 2007 și 2008 de la Palatul Suțu, apoi de la Casa de Cultură Geo Bogza, din Câmpina, cele din anii 2007 și 2009 de la Galeria Artelor din cadrul Cercului Militar Național, sau cele din anul 2011 de la Institutul Italian de Cultură din București și de la Casa de Cultură Buftea. La acestea se adaugă și expozițiile personale din anii 2014 și 2016, cea de la Galeria Regală din Sinaia în anul 2017, diverse expoziții de grup la Sala Dalles, (cel puțin cinci la număr), apoi la Ateneul Român, Opera Națională Română, Muzeul Țăranului Român și Palatul Patriarhiei (Sala Europa Christiana), la Biblioteca Națională a României, la Salonul de toamnă de la Palatul Parlamentului, dar și în alte locuri.

Lucrările sale au fost admirate în expoziții realizate la Muzeul Național de Istorie a României, la Muzeul de Istorie al Municipiului București, la Galeriile de Artă ale Municipiului București și la Senatul României, iar numeroase picturi ale apreciatului artist se regăsesc în colecții particulare din România și din diverse țări ale lumii.

Gheorghe Coman a participat, în decursul timpului, la numeroase tabere de creație desfășurate la Bran, Făgăraș, Moeciu, Tulcea, Vama Veche, Vadu Crișului, Câmpulung Muscel, la Dorna Arini, Surpatele (Vâlcea), Hoteni (Maramureș), Crișan (Delta Dunării), Aluniș‑Prahova, Măldărești, Horezu, precum și la Alghero (Italia), Asprovalta (Grecia), Balcic (Bulgaria) ș.a.

Observăm în opera pictorului Gheorghe Coman dorința de a pune în lumină frumusețea, indiferent de tema pe care o propune. Este în opera sa o muzică tăcută a formelor și culorilor, o lumină care vine din interiorul picturilor sale, o delicatețe artistică ce aduce pace și bucurie iubitorilor de frumos.

În vremea când eram student la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, am vizitat doi monahi vestiți, unul care locuia în București, iar celălalt la Mănăstirea Cernica. Este vorba despre arhimandritul de atunci, Bartolomeu Anania, viitor ierarh, și arhimandritul Benedict Ghiuș, care locuia într‑o casă vlădicească, aflată nu prea departe de chilia de altădată a Sfântului Ierarh Calinic Cernicanul. În casele celor doi monahi, am descoperit, printre icoane și cărți, câteva tablouri de o mare frumusețe, probabil primite sau pictate de către prieteni și ucenici de‑ai lor. Arhimandritul Bartolomeu, ca și arhimandritul Benedict, de altfel, era preocupat de frumusețea care venea nu din măiestria omenească a penelului, ci din înrâurirea interioară, de inspirație cerească. Remarcile celor doi cu privire la pictură, ca și ale altor cunoscători de artă, sunt definitorii pentru valoarea oricărui demers artistic. Astfel de admiratori se regăsesc și în timpurile de astăzi, între prietenii domnului Gheorghe Coman, parte dintre ei slujitori ai Bisericii.

Pictorul Gheorghe Coman surprinde, în bogata sa tematică picturală, mari frumuseți, unele întâlnite de către locuitorii cetății Bucureștilor, altele străine celor care își duc viața în aglomerația Capitalei.

Se întâlnesc astfel imagini cu biserici, mănăstiri, clădiri vechi și străzi de altădată, peisaje de la munte sau din Deltă, portrete, natură statică, flori și alte teme diverse. Pictorul dăruiește din inima lui și împrumută pânzei frumuseți pe care omenii le vor avea mereu ca ideal, fiind îndemnați să urmeze acestei chemări de a iubi lumina și de a oferi din inimă numai daruri care bucură sufletul și încântă privirea.

Pictura, dintotdeauna, rămâne o invitație la alegerea unui drum plin de lumină și splendoare, în comparație cu alte diferite tentații și curente ale lumii moderne.

