În fața Catedralei Naţionale stând, mă minunez, intrând în ea, mă închin și dau Slavă lui Dumnezeu, în adierea liniștitoare a cerului coborât pe pământ, vibrând de bucuria negrăită a
05 Dec, 2025
Pierzători de timp
Caut timpul pierdut de alții, devenind eu însumi un mare pierzător de timp prin această permanentă căutare. Găsesc peste tot zile și nopți, ani întregi, iar câteodată chiar vieți. Toate pierdute de niște oameni ca mine. Poate că unii dintre ei, dacă nu cumva toți, caută asemenea mie. Cineva mi-a găsit în mod sigur frânturile de viață pe care le-am pierdut.
Nu-mi trece însă prin minte sau pur și simplu n-am timp să-i caut printre căutătorii de timp pe cei care au găsit timpul pierdut de mine. N-ar fi de mirare ca eu să fi găsit timpul pierdut de ei. Am putea face schimb, luându-și fiecare înapoi nopțile și zilele lui.
Aș da, fără să stau prea mult pe gânduri, câțiva ani din viața lor pentru câteva zile din viața mea. Nu mi-ar păsa dacă aș primi mai puțin decât aș da. Am de unde. Am strâns, în atâția ani de căutări, mari grămezi de timp, nici nu s-ar cunoaște de unde aș lua. Dar nu vine nimeni să-mi ceară, așa cum nici eu nu cer nimănui ceea ce este, ce a fost, mai bine zis, al meu. Rămân pentru totdeauna pierdute bucățile de viață pe care nu le-am trăit.
Am avea, încă am mai avea timp să le trăim acum, dacă i-am găsi pe cei care le-au găsit. Nu-i găsim pentru că nu-i căutăm. Nici ei nu ne caută pe noi. Căutăm doar timpul pierdut. Ei pe al nostru, noi pe al lor. Ce simplu ar fi să facem schimb!
Viața mea netrăită zace într-o mare grămadă de timp, poate chiar peste drum de grămada strânsă de mine, în care zac viețile netrăite ale altora. Doar să trecem drumul și să întrebăm. Dar n-avem timp. Căutăm. Căutăm întruna, speriați tot mai mult de gândul că timpul ce ne-a mai rămas de trăit se micșorează mereu. Prinși până peste cap cu găsirea timpului pierdut al altora, îl vom pierde curând și pe acesta.
.jpg)
