Poezii

CONJUGAREA VERBULUI

Conjugarea verbului a iubi

N-am înțeles-o vreodată.

Eu iubesc, să iubești, ar iubi...

ce înseamnă? Iubirea-i în El,

Noi suntem vânzători de cuvinte.

Conjugarea verbului a fi

N-am înțeles-o vreodată.

Să fii, El este, ar fi...

Când nu ești, îmi vine să plâng dintr-odată,

Înjugat la cuvânt să iubesc!

Conjugarea verbului a juca

N-am înțeles-o vreodată.

Eu mă joc mai mereu, când tu ești

Spre Iubirea Cea mare, lunecând

într-un joc de cuvinte. Ce mireasmă!

Conjugarea verbului a muri

N-am înțeles-o vreodată.

Noi murim, să nu mori, ar muri.

Când iubești, cum să mori?

Împreună trudind la cuvânt ca să fim!

Conjugarea verbului e o trudă.

Când iubești,

Un cuvânt

E povară.

CUVINTE ȘI LACRIMI

Nu mai scriu poezii,

scriu doar cuvinte.

Versurile’s doar vorbe

podidite’n lacrimi.

Ajunge!

Cât să ascult

foșnetul lacrimii’n peniță?

Cât să ascult litera bocind în cuvinte?

Ce jalnic spectacol:

cuvintele țintuite în versuri

și eu lăcrimat în cuvinte!

Am șters lacrima vorbelor

și plâng eu în lumină.

Nu mai scriu doar cuvinte,

Scriu poezii,

podidind în fantasme.

SLOVA DINTRU ÎNCEPUTURI

În marea de cuvinte ude

Se chircește cerul lăcrimat

Răsturnând lumina-n unde

Unde ochiul încă n-a intrat.

Îngeri fără aripi șterg pământul.

Răsărit din ape încă la-nceputuri

Sufletul își caută Cuvântul,

Lumânări, lumini în lume, absoluturi.

Lacrima cuprinsă-n carte

Sus în ceruri se desparte

În cerneala lumii nevăzute.

Sub lumina slovelor crezute.

SÂNZIENELE

Să ai ochi să vezi cerurile deschizându-se,

În sufletul iubirii tale,

Primind în el lumina visurilor,

Visate sub lună plină.

Să ai putere să le privești pe ele,

Pe Sânzienele, ce dănțuiesc în roua nopții,

Prefăcând-o în agheasma dimineții,

Spre a ostoi inimile arzânde

De dorul iubirii curate.

Să ai curajul să dansezi nebunește cu ele,

Cu Sânzienele, ce dăruiesc iubirea

Precum agheasma dimineții,

Ce răcorește sufletul de păcate.

Sânzienele, Ielele, Dânsele, Albele,

Îndrăgostitele de lumina nopții,

de tinerețea sufletului,

de curăția trupului

alb ca lumina lunii.

Horesc nestingherite,

cu vălurile aruncate,

căci frumusețea le acoperă

de-ntinăciunea ’ntunecată.

Să ai putere să privești cerul Sânzienelor

dezgolite de umbra ce acoperă trupurile.

Frumoasele, Șoimanele, Milostivele,
Măiastrele,

Udate cu apă sfântă pe trupul întreg,

Șușotind în descântece cântate, curate,

Ele, Sânzienele, dănțuiesc sufletul tânăr în lumina iubirii,

ducându-l departe, departe, departe...

Să ai ruga să vezi cerurile deschise de
iubirea curată,

adusă în lumina de argint a Lunii-pocal,

Să bei nu cântecul,

ci descântecul Iubirii-Lumină.

FLOAREA DE RODIE

Îmbracă-te într-o floare de rodie

Să alergi pe norii cei plini de lumină,

Să vezi cum cad nopțile’n zile,

Cum curg râuri din inimi de har.

Miroase o floare de rodie

Să ajungi în hățișurile propriilor tale năluci,

În lumea cu ape adânci şi fântâni
luminoase.

Să sorbi apa vieții și licoare de har,

Să te îmbeți cu rouă de înger

Și lacrimi de sfinți, în vas de cleștar.

Dormi într-o floare de rodie

Să visezi visuri cu gust de migdal,

Să pictezi gânduri și doruri pierdute,

Să ierți, să iubești, să plângi, să culegi...

O floare de rodie cu gustul de har.