După mesajul picturilor, se poate constata că Gheorghe Coman este un artist de factură romantică, continuator al exponenților Școlii de Arte Frumoase, din București, unde s‑au distins Ion Andreescu, Theodor Aman, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Adam Bălțatu și alți pictori vestiți.

Cromatica folosită de pictorul Gheorghe Coman are nuanțe luminoase și calde, punând o pecete nobilă, păstrătoare a tradițiilor picturale clasice. Parte din frumusețea creației sale își are obârșia în zona pitorească și plină de lumină din Valea Călugărească, județul Prahova, unde a văzut lumina zilei (1961). Poate de aceea a preferat să ilustreze lumina, atât de prezentă în ținutul natal, întrucât este cunoscut faptul că lumina este atrasă în viile răspândite în diverse locuri, iar ele atrag lumina și razele soarelui, până toamna târziu. Patriarhia Ierusalimului folosește la Sfânta Liturghie vinuri din insulele grecești, unde strugurii sunt culeși la finalul lunii noiembrie, când procesul de maturizare a ajuns la apogeu. Fără soare, strugurii nu ajung la maturitate, iar dacă nu au suficientă lumină și căldură, nu pot izvodi vinul cel bun.

Lumina adusă din Valea Călugărească și purtată cu el prin lume oferă, la rândul ei, lumină iubitorilor de artă și cultură.

Într‑o călătorie pe care am făcut‑o la Muntele Athos în anul 2016, am descoperit în Sinodiconul Mănăstirii Pantocrator, pe malul mării, într‑un peisaj de poveste, un preafrumos tablou care înfățișa chinovia aflată pe stâncă, deasupra valurilor. Starețul ne‑a vorbit în cuvinte admirative despre pictură. În discuție a amintit despre autorul ei, un pictor cu atelierul la Atena. Fiind preocupat de multe alte tematici și având numeroase comenzi, pictorul atenian nu ar fi putut, decât foarte târziu, să realizeze un tablou asemănător. În această situație, am apelat la domnul Gheorghe Coman. Fără să călătorească la Muntele Athos și să vadă aievea peisajul mirific, rar întâlnit, al panoramei de la Mănăstirea Pantocrator, s‑a încumetat să așeze pe pânză, în chip măiestrit, frumusețea tabloului pe care l‑a văzut doar în fotografie, descoperind, prin intermediul unor albume, frumuseți din Grădina Maicii Domnului, greu de descris în cuvinte și de realizat în culori. La fel s‑a întâmplat și atunci când i‑am mărturisit dorința de a zugrăvi câteva biserici și mănăstiri, precum cele de la Neamț, Vovidenia, Stavropoleos, Rădășeni și din alte locuri.

A devenit în timp prieten al locurilor sfinte, al unor mănăstiri încărcate de istorie, în preajma cărora a poposit pentru a se cumineca din frumusețea și istoria lor, ori pentru câteva ședințe de pictură. Așa a pictat bisericile și mănăstirile de la Hurezi, Bistrița olteană, Govora, Surpatele, Dintr‑un Lemn, Desești (Maramureș), Celic Dere, Sfântul Nicolae - Măldărești și altele. În atelierul său se află multe schițe și detalii care prezintă bisericile și mănăstirile aminte, altare, ferestre, ancadramente, părți ale lăcașurilor de cult (pronaos și naos), catapeteasmă, coloane și altele.

Fiecare pictor are taina și frumusețea lui. Unii ajung la înălțimile Taborului, alții sunt încă pe cale, descoperind nuanțe și străluciri, aidoma unora dintre ucenicii Mântuitorului, care au văzut slava lui Dumnezeu, pe cât li se putea, bucurându‑se de negrăită lumină și dorind să petreacă mereu acolo, împreună cu Domnul.

Pictorii, credincioși și dăruiți misiunii lor, nădăjduiesc să primească din Izvorul cel pururea curgător, inspirație pe drumul jertfelnic al dăruirii de sine.