Poetul Nicolae Labiș - „o amintire frumoasă”

În pofida idiosincraziilor şi inclemenței ideologice a unor judecători nu mai puțin dog­ma­tizați decât fârtaţii lor din vremea de tristă amintire a proletcultismului anilor de început ai comunismului din România, Nicolae Labiş, poetul care a împrimăvărat lirismul românesc într-o vreme a lozincilor versificate şi a reboltit podul surpat cu marea poezie interbelică, continuă să fascineze şi să-i cheme în ţara poeziei pe tinerii români. Aceștia îşi trimit neabătut an de an încercările la Suceava, unde în urmă cu cinci decenii şi mai bine s-au rostuit Festivalul şi Concursul „Nicolae Labiş”, menite a deschide porţile afirmării tinerilor poeţi. Acest eveniment literar de magnitudine decenii întregi a izbutit, în ciuda perturbațiilor sociale majore, să ţină viu interesul noilor veniţi în universul poetic, ceea ce nu-i deloc puţin lucru. S-a stins oarecum, comparativ cu primele decenii de existenţă ale acestei veritabile instituţii a debutului poeticesc, doar dogoarea trăirii unora dintre criticii şi poeţii consacraţi. Câţiva dintre aceştia, nelipsiţi protagonişti ai evenimentului de la Suceava şi Mălini până în 1989, n-au mai catadixit a mai participa la festinul poetic și critic de la Suceava și Mălini, deoarece brusc, după schimbările de atunci, au socotit că e mai bine să se lepede de Nicolae Labiş, pentru că, vezi Doamne, ar fi fost un poet comunist şi deci nerecomandat comuniştilor răspopiţi. Tinerii, spre lauda lor, au expediat mai departe plicurile cu poezii la Suceava ca şi cum nimic rău nu s-a fi întâmplat. Le-au trimis cu speranţa curată că spiritul nepervertit al lui Nicolae Labiş le-ar putea purta noroc.

De altfel, poezia lui Nicolae Labiş, dacă ajunge să fie citită, îi cucereşte şi azi pe tineri, atraşi nu doar de destinul tragic al „albatrosului ucis” la numai douăzeci de ani şi încă unul, ci mai ales de puritatea genuină a acesteia, de intensitatea curată a simţămintelor şi crezurilor. Generaţia tânără, cum a remarcat cu temeinicie într-una dintre edițiile festivalului prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, percepe poezia lui Labiş ca pe o exprimare a propriilor frământări. Dincolo de contexte şi epoci există sentimente general umane care se întrupează în plasma poeziei lui Labiş. Cu acestea rezonează într-un palpit sufletesc cititorii tineri de azi. Reavănul lirism labişian, constata criticul profesor, atinge zonele cele mai profunde ale lăuntrului sufletesc al celor tineri. Remarcile dascălului de la Suceava se întemeiau pe ceea ce el observase la seminariile ce au printre teme şi poezia poetului de la
Mălini.

La ediţiile din ultimii ani, dezbaterile, luările de cuvânt au fost focalizate tocmai asupra actualităţii poeziei lui Labiş şi a nevoii acute de lirismul lui. Sora poetului, Margareta, neobositul zeu lar al poeziei lui Nicolae, dezvăluie de fiecare dată când e prezentă la festival și la concurs, cu acel farmec fremătător şi mereu proaspăt, momente din biografia poetului, tălmăcitoare ale unor direcţii de creaţie. O face cu acel farmec fremătător și mereu proaspăt, ce-i este definitoriu, și cu acea capacitate particulară de pătrundere a înțe­lesurilor cele mai adânci ale creației labișiene prin inegalabilile sale rostiri din opera fratelui ei. Nicolae Cârlan, muzeograful care a pus în operă muzeul de la Mălini şi editorul tenace al antumelor și postumelor, a adus în faţa participanţilor noi volume din opera poetului. Poate o prezenţă critică mai numeroasă şi de mai mare autoritate ar fi dat un plus de consistenţă necesarei reconsiderări critice a moştenirii lăsate de Labiş. Aceasta, cu atât mai mult cu cât s-a discutat încă puţin şi neconcludent despre rolul jucat de autorul poemei „Moartea căprioarei” în readucerea lirismului românesc în matca lui, precum şi cu privire la misiunea sa de deschizător de pârtie pentru generaţia lui Nichita Stănescu. Despre asta a cuvântat tulburător într-o convorbire telefonică, la ediția din 2009, Adam Puslojić, care, deşi n-a putut fi prezent la Suceava, unde i s-a lansat admirabila trilogie „Asimetria durerii”, publicată de Editura ProEma, din Baia Mare, a dorit să rostească în maniera lui inconfundabilă, în semn de omagiu, o poezie scrisă în acea zi în memoria lui Labiș, un idol al generaţiei sale.

Festivalul şi Concursul „Nicolae Labiș” au trecut, ca și poezia sa, proba de foc a timpului. În toamna anului trecut a avut loc cea de a 50-a ediție. Cu acest prilej, Căminul Cultural din Mălini, restaurat cum se cuvine spre a putea fi un centru iradiant de spiritualitate, a primit numele poetului. În fața impunătorului așezământ, prin dili­gențele primarului Petru Nistor și Consiliului Local Mălini, a fost amplasat bustul lui Nicolae Labiș, realizat de sculptorul cu obârșii fălticenene Emil Ruși. E vorba de varianta în bronz a bustului, adusă de la Alexandria, unde, după 1989, fusese scoasă din forul public și trasă într-un ungher de muzeu. Din sălașul cel de bronz, aidoma și celui din piatră din fața memorialei, duhul poetului binecuvântează cu al său haric cuvânt poetic așezarea din plasma căruia s-a ivit ca un pui de cerb, uimind lumea românească din miezul veacului trecut, uimire ce dăinuie și azi.

O nouă filă din cartea cu multe şi glorioase pagini a Festivalului şi Concursului „Nicolae Labiş” se scrie toamnă de toamnă la Suceava și Mălini. În acest an are loc cea de a 51-a ediție. Sperăm că într-o zodie şi mai bună întru perpetuarea poetului de la Mălini ca o „ amintire frumoasă”, cum își dorea el fierbinte în ultimele zile de viață pe acel pat de spital din Bucureștii anului 1956. „Pasărea cu clonț de rubin/ S-a răzbunat, iat-o s-a răzbunat./ Nu mai pot s-o mângâi./ M-a strivit/ Pasărea cu clonț de rubin./ Iar mâine/ Puii păsării cu clonț de rubin/ Ciugulind în țărână/ Vor găsi poate/ Urmele poetului Nicolae Labiș/ Care va rămâne o amintire frumoasă...”