Porţia de reclame obligatorii din autobuze

Când cineva te păcăleşte, trăieşti un sentiment de amărăciune cu privire la persoana lui, simţi nu că te-a umilit, deşi poate el are această senzaţie, ci că ţi-a înşelat aşteptările cu privire la el. Într-un fel, nici nu ar trebui să ne afecteze astfel de înşelări, pentru că, aşa cum citim prin sfaturile marilor duhovnici, ar trebui să avem suficientă maturitate încât să nu ne facem iluzii, pentru a nu fi deziluzionaţi, să nu avem aşteptări, pentru a nu fi înşelaţi în aşteptarea noastră. Desigur, teoria e mult mai uşoară decât sora ei vitregă, practica.

Apropo de practică, a asculta, a vedea ori a citi o reclamă este ceva la alegerea noastră, din câte ştim. Dacă nu avem chef, apăsăm pe buton şi fie luăm sonorul televizorului care derulează calupul de reclame şi ne vedem de alte treburi, fie schimbăm postul de radio pe care îl ascultam în momentul când a început difuzarea spotului publicitar, iar în cazul revistelor şi ziarelor, pur şi simplu dăm pagina mai departe dacă vederea şi studierea colţului destinat publicităţii nu ne interesează. Nici de reclamele out-door nu e aşa greu să faci abstracţie, deşi peisajul urban este destul de afectat de imensele sau de mai modestele panouri ce te îndeamnă la cine ştie ce marfă ori serviciu.

Ce facem însă cu reclamele audio-video, difuzate cu precizie de metronom în mijloacele de transport în comun terestre? Fie aglomeraţia cât de mare, iarna, vara, duminica, marţea, dacă circuli prin Bucureşti cu RATB-ul ţi s-a cam spulberat liniştea. Nu ne-a întrebat nimeni dacă dorim să ştim unde sunt medicamentele cele mai bune pentru noi (oricum, ideea de reclamă pentru medicamente este sinistră) şi nici dacă vrem să ştim tot felul de alte lucruri. Ele ne sunt însă supuse forţat atenţiei, în mod constant, mereu în aceleaşi puncte ale traseului, şi asta zi de zi. Înţelegem că regia de transport a primit bani pentru aceasta, dar mai înţelegem şi că noi am plătit biletul ori abonamentul, iar reclama n-am cerut-o nicidecum. Dacă nu există o regulă a bunului-simţ, ar trebui în orice caz să existe nişte reglementări legale pentru astfel de situaţii. Nu plătim să fim îndopaţi cu reclame în autobuzele patriei. Mă mir că lui Ceauşescu nu i-a venit o astfel de idee.