Pilduitor chip al unui profesor de vocație - Mioara Gafencu

Ce cuvinte pot fi rostite ori scrise pentru un profesor de limba și literatura română, pentru un scriitor și monograf dintre cei mai prețioși pe care Florența românilor îi are în custodie?

Doamna Mioara Gafencu, care și‑a dăruit cea mai mare parte a vieții și misiunii ei orașului Fălticeni, încrustat deja în istoria culturii și literaturii române, reprezintă un reper pentru locul în care a trăit începând cu anul 1959, dar și pentru ținutul Sucevei, de la un capăt la altul, pentru învățământul preuniversitar și pentru iubitorii de literatură și frumos.

Mioara Gafencu s‑a născut la Cârlibaba, în a doua zi a începutului de primăvară din anul 1937, într‑unul dintre cele mai frumoase locuri, aflat la granița dintre Țara Fagilor și voievodatul celor care au descălecat în Moldova în anul 1359. După studiile Școlii Pedagogice și ale Facultății de Filologie a Universității ieșene și‑a început cariera didactică la Fălticeni, activând, mai întâi, la școala din Șoldănești și apoi la Liceul Nicu Gane, devenit, peste ani, Colegiul Național.

Profesor de vocație cu o admirabilă dăruire, profundă cultură și dorință de a oferi altora din taina literaturii și culturii române, profesoara Mioara Gafencu a fost model pentru multe generații de elevi, identificându‑se, în modul cel mai înalt, cu profesia, școala și vocația de a modela caracterele discipolilor, asemenea meșterului care șlefuiește, cu neasemuita răbdare și delicatețe, fațetele unui diamant.

Într‑un moment important al vieții sale, cum este împlinirea vârstei de 85 de ani, se cuvine să așezăm în fața inimilor celor care o cunosc, au întâlnit‑o și o prețuiesc, câteva repere deosebit de importante din viața și cariera ei.

Ne vom referi la cei aproximativ 40 de ani de slujire a catedrei și a școlii românești, în condiții, adeseori vitrege și neprielnice, în cadrul ostil al regimului anilor respectivi, dar cu un curaj și o iubire care depășesc potrivniciile cu care s‑a întâlnit.

După 40 de ani de slujire a Școlii românești s‑au scurs alți 25 de ani de dăruire în afara obligațiilor profesionale. Deși se află la pensie, după activitatea încărcată de roade în şcoala fălticeneană (începând cu anul 1959), profesoara Mioara Gafencu, în anii de pensie, s‑a dedicat scrisului, evocării școlii din această urbe, a dascălilor și personalităților întâlnite, a toposului intrat demult în istoria literaturii române, a urmelor pe care cărturarii fălticeneni le‑au lăsat în Dumbrava Minunată și‑n ținutul de poveste.

Exponentă a slujitorilor Școlii profund legați de misiunea lor, de colegii mai vârstnici sau de cei care i‑au urmat în vocație, de discipoli și cunoscuți, Mioara Gafencu s‑a străduit mai mult pentru alții decât pentru sine. Este vorba, în primul rând, de legătura creată cu locul unde s‑a așezat în tinerețe și unde se află de mai bine de 60 de ani. Este de prisos să amintim că erudiția pe care a dobândit‑o în anii de studiu, printr‑o asiduă aprofundare și lectură, în întâlnirile cu literatura, cu personaje celebre ale culturii române, cu înaintașii ei în slujirea de la Colegiul Nicu Gane, s‑a regăsit, peste ani, în tot atâtea pagini luminoase pe care le‑a încredințat tiparului.

În numeroasele și prețioasele sale scrieri, care însumează cărți, articole, evocări, multe dintre ele cu însemnări și cugetări inedite care îmbogățesc tezaurul cultural fălticenean, remarcăm o atenție deosebită față de înaintași, de instituția unde a activat, față de numeroase personalități culturale, multe dintre ele uitate. Este vorba despre profesionalism și datorie, pe care, de bună seamă, le au toți profesorii, dar pe care nu toți le împlinesc cu aceeași dăruire ca doamna Mioara Gafencu.

Am remarcat prezența ei luminoasă în Colegiul Național Nicu Gane, dorința de a aminti generațiilor din vremea noastră și a celor care vor veni despre tradiția Găneștilor, despre profesorii de altădată, mulți dintre ei intrați în paginile culturii locale și naționale, ulterior profesori universitari, scriitori renumiți, academicieni, persoane publice ș.a.

Nu putem să nu consemnăm participarea ei la conducerea cenaclului care a funcționat în oraș încă de mult timp, întâlnirile de suflet și prezența la aproape toate manifestările culturale ale ultimilor 50 de ani. Cred că se poate spune că nu au fost multe evenimente culturale, lansări de carte, vernisaje ale unor expoziții, aniversări și comemorări la care doamna Mioara Gafencu să nu fi fost prezentă, să nu fi bucurat audiența prin cuvântul ei și, apoi, prin inspiratele rânduri care au fost publicate în Cronica Fălticeneană, în presa suceveană sau în volumele editate.

Fără să doresc în vreun fel să exagerez, spun cuvintele Sfântului Evanghelist Matei, că nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Profesoara Mioara Gafencu se alătură unei elite a intelectualilor și cărturarilor fălticeneni care au avut o deosebită și tainică dăruire. Îi amintesc aici pe Aurel George Stino, Vasile G. Popa, Gheorghe Butnaru, Eugenia Scripcaru, Cornelia Ante, Veronica Calistru, Gheorghe Miserciu, Aspazia Mancu, Constantin și Beatrice Ilioaia, Teodor Sofia, Cristina Știrbu, Sofia Butnaru, Nicolae Onofriescu, Gheorghe Gafencu, Bogdan Grigoriu, Dumitru Crăciun, Dănuț Stan, Liliana Constantinescu și mulți alții pe care comunitatea locală, dar și fiii acelor locuri îi păstrează în inimă. Consider că o astfel de sărbătoare este prilejul potrivit de a mulțumi lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra celei sărbătorite, căreia, cu reverență, îi adresăm felicitări pentru bogata activitate didactică și cărturărească, pentru paginile închinate școlii fălticenene, în special Colegiului Național Nicu Gane, multor profesori cărturari ai zonei și, în general, pentru dăruirea ei față de literatură și artă.

Frumusețea și valoarea, indiferent unde se află, găsesc, în locuri și timpuri diferite, discipoli.

O consider pe doamna profesor Mioara Gafencu un slujitor al frumosului, un exemplu al jertfirii de sine și al dăruirii pentru ceilalți, într‑un oraș care a dăruit culturii și literaturii române numeroase personalități, figuri emblematice, cărora domnia sa li se adaugă în chip minunat.